Or, lumea spirituală, chiar așa cum este ea, deși nu are aceeași pregnanță, deși pare mult mai… delicată și se receptează mult mai slab, pe de altă parte este infinit mai puternică și mai stabilă, pentru că tot ce ține de lumea duhovnicească nu se schimbă, nu se poate corupe.
Tot ceea ce ține de lumea duhovnicească este plin de sens, acolo nu există absurd, nu există hazard, nu există nici moarte, nu există nici corupere. Și atunci, de fapt, ceea ce trebuie să facem noi este acel transfer de putere din planul spiritual al vieții înspre clipă, înspre cotidian. Și acest lucru îl face și Liturgicul, și îl face și Rugăciunea. Pentru ca acea putere dinspre supranatural să curgă înspre natural, înspre firesc, trebuie să se realizeze legătura în sufletul omului, ca să nu fie nici o fractură între trup și suflet și, cum ziceam, să se poată manifesta sufletul în voie, să nu fie înrobit de simțuri. Și atunci se face acest transfer de putere de la Dumnezeu și Imediatul sau Clipa se umplu de sens.
Să știți că e o bătălie foarte mare în jurul Clipei. Sunt multe clipe din viață pe care le desconsiderăm, tocmai din cauza că sunt mici și ni se par nesemnificative, dar, puse cap la cap, ele se adună și constituie un timp mare, timp care are o însemnătate în existența noastră. Atunci când ni se fură viața, ni se fură clipă cu clipă. Ce faci atunci când ai un pic de timp liber? Poate ai numai un minut, două, trei minute: imediat intri pe Facebook, intri pe telefon, hai să mai vorbești cu cineva, hai să îți mai satisfaci o curiozitate și ți se pare că nu-i mare lucru. Dar aceste două-trei minute se întâmplă pe tot parcursul zilei și se adună și nu rămâi numai la două-trei minute, se înmulțesc. Și atunci când ți se fură timpul, ți se fură de fapt viața. Ar fi mult mai util ca, dacă ai un minut, să zici un Tatăl nostru, sau să zici Rugăciunea lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus este cel mai eficient mod de a valorifica clipa, de a înveșnici clipa. Este o rugăciune foarte scurtă: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Nu durează deloc, te poți concentra să o zici, nu e o rugăciune lungă care să presupună un timp sau o anumită așezare interioară și o anumită concentrare, dar este un mod mult mai bun de a valorifica tocmai aceste clipe mărunte, tocmai aceste firimituri ale ospățului cotidian, dar care se adună.
Cine controlează timpul omului, controlează personalitatea lui. Nu știu dacă vă dați seama, dar noi ne recompunem în permanență. În permanență, toate informațiile pe care noi le receptăm intră în componența noastră și ne modelează ființa, ne modelează personalitatea. Deci personalitatea niciodată nu se definitivează. Chiar dacă un anumit om ajunge, să zicem, la o rutină sau la o uniformitate, aceasta este o uniformitate pe care și-o generează în timp real. Nu este o uniformitate pe care și-a generat-o o dată și ea după aceea se perpetuează de acolo până la sfârșitul vieții. Nu, acea uniformitate și-o generează în timp real, în fiecare zi, prin faptul că face aceleași lucruri și are aceeași lipsă de orizont spiritual în fiecare zi; astfel ajunge omul la o plafonare, la o plafonare în mediocritate sau la o limitare. Pe când tot ceea ce facem noi în fiecare zi intră în componența noastră și, prin ele, noi ne recompunem în fiecare zi. Dacă noi, ca și călugări, ieșim în lume și stăm două-trei zile, o săptămână în lume, imediat simțim o scădere a conținutului sufletesc pe care îl ai, a conținutului de persoană. Deci noi trebuie să ne luptăm pentru devenirea noastră în fiecare zi. Adică tot ceea ce faci, faptul de a avea o anumită luciditate, de a avea o anumită limpezime, o anumită viziune, de a avea o anumită claritate a vederii, ca să înțelegi viața, să te înțelegi pe tine, să îți poți defini o strategie prin care să te lucrezi și să îți poți proiecta un drum care să te ducă la o țintă, pentru asta trebuie să te lupți în fiecare zi. Or, dacă noi lăsăm pe alții să ne fure clipele, aceia, de fapt, ajung să ne controleze însăși personalitatea noastră.
Și atunci revenim la importanța acestor clipe, acestor firimituri de timp. Vedeți că nu aveți foarte mulți timpi liberi într-o zi; ești de multe ori prins cu profesia ta, cu relațiile sociale, cu relațiile de familie și atunci ce îți rămân în mod concret sunt tocmai aceste intervale mici de timp. Și este foarte important dacă am reuși să ne recucerim timpul, să devenim din nou proprietarii clipelor, proprietarii timpului nostru. Să nu ne mai lăsăm jefuiți de acești timpi mici, dar, cum ziceam, în final, acești timpi mici sunt cei care fac diferența, felul în care ne folosim aceste firimituri de timp.
Pr. Pantelimon Șușnea, Extras din Conferința „Între imediat și veșnicie”