Cum să înțelegem că suntem bolnavi duhovniceşte şi care este calea de tămăduire?
„Haideţi să investim în suflet!”
Sfaturi duhovniceşti
Nu există niciun păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu
Nu există niciun păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dumnezeu îl iubește pe omul pe care Însuși l-a creat, iar când acesta cere mila Lui i-o va da din belșug. Dumnezeu nu este nici procuror, nici polițist, ci doctor care tămăduiește și părinte care iubește. Acest lucru îl trăiește omul în Biserică, care este spital duhovnicesc. Astfel, când găsește un bun părinte duhovnicesc, care are virtutea discernământului, se tămăduiește de orice păcat ar fi săvârșit.
Când ne rugăm ne aflăm în prezența lui Dumnezeu
Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu dorește nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toți să fie părtași sorții lui, face tot ce-i stă în putință ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci știe că pocăința sinceră poate șterge mulțime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieții noastre, insuflând în noi pofta de distracții, gustul pentru noutăți și chiar o anume sete de știință și cunoaștere din care până și ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.
Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac
Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebunește: N-am niciun chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, și adevărată hulă.
Noi vorbim cu gura, dar cu mintea suntem departe…
Noi vorbim cu gura, dar cu mintea suntem departe… Şi ne mustră Iisus Hristos, spunea contemporanilor Săi acest lucru care ne doare şi acum când îl auzim: „Poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar cu inima este departe de Mine” (Isaia 29, 13; Matei 15, 8). Şi atunci, dacă e departe, aşteaptă… Noi însă suferim… Ne rugăm cu rugăciunile obişnuite şi plecăm din biserică sau de la locul de rugăciune tot aşa de răi, cum am fost până atunci. De ce?
Să ne învățăm a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru cele ce avem
Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu s-a născut în altă țară, mai cu vază, că nu-i dintr-o familie renumită prin noblețe, care să fie celebră.
Bogăția ne răpește libertatea
„Spune-mi pentru ce ne înnebunim de pofta de bani, când ne stau în față Împărăția cerurilor şi bunătățile acelea nespuse? Pentru ce preferăm pe cele vremelnice, pe cele ce de multe ori nu ne rămân nici până seara, în locul celor veşnice, care ne rămân pururea? Poate fi, oare o nebunie mai mare ca aceasta, să ne lipsim şi de bunătățile veşnice din pricina dorinței vremelnice şi nici de averi să nu ne putem bucura pe deplin?
Pe Hristos nu-L vom putea cunoaşte dacă El nu ne cunoaşte
Hristos stă afară de uşa sufletului nostru şi bate ca să-I deschidem, nu intră înăuntru. Nu vrea să ne siluiască libertatea pe care El Însuşi ne-a dat-o. O spune în Apocalipsă: Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu mine (Apocalipsa 3, 20). Hristos este nobil. Stă afară de uşa sufletului nostru şi bate lin. Dacă Îi deschidem, va veni înlăuntrul nostru şi ne va dărui totul, pe Sine, tainic, fără zgomot.
Lupta cu noi înșine se rezumă la nimicirea voinței proprii
Lupta cu noi înșine, se rezumă la nimicirea voinței proprii pentru a face voința Tatălui Celui din ceruri.
Cu alte cuvinte, numai dacă ne vom clădi casa lăuntrică pe stânca lui Iisus, dacă ne vom clădi cetatea pe stânca harului de sus, iar nu pe nisipul propriilor noastre puteri și voințe, numai atunci răul din noi înșine și răul din afară nu va avea putere să ne vatăme.
Unii par virtuoși și duhovnicești, dar la greu nu sunt în stare să-și redobândească pacea
Cum poate cineva ști că lucrează cu neîncrederea de sine ori cu perfecta speranță în Dumnezeu?
Deseori unii cred că n-au nicio încredere într-înșii și că toată nădejdea lor este numai în Dumnezeu. Totuși, în realitate nu-i așa. Ei sunt siguri de biruințele lor. Dar dacă se întâmplă eșecuri în treburile lor, se întristează de declin, exasperează. Dar nu se opresc aici, ci consideră că în viitor vor fi în stare să facă ceva mai bun.
Dumnezeu a îngăduit vrăjmaşilor netrupeşti să caute a ne înşela
Ca să fie Dumnezeu totul întru toate (I Corinteni 15, 28). Domnul, ca Făcător şi Duh Atoateplinitor, Nesfârşit, vrea să fie totul întru toate: şi lumină, şi putere, şi har, şi înţelepciune, şi frumuseţe, şi margine a doririlor, şi năzuinţă atotputernică – iar diavolul, care a căzut din trufie şi nesupunere, vrea şi el să fie totul în toate duhurile căzute, de un cuget cu dânsul: întuneric al iadului şi putere a răutăţii, împreunare a tuturor patimilor şi năzuinţă spre tot răul.
„Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă“
“(…) În Psaltire găsim cuvintele: Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă! Când rostesc aceste cuvinte mă văd împărţit. Căci zicând lui Dumnezeu: Al Tău sunt eu, vorbesc despre mine însumi; însă îndărătul acestei expresii se ascunde şi alt gând, că nu este destul expresie. „Până când Tu însuţi, Dumnezeule, vei zice: Da, tu eşti fiul Meu, eu nu mă pot încrede în cuvintele mele: Al Tău sunt eu… Singure cuvintele mele nu sunt destul: trebuie ca şi Tu să dai mărturie sufletului meu şi, dacă vrei, şi împrejurul meu, despre faptul că eu sunt fiul Tău“.
Pentru că se roagă nepotrivit, oamenii se obosesc de rugăciune
De multe ori, rugăciunea pe care o facem noi nu este la măsura la care trebuie să fie, iar Dumnezeu, știind mai bine ce ne este nouă de folos, nu ne dă ceea ce-I cerem. Ne dă, însă, posibilitatea să stăruim în rugăciune și e bine să stăruim și să nu ne pierdem nădejdea. Cândva tot ne ajută Dumnezeu și, dacă nu ne ajută cum vrem noi, ne ajută cum știe El să ne ajute. Oricum, faptul de a te ruga lui Dumnezeu este un câștig.
Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri
Să stăm în preajma celui bolnav, să îi oferim răspunsurile şi ajutorul de care are nevoie. Să fim împreună cu el în durerea aceea. Nu există cuvânt mai greu pentru un suflet care suferă, decât acesta: „Lasă că-ţi trece!“. Să nu spunem niciodată acest cuvânt! Trece, dar atunci doare şi acea durere trebuie respectată. Indiferent dacă motivul e mic sau mare, durerea aceea trebuie respectată şi a sta lângă el nu înseamnă a-l anestezia, ci a nu-l lăsa singur în necazul lui şi-n frica lui.
„Bucuria mea! Te rog, agonisește duh de pace!”
„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.”
Împlinind dorințele lumești ale inimii, nu vine bucuria duhovnicească, ci stresul
Bucuria adevărată, curată se poate găsi numai lângă Hristos. Dacă te unești cu El prin rugăciune, vei vedea sufletul tău răsplătit. Oamenii lumești caută bucuria în distracții. Unii oameni duhovnicești o caută în discuții teologice, în predică etc. Dar când se termină acestea rămân într-un gol și se întreabă ce vor face în continuare.
Fie că sunt păcătoase, fie indiferente cele cu care se ocupă, la fel este. De ce nu merg mai bine să se culce, ca să fie buni a doua zi pentru lucru?
La judecată vom răspunde atât pentru faptele săvârșite, cât și pentru urmările lor
După învățătura Bisericii există două judecăți: judecata particulară, imediat după moarte, la 40 de zile, și judecata universală, atunci când istoria intră în plenitudinea Revelației. Ortodoxia, mai ales, consideră intervalul dintre judecata particulară și cea universală ca reprezentând o reală posibilitate de salvare a unor suflete, îndeosebi prin comuniunea cu Biserica, prin rugăciunea Ei, a noastră, a tuturor.