„Tu din nefiinţă la fiinţă ne-ai adus pre noi, şi căzând noi, iarăşi ne-ai ridicat, şi nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit Împărăţia Ta ce va să fie” (Sfânta Liturghie)

Sărbătoarea Înălțării Domnului a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Înălţarea Domnului, pe care o sărbătorim la 40 de zile de la Înviere, este Sărbătoarea cerurilor deschise pentru oameni, ca locuinţă veşnică şi adevărată patrie. Tâlcuind înțelesul acestei Sărbători, IPS Hieroteos Vlachos ne spune: „Coborârea Cuvântului de la cer la pământ nu a însemnat o deplasare spaţială a Acestuia, ci o bunăvoire dumnezeiască, pentru că El nu Şi-a lăsat nici un moment tronul, ci a şezut pe acesta fără încetare, alături de Dumnezeu Tatăl. Iar acum, prin Înălţarea Sa, Hristos nu ridică la ceruri Dumnezeirea, pentru că El nu a fost niciodată despărţit de Părintele Său, ci aşează pe tronul ceresc firea noastră pe care a luat-o asupra Sa.”

Prin Înălțare, firea umană se înalţă cu Mântuitorul Hristos de-a dreapta Tatălui, acolo unde i-a fost locul de la Facere. Firea umană se reîntoarce în Rai, la starea cea dintâi, aceea care nu avea nevoie de Pătimirea şi de Învierea lui Hristos pentru a se păstra curată, dacă ar fi păstrat porunca de a nu mânca din pomul cunoaşterii binelui şi a răului, spre a nu gusta moartea. După căderea protopărinților, niciun om nu-și mai găsește odihnă pe pământ și nimeni nu mai poate spune că este cu adevărat fericit. Trăsătura comună a tuturor oamenilor este că nimeni nu este pe deplin mulțumit de nimic, căci adevărata lor împlinire este desăvârșirea, scopul pentru care au fost zidiți. Omul a fost creat pentru cer, cerul pe care ni l-a dat înapoi Hristos și despre care ne spune: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Cor. 2, 9).

 „Dumnezeu a coborât pe pământ pentru ca noi să ne înălțăm la cer. Iată sensul praznicului Înălțării. Acolo este lumina, bucuria de negrăit. Dacă Hristos este în cer, iar noi credem în El și Îl iubim, atunci noi suntem acolo cu El, la masa Lui, în Împărăția Lui. Dacă în El omul se ridică în loc să cadă, atunci această ascensiune la care eu sunt chemat îmi este revelată și mie: acolo îmi sunt manifestate scopul, sensul, bucuria ultimă a vieții mele. Tot ce ne înconjoară ne atrage în jos. Însă îmi este îndeajuns să contemplu Trupul Dumnezeiesc Care urcă la cer, pe Hristos Care Se înalță „în sunetul trâm­bi­ței”, și îmi spun, strig lumii: acolo se găsește adevărul despre lume și om, acolo se află acel ceva la care Dumnezeu ne invită din veșnicie”, menționează părintele Alexander Schmemann.

Hristos Se înalţă de-a dreapta Tatălui, arătând că locul firii umane acesta este: înălţată în binecuvântare de-a dreapta Tatălui. Înălţându-Se la cer, El ne-a conferit adevărata demnitate care ni se cuvine şi pentru care am fost creaţi în această lume: să stăm lângă Dumnezeu. Cât de minunat este Dumnezeul nostru! Cu câtă mulțumire și recunoștință ar trebui să ne gândim la El! Noi, niște oameni puțin credincioși, care trâim adesea în nepăsare și uitare, suntem iubiți de Dumnezeul Cel Preaînalt. Dumnezeu crede în continuare în noi și ne poate da orice prin puterea Sa. Numai dacă îi vom cere să lucreze asupra noastră, dacă Îl vom ruga: „Doamne, Iisuse Hristoase, înălțându-te la Cer, nu ne lăsa orfani. Vino, în mijlocul nostru și întărește-ne, fă-ne vrednici să primim Duhul Tău cel Sfânt, care să ne lumineze și să înţelegem iubirea Ta”.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

 

 

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.