Iarăși zici: „Voi merge în iad, pentru mine nu există mântuire”. Gândurile acestea înseamnă hulă, Îl „jignesc” pe Cel răstignit și iubirea Lui de oameni nemărginită. Sfântul Isaac Sirul spune: „Când arunci o mână de nisip în mare se risipește și dispare, nu deranjează marea câtuși de puțin. La fel și păcatele tale, când cad în oceanul nemărginit al milostivirii lui Dumnezeu, dispar îndată”. Prin urmare, de ce deznădăjduiești?
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune cu glas hotărât: „Dacă Dumnezeu te-a plăsmuit ca să te chinuiești, este «bine» să deznădăjduiești. Dar dacă bunătatea Lui te-a creat ca să te desfeți de bunătățile Raiului, la ce-ți este de folos deznădejdea? Deznădejdea «locuiește» doar în iad. Deci, cât timp ești în viață, există mereu nădejdea mântuirii” (Omilia 1, către Teodor cel căzut).
Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 61-62