Se spune despre un bogătaş că şi-a făcut o casă foarte frumoasă şi a ieşit în drum s-o admire. Un creştin trăitor, care trecea tocmai atunci prin faţa casei, îi spune bogătaşului: „Domnule, casa dumitale are un defect!”, „Ce defect?” „I-ai făcut uşă”, „Şi ce, uşa e un defect?”, „Când vei muri, pe uşa asta te vor scoate spre mormânt!” Deci, vei muri!
Vedeţi, eu pun cu conştiinţă problema mântuirii, fără să raţionalizăm lucrurile şi nici să nu pierdem timpul pe care-l socotesc extrem de scump, poate cel mai scump lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu. Că trăim încă. Aici trebuie să vedem (să avem bunul simţ de a recunoaşte) că Dumnezeu ne-a păzit, ne-a îndreptat, ne-a trecut cu vederea o serie întreagă de greşeli ale noastre tot cu scopul ca noi să ne îndreptăm, să ne trezim. Dacă am ajunge la o hipersensibilitate, ne-am da seama de câte ne-a păzit Dumnezeu să nu murim. Sigur, pun şi problema Veşniciei noastre. Aceasta ar putea fi gândul, cu orice chip, la sfârşit, la viaţa de după moarte. Cu orice chip! Pentru că trebuie să amintesc la lumea de bună credinţă ca va fi un vaiet dincolo de închipuirea noastră, la răspântia zilei din urmă, când omul va realiza că a pierdut timpul. Am văzut oameni pe patul de moarte care toţi doreau să mai trăiască o zi. Eu, care trăiam momentul lui într-o oarecare măsură (intensitatea numai el, săracul, o trăieşte şi sigur o vom trăi toţi) îmi dădeam seama de starea lui disperată, că începuse să vadă ceea ce de fapt îi spusese Biserica: duhurile rele; pe urmă, procesul conştiinţei şi al poruncilor grozave, dincolo de a face o comparaţie cu cea mai înaltă construcţie filosofică.
Citeam la un părinte, Paisie (Aghioritul), care foarte mult mi-a plăcut pentru simplitatea scrierii, că s-au dus americanii la el în pustie să se folosească de înţelepciunea lui. Şi i-a întrebat părintele: „Ce aţi făcut voi, americanii?”. „Am ajuns în lună!”, „Şi cât v-a costat aceasta?”. „Râuri de dolari!”. „Eu cu un posmag, într-o clipă pot să ajung la Dumnezeu!”. Vreau să vă spun că-mi pun problema ce ar putea face oamenii aceştia într-o zi? Ca să-mi dau seama şi să ne dăm toţi seama că: o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate fi o rugăciune.
Foarte importantă este această stare de ridicare, de ţâşnire spre Dumnezeu, o clipă numai. Trebuie făcută din adâncul inimii, trebuie să simţi efectiv.
Am văzut că într-o zi poţi face multe. In disperarea lor, ziceau: „Bine, dar Sfântul Sisoe cel Mare zicea că într-o zi putem să ajungem la măsură dumnezeiască. Dar aceasta o spunea un sfânt de mare trăire. Dar de ce trebuie să luăm exemplul sfinţilor părinţi, oameni fiind şi noi, de ce să nu ne mişcăm şi noi chiar dacă nu ajungem la gradul de trăire al lor? Nu ne-a dat Dumnezeu pentru altceva timpul decât pentru asta!
Ne-a creat ca să rămânem în bucuria Veşnică alături de El! De ce ne complicăm? Viaţa duhovnicească se observă şi la sfinţi, că este în zig-zag. Urcă şi coboară, dar de cele mai multe ori nu-i mare primejdie, că prin coborâş harul e mai încetinel şi se pot smeri, că vor avea părere de rău şi smerenia este fără dimensiuni, nemăsurat mai mare decât isprăvile elanului nevoinţelor.
În legătură cu această oscilaţie, care şi la sfinţi se constată, există un cuvânt la Sfântul Apostol Pavel care spune aşa: „ Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit vouă învăţătura lui Dumnezeu, la al căror sfârşit privind să le urmaţi credinţa” (Evr. 13, 7). Adică, la sfârşitul vieţii, ei s-au desăvârşit şi au avut cuvântul puternic şi întreg. Deci, noi suntem în luptă, acum ne ajută harul lui Dumnezeu. Dar lupta este pe toată viaţa, ne ispiteşte continuu.
Sfântul Sisoe cel Mare, la sfârşitul vieţii, a avut bucuria să-l întâmpine cetele sfinţilor. Ucenicii care stăteau împrejurul lui îl întrebau: „Ce-ai văzut?”. „A venit ceata mucenicilor să mă ia!”. După un timp, iar l-au întrebat: „Ce mai vezi?”. „A venit ceata cuvioşilor să mă ia!”. La un moment dat, le spune ucenicilor: „Lăsaţi-mă să pun început (pocăinţei). A venit Mântuitorul!” Acum, la sfârşitul vieţii, în comparaţie cu Hristos, el a văzut că nu-i desăvârşit.
Arhim. Arsenie Papacioc, Veşnicia ascunsă într-o clipă, Editura Reîntregirea
