Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul explicată de părintele Petroniu Tănase
Sfaturi duhovniceşti
Tămăduirea iubirii de sine
Trebuie, aşadar, ca omul să se izbăvească de această cumplită patimă, de „atotreaua iubire de sine”. Dacă s-ar învrednici să îndepărteze vălul iubirii de sine şi să vadă în chip lămurit patimile pe care acesta le-a acoperit şi le-a hrănit înlăuntrul său, atunci omul s-ar tângui mult şi nu i-ar ajunge întreg răstimpul vieţii pentru a se pocăi, măcar de ar trăi o sută de ani şi ochii săi ar vărsa lacrimi cât râul Iordanului: „N-ar mai purta grijă de nimic din cele ale vieţii. Ar socoti că nu-i ajunge timpul nici măcar pentru a se plânge pe sine, chiar dacă ar trăi o sută de ani, chiar dacă ar vedea râul Iordanului plin întreg de lacrimile pornite din ochii săi” (Sfântul Ioan Sinaitul, Scara).
Sf. Sofronie Saharov – Cum să trecem Marele Post ? (II)
Ce pregătire ne propune Starețul Siluan pentru întâmpinarea Paștilor? – Cu cât mai puternic va fi în noi Duhul, cu atât mai ușor vom uita toată rana și vom ierta toată jignirea pe care ne-o pricinuiește fratele, și cu atât mai bogat se va revărsa asupra noastră bucuria vieții veșnice. A se micșora – este un măreț act duhovnicesc înaintea lui Dumnezeu. Însuși Domnul S-a micșorat pe Sine. (16) Citim la părintele nostru Siluan cuvintele: „Harul trăiește în cei mai mici, iar nu în cei mai mari” (17) Așa i-a dat omul să înțeleagă: Cu cât mai mult se smerește omul, cu cât mai mult se avântă la nevoința însărăcirii – cu atât mai înalt se va afla înaintea lui Dumnezeu, și cu atât mai mare putința lui de a primi marele har. (18)
Să nu ne înfricoşăm de post care ne liberează de nenumărate răutăţi
Cu postul a intrat Daniil în groapa leilor, umblând printre fiarele acelea grozave ca printre nişte oi. Cu postul au intrat cei trei tineri în cuptorul cel înfocat din Babilon, mult timp petrecând în flacără. Iată rodurile cele mărite ale postului!
Dar vei zice, poate: postul slăbeşte trupul. Dar ascultă ce învaţă Sfânta Scriptură: „Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (II Cor. 4, 16).
Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul poarta de intrare în duhul Postului Mare
Este important faptul că ne întoarcem acum la ideea şi experienţa Postului ca o călătorie duhovnicească al cărei scop este să ne treacă dintr-o stare spirituală în alta.
Sf. Sofronie Saharov – Cum să trecem Marele Post ? (I)
Ieri și azi m-a durut inima, și doare în mod curios… Și m-am rugat lui Dumnezeu: „Nu acum. Dă-mi să săvârșesc lucrul vieții mele.” Și iată, spre a-mi săvârși lucrul vieții, încep prin a vorbi cu voi despre cum să trecem Marele Post.
Plânsul lui Adam
După izgonirea din rai Adam s-a îmbolnăvit cu sufletul şi de întristare a vărsat multe lacrimi. Tot aşa orice suflet care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El şi spune:
Fără probleme, fără necazuri, fără boli, fără întristări, ce-ar face omul?
Fiecare ispită, fiecare necaz, fiecare atac al diavolului, dacă suntem atenţi şi răbdători, ne poate aduce mare folos. Vrăjmaşul cel închipuit l-a atacat cu atâta furie pe Iov! Dar cu ce l-a vătămat în cele din urmă? Cu nimic. Din contră, i-a adus o mai mare sfinţenie şi o mai strălucitoare slavă.
Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda
Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda; el atentează la libertatea altora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenția, de timpul, de puterile altora, devine obraznic și tupeist. Treaba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă.
Să avem credință în Sfinții noștri, în Hristos și în Maica Domnului
Să avem credință în Sfinții noștri, în Hristos și în Maica Domnului. S-o iubim mult pe Maica Domnului, ca să ne dea bucuria Fiului ei. Să se înrădăcineze bucuria lui Hristos în sufletul nostru, să prindă viață sufletul nostru cu dragostea lui Dumnezeu, iar nu cu discuțiile. Adică vorbim în deșert continuu, cuvintele se duc în văzduh, în coșul de gunoi; toate se pierd în aer.
Postul este o primăvară duhovnicească
Adevărata natură a pocăinței, pozitivă și dătătoare de lumină, se manifestă în mod vizibil în viața Bisericii mai ales prin trei expresii caracteristice: liturgică – în timpul Postului Mare, sacramentală – în Taina Spovedaniei și personală – în darul lacrimilor.
Lumea a fost zidită primăvara
Sfântul Efrem Sirul învaţă: „Aşa cum toate ‒ copacii, ierburile, dobitoacele, păsările şi omul ‒ erau deodată şi bătrâne şi tinere: bătrâne după înfăţişarea mădularelor şi alcătuirii, tinere după vremea zidirii lor; tot aşa şi luna era în acea vreme şi bătrână şi tânără: tânără, căci numai ce fusese zidită, bătrână fiindcă era plină precum în ziua a cincisprezecea”.
Iertarea nu trebuie căutată pentru un sentiment de confort personal
Când am făcut rău cuiva şi ne dăm seama că am greşit, de multe ori mergem la persoana respectivă şi ne exprimăm mâhnirea, iar când discuţia este încărcată emoţional, se varsă lacrimi, se iartă şi se folosesc cuvinte mişcătoare, plecăm cu sentimentul că am făcut tot posibilul. Am plâns împreună, suntem împăcaţi şi totul este bine. Dar nu este bine deloc. Pur şi simplu ne-au încântat propriile noastre virtuţi, iar cealaltă persoană, care poate este bună şi se înduioşează uşor, a reacţionat la scena noastră emoţională.
Să nu ne lăsăm înfrânţi de sărăcie, dar nici de bogăţie să nu ne mândrim!
Fericitul Iov era un bărbat vrednic de mirare, mare şi vestit pretutindeni, un luptător pentru cucernicie, un biruitor a toată lumea. El a suportat tot felul de lupte şi a ridicat mii de monumente ale biruinţei sale asupra Satanei. Si acest bărbat a fost bogat şi sărac, însemnat şi nesocotit, binecuvântat cu mulţi copii şi iarăşi lipsit de dânşii.
Există primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem totuși nici un folos
Când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește.
Ce este păcatul?
Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui.
Când năvăleşte asupra voastră răul, să alunecaţi şi să vă întoarceţi spre bine
Înlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună şi cea rea. Amândouă îşi sorb puterea din acelaşi izvor. Această putere este ca o baterie. Dacă la ea se conectează răul, ne duce la dezastru. Dacă se foloseşte de ea binele, atunci toate în viaţa noastră sunt frumoase, liniştite, dumnezeieşti.