
Iată ce vă spun: dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci.


Iată ce vă spun: dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci.

Grija pentru copii să i-o predați lui Hristos și Maicii Domnului. Să rostim ceea ce spunem mereu la Sfânta Liturghie: «Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să i-o dăm.» Dacă omul face acest lucru, și-a rezolvat toate problemele.

Cine, dacă nu o mamă, poate să transmită fiicei sale (viitoare femeie şi mamă) experienţa rugăciunii, experienţa dragostei dezinteresate pentru copiii ei?

Copilul nu vrea doar bani, ci și mângâiere, nu vrea doar haine, încălțăminte și ciocolate, ci și cuvinte dulci, să se întărească, să se consolideze, să se mângâie, pentru ca inimioara lui să se bucure.

Vremea noastră este o vreme cumplită de destrămare a familiei, de înmulţire continuă a divorţurilor, de fugă tot mai deasă a copiilor din familie – şi aceasta pentru că de la căsnicie se cere, ca să zicem aşa, „fericire”, şi la cea mai mică dificultate oamenii dau fuga să divorţeze, uitând că viaţa de familie, dacă o înţelegem creştineşte, este întotdeauna nevoinţă, întotdeauna luptă, întotdeauna silinţă.

Atunci când cresc în libertate, copiii, văzând în acelaşi timp pilda celor mari, ajung să ne bucure în toate. Acesta este secretul – să fii bun, să fii sfânt, ca să insufli, să iradiezi. Se vede că viaţa copiilor este înrâurită de iradierea părinţilor.Părinţii stăruie: „Hai să te spovedeşti, hai să te împărtăşeşti, hai să faci aia…”. Nu se face nimic aşa. În vreme ce, dacă te vede pe tine… ceea ce trăieşti – aceea şi iradiezi. Iradiază Hristos înlăuntrul tău? Aceasta i se împărtăşeşte şi copilului tău.

– Care este limita până la care trebuie purtată crucea? De exemplu, dacă te afli într-o căsnicie care nu mai funcţionează, oricât ai fi încercat, astfel încât se creează un mediu nociv pentru cei din jur? Ce este de făcut?

Părintele Porfirie a spus unor părinţi care se plângeau de copiii lor că au probleme: „Fiţi voi sfinţi, fiţi buni, şi apoi, chiar fără predici, fără sfaturi, vor ajunge şi ei buni”. Cred că de multe ori noi suntem cauza purtării celei rele a copiilor noştri. Nu respectă regulile pentru că mai întâi noi le-am încălcat.

Când în casă se întâmplă ceva neplăcut din pricină că soţia ta a greşit, tu să nu-i sporeşti întristarea, ci să o mângâi, chiar dacă ai fi pierdut totul. Nu este însă nimic mai supărător decât să ai în casă o soţie care se poartă urât cu tine.

Toată lumea spune că pruncii sunt un dar de la Dumnezeu. Putem privi și pe soțul sau pe soția noastră tot ca pe un dar? E drept că acest dar, cu timpul, se cam învechește, cam dispare bucuria de la început. Mai ales nevestele își amintesc de acele începuturi, pe care le invocă la infinit. Cum am putea să reactualizăm această stare de început, de paradis inițial?

Harul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului este neobişnuit: el întoarce, vindecă şi întăreşte copilul trupeşte şi duhovniceşte. Împărtăşirea cât mai deasă este zălogul sănătăţii lui trupeşti şi sufleteşti.

În problema creşterii copiilor, mai mult decât sfaturile ajută exemplul. Acesta se întipăreşte adânc în sufletul copilului, astfel că, şi dacă copilul se abate pentru o vreme, exemplul are puterea să-l readucă la ceea ce e corect şi bine. Nu e îngăduită forţa constrângerii asupra lui, deoarece este vorba de o persoană liberă care are dreptul să facă alegerile ei proprii. Mult ajută de asemenea întâmpinarea copiilor cu dragoste.

Este treaba lui Dumnezeu! Eu nu-mi pun niciodată o asemenea întrebare, ci Îi las Domnului toată inițiativa! Ți-aș sugera să te întrebi: „Cum să fiu atât de aproape de Dumnezeu încât să simt că mă conduce?” Adică, cum să fac să zic cu-adevărat: „Facă-se voia Ta!” și să am curajul să risc să pierd cioara de pe gard? Nu? E un risc, dar merită!

Te căsătoreşti când eşti matur. Unii sunt maturi la 25 de ani, alţii niciodată. Unii la 40 de ani sunt încă imaturi. Căsătoria este o mare responsabilitate. Astăzi trebuie să punem mai mult accentul pe maturitate. Eu nu le recomand să se căsătorească celor care vor după nuntă să se ţină de distracţii şi să avorteze copiii. Divorţul este şi el o calamitate.

„Bărbaţilor, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care împreună cu voi sunt moştenitoare ale harului vieţii veşnice” (I Petru 3, 7). „Aşadar bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe însuşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte” (Efeseni 5, 28).

Ce se întâmplă în familiile noastre când intervine un necaz, o încercare, o situație tensionată, o suferință trupească sau sufletească?

În urmă cu ani buni, prea mulți, o bunică a spus unui tânăr teolog: „Vezi, că până acum Maria s-a uitat tot timpul la icoana Mântuitorului. Tu, acum, te-ai interpus între icoana Mântuitorului şi ea. Să nu trădezi nici icoana din spatele tău, nici femeia din faţa ta”.