Unele soții se plâng că bărbații lor nu știu să fie cap de familie, să ia decizii, să se comporte bărbătește. Este posibil ca ei chiar să nu știe cum să facă acest lucru, pentru că nu au fost învățați sau nu au avut un model sănătos. Alteori, chiar soțiile sunt cele care nu le dau voie să fie bărbați cu adevărat, pentru că preiau conducerea în familie, dirijează toate deciziile, și apoi tot ele se plâng că nu mai pot face față și soții nu le ajută cu nimic.
Însă sunt lucruri pe care femeia le poate face pentru a-și ajuta soțul să se comporte așa cum se cuvine și a-și lua rolul de cap al familiei în serios. Pentru rezultate eficiente, este nevoie ca schimbarea să fie de ambele părți. Deci și femeia să renunțe la anumite comportamente. Nu e nici un secret că cicăleala și reproșul nu ajută, ba chiar fac mai rău. Dar să vedem ce ar putea face în schimb.
„Ce poate să facă femeia pentru a-l motiva pe bărbat să se comporte bărbăteşte şi să-şi asume responsabilitatea?
În primul rând, să înceteze să-l mai preseze. Presiunile, bombăneala etc. duc la un singur lucru: dorinţa de a ieşi de sub tutela sâcâitoare.
Cu cât e mai puternică acţiunea, cu atât e mai puternică şi reacţiunea, după cum ştim din fizică. Bineînţeles, poţi să forţezi pe cineva să facă ceva, dar numai „cu pistolul la tâmplă” şi pentru scurtă vreme. De obicei, omul pe care încerci să-l înveţi ceva în felul acesta se închide în sine.
Dacă este mândru, pur şi simplu priveşte cu dispreţ toate acestea; dacă nu, în el apar totala dezorientare şi lipsă de încredere în propriile puteri, iar nivelul lui de autoapreciere (care şi aşa era scăzut) scade sub zero. Şi, bineînţeles, nu va putea niciodată să manifeste calităţi bărbăteşti.
Rămâne o singură ieşire: să punem deoparte biciul şi să luăm bomboana. În general, bărbatul are mare nevoie de lauda femeii: aceasta îi dă siguranţă de sine. În cazul dat, lauda nu trebuie confundată cu linguşeala şi făţărnicia.
Dacă-l iubim pe om şi îi vrem cu adevărat binele, dacă dorim să ne îmbunătăţim relaţia cu el, lauda nu este linguşire, ci este necesar să-l lăudăm, să îi mulţumim pentru acel bine (fie el şi mic) pe care-l face.
Comportamentul soţului nu poate fi influenţat prin ţipete de genul: „Eşti aşa şi pe dincolo, nu faci nimic!”. Trebuie încurajate acele rare gesturi bărbăteşti pe care el le face uneori sau le-a făcut cândva. Trebuie folosită lauda, încurajarea, pentru a-i da încredere în puterile sale. Să-i spuneţi cât mai des că vreţi să vă sfătuiți cu el în cutare şi cutare problemă, să vă străduiţi să nu luaţi hotărâri unilaterale, ci să discutaţi în comun temele de tot felul.
Cum se spune, două capete judecă mai bine decât unul singur. Dacă soţul începe să manifeste anumite puncte tari, spuneţi-i că vă mândriţi cu el, că e bărbat adevărat etc. Chiar şi de ceea ce a făcut mai demult trebuie să amintiţi mai des, cu recunoştinţă. Nu e exclus ca atunci să vrea să repete gesturile respective.
Desigur, acest proces nu este rapid, nici simplu. Poate vor trece luni şi chiar ani înainte ca situaţia să înceapă să se îndrepte, dar altă cale nu-i. Numai aşa poate fi motivat cu adevărat omul, numai aşa poate fi influenţat în mod pozitiv. Principalul e ca soţia să fie mulţumită chiar şi de micii paşi pe care soţul îi face în întâmpinarea ei, să aprecieze asta şi să nu uite să-i mulţumească şi să-l încurajeze”.
(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 123-125)