„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13,7)

Biserica Ortodoxă sărbătorește la data de 9/22 mai Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei în oraşul Bari. Numeroși credincioși au venit la Mănăstirea Suruceni pentru a înălța rugăciuni comune către Bunul Dumnezeu și Sfântul Ierarh Nicolae. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica mare a așezământului monahal, care este ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae. Cu ocazia sărbătorii, credincioșii au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, aflate în Biserica mănăstirii. 

În troparul sărbătorii, Sfântul Ierarh Nicolae este prezentat drept «îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării», adică un model al omului credincios care a știut să trăiască autentic credința în Dumnezeu. Aceste trei trăsături, care definesc personalitatea Sfântului Ierarh Nicolae, sunt un rod al lucrării Duhului Sfânt, căci unde viază Duhul Sfânt este blândețe, credință și stăpânire de sine. Lucrarea Duhului Sfânt i-a adus Sfântului Nicolae și o mare dragoste pentru întreaga lume. „Sfântul Nicolae este cea mai expresivă icoană a bunătăţii şi milostivirii lui Dumnezeu faţă de oameni, la el, mai mult decât la alţi sfinţi, vedem o subţirime a dragostei sale, o atenţie extraordinară faţă de om. Înainte de a-l chema, el vine la tine; înainte de a şti cui să te rogi, dacă cineva te-ar mai putea ajuta, el sare în ajutorul tău. În chipul în care nimeni n-ar mai crede că poţi fi ajutat, uneori el vine în trup! Vizibil…”, ne spune Pr. Ciprian Negreanu.

Sfinții au fost oameni asemenea nouă, însă ei şi-au măsurat anii vieţii, având dorinţa puternică de a moşteni Împărăţia Cerurilor. „Toţi cei care cred şi iubesc pe Dumnezeu cu adevărat sunt sfinţi”, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur. Biserica ne pune înainte chipuri de mari sfinţi, precum Sfântul Ierarh Nicolae, ca văzând stăruinţa lor spre fapte creştineşti şi privind „la sfârşitul vieţii lor, să le urmăm credinţa”. Totodată, sfinții, prin viața lor, ne arată că teologia ortodoxă este o teologie vie. „Această teologie nu constă în idei părelnice și în figuri de stil, nu este o cugetare omenească, ci trăirea Dumnezeului Celui Viu. Sfinții Părinți, ca unii ce au exprimat această teologie vie, ne-o descoperă pentru a ne face să însetăm după o astfel de viață pentru a ajunge să împlinim scopul pentru care am fost zidiți, anume îndumnezeirea,” menționează IPS Hierotheos Vlachos.

După Sfânta Liturghie a urmat înconjurul bisericii cu citirea pericopelor evanghelice rânduite şi un Tedeum de mulţumire.

 Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.