
Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Pildele lui Solomon 1:7).


Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Pildele lui Solomon 1:7).


Sufletul se întoarce la Dumnezeu. Şi acest gând trebuie să ne facă să medităm astăzi nu numai asupra morţii, ci asupra vieţii. Cât ne mai rămâne de trăit? Trebuie să trăim anii ce ne rămân ca vrednice făpturi ale lui Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui. Azi suntem copii, mâine tineri, poimâine vom avea părul alb. Iar în ziua următoare vor veni să ne ia.

Când te cheamă Dumnezeu, nu mai stai pe gânduri, nu ai voie să mai stai pe gânduri, ci le lași pe toate. Domnul vine și ne caută în fiecare loc și mai ales acolo unde muncim, unde ne desfășurăm viață zilnică. Și le spune pe rând, lui Petru și lui Andrei, fratele lui și apoi lui Iacob și apoi lui Ioan fratele lui: Veniți după Mine! E atât de scurt cuvântul pe care Domnul îl adresează și totuși atât de puternic. Nu le da explicățîi, de ce să Îi urmeze Domnului, nu le zice nimica, doar atât: Vă vreau cu Mine! Vreau să îmi urmați Mie!

Fiecare cuvânt al Bisericii este un mărgăritar fără de preţ pe care, dacă ajungem să-l înțelegem, cum se întâmplă câteodată, învie cugetul şi ne umple inima de o trăire care ne schimbă pentru totdeauna. Deci, să fim atenţi la fiecare cuvânt al Sfintei Liturghii, la fiecare cuvânt ce se citeşte în Biserică, şi fiecare cuvânt de rugăciune să-l facem cuvântul nostru de rugăciune. Nu numai lucruri care sunt scrise de altcineva, într-o carte pe care o citeşte altcineva cu glas tare, ci cuvântul acela trebuie să devină cuvântul meu.

Nu te teme, nu eşti singur. Singur este cel care nu ştie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toţi oamenii tovarăşi. Unul ca acesta şi într-o tovărăşie cât se poate de numeroasă va spune, cum spun şi acum unii: „Mă plictisesc! Nu ştiu ce să mai fac! Toate mă plictisesc cumplit”. Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenuşă fără foc. Iar tu nu eşti singur, fiindcă stai cu Domnul, şi Domnul e cu tine.

Când îți este greu să te rogi, stai, așa cum ți-am mai spus și altă dată, înaintea icoanei lui Hristos și nu-I spune nimic. Doar privește-L și, încet-încet, îți va vorbi El. Îți va spune: „De vreme ce te ostenești de dragul Meu, Eu te voi alina, voi fi alături de tine, te voi sprijini. Nu te întrista!”.



Vedeţi, acel om din lume a dobândit Rugăciunea lui Iisus, de îndată, din inimă, dând totul lui Dumnezeu, iar Domnul i-a dat harul fără plată. Mai cu seamă noi, monahii, aşa trebuie să lucrăm rugăciunea – dar, iată, grijile noastre, dorinţele noastre ne împiedică. Se spune în popor: „Nu-i bătrân omul de la mulţi ani, ci de la multe dorinţe”. Dorinţele noastre ne dărâmă. Iată, osteneşte-te, nu e vreo mare greutate a se ruga omul la Dumnezeu, dar trebuie să se deprindă din inimă.

Diavolul nu se va apropia de noi dacă vede că în sufletul nostru este scrisă legea lui Dumnezeu şi că inima omului se face tablă a legii Sale.

Starețul liturghisea în fiecare zi. Atunci când îl întrebai dacă a doua zi se va săvârși Sfânta Liturghie, el răspundea întotdeauna cu aceleași cuvinte: „Dacă va voi Dumnezeu, voi liturghisi”.


Blândeţea şi smerenia sunt florile care răsar din răbdarea necazurilor şi din nădejde. Blândeţea se naşte dupã ce prin răbdare au fost eliminate din fire patimile mâniei. Ea stă imediat înaintea smereniei. „Precum lumina zorilor premerge soarelui, aşa blândeţea e înainte-mergătoarea smereniei”, zice Ioan Scărarul. Blândeţea e o dispoziţie neclintită a minţii, care rămâne, în faţa onorurilor şi a jicnirilor aceeaşi. Ea înseamnă a rămâne neafectat de supărările ce ţi le produce aproapele şi a te ruga sincer pentru el.

Vom mai avea probleme, dar nu ne vom mai îngrijora pentru ele, pentru că acum știm că ele sunt inerente vieții și că bucuria nu e legată de lipsa problemelor, ci de felul în care le rezolvăm: Cu Domnul sau fără El. În același timp, am văzut și vom mai vedea că problemele se împuținează pentru că nu mai facem caz de orice, pentru că învățăm de la Domnul să avem răbdare și să ne smerim în fața celui de lângă noi.

„De ce să ne rugăm”, îmi spun cei apropiaţi mie, „când Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile?” Dar eu le spun „Rugăciunea voastră nu e rugăciune, ci neguţătorie josnică. Voi nu vă rugaţi lui Dumnezeu spre a-L primi în sufletele voastre pe El, ci pe satana. De aceea, înţelepciunea cerului nu primeşte rugăciunile de pe limba voastră”.

Păcatele omului contemporan sunt trufia, mândria nemăsurată. Apoi lucrul făcut de mântuială, superficial. Rugăciunea făcută din vârful buzelor, fără să atingă inima. Alcoolismul care e cauza tuturor relelor în societatea noastră…