-M-am tot rugat și tot nu îmi reușește nimic….Parcă nu m-aude Dumnezeu.
– Păi să vedem cum te rogi, în ce condiții te rogi. Pentru că dacă trecem prin lume și inspectăm lumea, și ne umplem de dânsa, de imaginile ei, de propunerile și tentațiile ei, și după aceea ne așezăm la cea mai frumoasă rugăciune care ar putea fi spusă și capul nostru este plin de lume ce rugăciune este aceea… ? (Arhid. Adrian Sorin Mihalache)
Unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții, o săptămână la început și o săptămână la sfârșit. Fiecare își va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai și încurcă în înțelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – și e foarte bine.
Pentru că postul și ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare – această “uzină” care suntem noi înșine și care merge așa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie.
Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor. Căci în nici o altă virtute sau plinire a unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 13, 35).
Eu niciodată nu judec persoanele în funcţie de ce mănâncă! Şi, cu mila lui Dumnezeu, mă străduiesc să nu-i mai judec nici în funcţie de comportamentul lor. Dacă mă supără, îi cert sau le comunic ce simt dar încerc să nu-i judec. Mă uit, aşa, la câte un om care face rele mari şi zic: „Doamne, oare pe cine piteşti Tu acolo”, că dacă îi vine ceasul într-o zi, cine ştie ce ajunge. Mari păcătoşi au ajuns mari sfinţi.
Preaminunatul și preaiubitul post este lucru plin de vrednicie și plăcut Domnului.
Postul este car ce ne ridică la cer.
Ne întâlnim cu Dumnezeu atunci când El însuşi ne caută. Mântuitorul a spus: „Bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7). Vom bate uneori îndelung, întrucât Hristos ştie că nu suntem pregătiţi încă pentru întâlnire, nu suntem gata să-L privim faţă către faţă pe Dumnezeul cel Viu; căci a te întâlni cu Dumnezeu înseamnă dintotdeauna să vii la judecată; este la fel cu a întâlni o frumuseţe necondiţionată, un adevăr necondiţionat, o dreptate necondiţionată.
Fiecare dintre noi poate dobândi rugăciunea lăuntrică – adică s-o facă un mijloc de comunicare cu Domnul. Nu ne costă nimic, în afara efortului de a ne cufunda în tăcere și în adâncurile inimii noastre, precum și grija de a chema numele prea dulcelui nostru Iisus Hristos cât mai des cu putință, lucru care te umple de bucurie. Cufundarea în noi înșine și examinarea sufletului nostru ne oferă ocazia de a afla ce taină mare este omul, de a simți bucuria cunoaşterii de sine și de a vărsa lacrimi amare de căință pentru căderile noastre și pentru slăbiciunea voinței noastre.
„Dacă aţi fi fii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam” [Ioan 8:39]. Să ne temem şi noi înşine de cuvântul acesta, care aici nu este grăit către noi, ci cu privire la ziua aceea înfricoşătoare, care să nu se ivească, zi în care înrudirea se judecă din asemănarea celor săvârşite. Când toţi cei care au îndrăgit sărăcia întru Hristos sau pe cei săraci, cei care au dispreţuit slava, cei care au îndrăgit înfrânarea, cei care au fost nu doar ascultători ai poruncilor din Evanghelii, ci şi împlinitori ai lor, aceia vor fi una, în chip minunat, căci spune Scriptura:
Începutul vieții duhovnicești este simțirea păcatului propriu. Omul simte că este mai jos și mai rău decât animalele și netrebnic de dragostea lui Dumnezeu. Aceasta este o stare fiziologică (normală, firească) și este însuflețită de harul lui Dumnezeu.
Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.
Eu vă îndemn să fiți cu seriozitatea cuvenită în lucrurile spirituale, să vă țineți de biserică, de slujbele noastre, să duceți o viață pe care s-o poată binecuvânta Dumnezeu.
Vă îndemn să fiți cât mai serioși și, așa cum vă pregătiți pentru viață, prin acumulările de cunoștințe intelectuale, tot așa să vă ocupați și de curăția vieții!
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul!
Răbdarea lui Hristos a fost și aceasta pilduitoare, izvorâtă din iubirea, smerenia și blândețea Sa demnă de urmat, dar și din înțelepciunea și Sfințenia Sa. Iisus a știut scopul vieții Sale pe pământ, de dragul căruia le-a răbdat pe toate. Scopul vieții este un mare imbold, pentru care le înduri pe toate. Acesta, cu cât este mai mare, cu atât rabzi mai mult și mai multe.
Ca și primii oameni, în microcosmosul nostru lăuntric săvârșim și noi același păcat. Același fruct oprit stă ispititor în fața noastră, același șarpe ne înșală și noi călcăm aceeași poruncă. Dar imediat după judecata lui Dumnezeu, conștiința începe să ne tortureze.
Viaţa este un dar. Orice om ar trebui să conştientizeze că nu a ales el când, unde, cum să se nască … Aşadar, a primit viaţa. Dacă a primit-o şi încă nimeni nu-i cere socoteală pentru ea, înseamnă că a primit-o în dar. Apoi, să se gândească ce daruri a primit de când s-a născut şi până în clipa în care-şi pune întrebarea. Pentru că gândul că n-aş fi vrut să mă nasc este o minciună, este un gând de la demon, iar cei din jurul unor astfel de oameni ar trebui să se roage mult pentru ei şi să-i ducă la duhovnic pentru că acesta nu este un gând adevărat. Gândul adevărat este că viaţa este un dar.
Cei care au fost înrobiţi de această patimă înfricoşătoare nu vor vedea adevărata libertate! Pentru ca dacă vrei s-o îndepărtezi de la tine, să nu-i alungi pe cei care se găsesc lângă tine, ci să alungi mândria, şi nu prin slujitor, ci prin tine, şi nu prin bici, ci prin duhovnic.
Dacă alungi însă mândria prin smerenie, de vreme ce cobori de pe cal, vei urca mai sus, şi te vei bucura de cinste mai mare, în timp ce nu ai deloc nevoie de slujitor pentru acest lucru.
În vechime, cei care participau la Liturghie nu înțelegeau această participare decât în logica împărtășirii. Nu mergeau la Liturghie doar ca să asculte predica, cuvinte Sfintei Scripturi sau cântarea, ci știau că menirea Liturghiei este să se împărtășească cu Trupul și Sângele lui Hristos.