
O doamnă mi-a povestit cele de mai jos:


O doamnă mi-a povestit cele de mai jos:

Mulţi părinţi se ceartă în fața copiilor şi astfel le dau lecţii urâte, iar sărmanii copii se întristează. După aceea, părinţii, ca să-i mângâie, le fac toate hatârurile (mofturile, n. r.). Merge tatăl şi-l ia pe copil cu binişorul: „Puiu’ tatii, ce vrei să-ți cumpăr?”. Merge apoi mama să-l alinte şi ea un pic şi astfel copiii cresc mofturoşi şi pretenţioşi. Iar apoi, dacă părinţii nu le pot da lucrul pe care copiii lor îl cer, aceştia îi ameninţă că se vor sinucide.

În relațiile noastre, un izvor de nefericire este iubirea noastră. Da, da, chiar iubirea! Toți ne dorim să fim iubiți și să iubim. Mulți cred că sunt centrați pe iubire, adică pe persoana celuilalt. „Fac lucrul ăsta pentru voi.” „Maică, eu am trei joburi pentru ca soției mele și copiilor mei să nu le lipsească nimic.” Și-i întreb pe copii, o întreb pe soție – că vin la consiliere: „Ce vă lipsește, în condițiile astea?”. „Tata, soțul. Nu e niciodată cu noi, iar când vine, e obosit. Și când nu e obosit, se uită și el puțin la televizor. Și nu este niciodată cu noi.”

În căsnicie, dragostea este necesară pentru încă un motiv, mai întemeiat decât orice particularitate. Motivul este însăşi firea femeii, rod al dragostei (a fost făcută din coasta lui Adam, iar coasta e lângă inimă), nu este întreagă dacă îi lipseşte dragostea. Femeia însăşi izvorăşte iubire din maternitatea ei, pe bună dreptate cerând, la rândul ei, să fie iubită, de vreme ce, din fire şi prin însăşi poziţia sa (de soţie şi de mamă), iubeşte.

Rugăciunea are mare putere în familie. Cunosc doi fraţi care cu rugăciunea lor au reuşit nu numai să facă să nu se despartă părinţii lor, care aveau probleme între ei, ci chiar să se iubească şi mai mult. Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori pe zi, ca să ştie unde vă aflaţi”. În fiecare dimineaţă şi seară ne făceam rugăciunile toţi împreună înaintea icoanelor, tatăl, mama şi noi, copiii, iar la sfârşit făceam metanie la icoana lui Hristos.

Un prim sfat, surioara mea, este să vezi câtă „otravă” ai pus în „mâncarea” bărbatului bolnav. Niciodată cineva nu e singurul vinovat într-o relaţie. Ura este un răspuns la ceva. Dar este şi ura o formă de dragoste!

Omul a fost zidit „după chipul și asemănarea”[1] Creatorului său. Dumnezeu a dat o mare valoare omului prin faptul că l-a făcut după chipul Lui, adică prin faptul că i-a dat posibilitatea să participe la viața Sfintei Treimi, să comunice cu Dumnezeu, să Îl slăvească, să primească harul de viață făcător al Preasfântului Duh, să fie luminat și să înțeleagă sensul vieții și al lumii.

Duceţi flori mamelor voastre cât sunt în viaţă. Nu aşteptaţi să le duceţi flori la mormânt, unde nu mai folosesc!

Oricare ar fi relaţiile dintre oamenii care se iubesc, ei îşi caută unii altora numai binele.

Căsătoria creştină este o imagine a unirii dintre Hristos şi Biserică: „Bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 23-25).

Femeia, şezând în casă, ca într-o şcoală de filozofie, şi adunându-şi mintea în sine va putea să ia aminte la rugăciuni şi la citiri şi la cealaltă filosofie. Şi precum cei ce locuiesc în pustietăţi nu au nimic care să-i îngreuieze, aşa şi ea, fiind pururea înlăuntrul casei, poate necontenit să se bucure de linişte.

„Apostolul spune: taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare să-şi iubească femeia sa ca pe sine însuşi, iar femeia să se teamă de bărbat (Efeseni 5, 32-33).

Să dai dovada de cuget mucenicesc, acolo unde este arena ta zilnica, in casa ta, faţă de soţul şi soţia ta!

Fiecare bărbat trebuie să înţeleagă, odată pentru totdeauna: în căsnicie nu trebuie să existe luptă pentru poziţia de lider. Casa mea trebuie să fie cetatea mea, cum se spune, nu câmp de luptă.

– Părinte, cum poţi face faţă unuia care este nervos?

Atunci când e dragoste, toate celelalte îi urmează. Dar dacă-i frică, nu este deloc aşa. Cel ce-şi iubeşte femeia, chiar dacă nu e foarte ascultătoare, o supune cu totul prin iubire. Atât poate fi de grea şi anevoioasă unirea cea de un gând, dacă cei doi nu sunt legaţi prin „tirania dragostei”, încât frica nu o poate îndrepta defel. Pentru aceea, stăruie asupra iubirii, ca una ce este mai puternică decât înfricoşarea.

Da, este greu şi dureros să iei jugul Legii lui Dumnezeu, căci atunci fără îndoială că va trebui să înceteze joaca de-a viaţa şi să înceapă viaţa cea adevărată, prin purtarea crucii.