Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
La Hristos ai putea să vii, dar nu vrei…
Sfaturi duhovniceşti
Predică la Duminica intrării Domnului în Ierusalim
Sărbătorile Bisericii sunt diferite. Astăzi prăznuim Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Este una dintre cele mai triste sărbători ale anului bisericesc. S-ar părea că toate întâmplările legate de ea reprezintă o sărbătoare: Hristos intră în sfântul oraş, este întâmpinat de mulţimea poporului pregătit să facă din El un lider politic şi care aştepta de la El biruinţa asupra vrăjmaşului. Oare în acestea nu se regăseşte durerea Mântuitorului?
„Invăţaţi-vă să vă faceţi măgăriţa lui Hristos”
În primul meu an de preoţie, când tocmai fusesem numit să slujesc la Londra, slujeam într-o mică bisericuţă a unei frăţii ortodoxe. Odată, înainte de slujbă, m-am lovit în uşă de o băbuţă, o rusoaică de-a noastră. Eu am vrut să mă dau la o parte şi să o las să treacă, dar ea m-a împins de la spate şi mi-a zis: „Poftiţi, Batiuşca!”. Eu am trecut şi am crezut că asta a fost tot. Dar nu se terminase.
Nimic nu se face fără voia lui Dumnezeu
Stareţul Efrem Katunakiotul se ruga şi îi ajuta duhovniceşte şi pe fraţii lui, precum şi pe celelalte rude, care aveau nevoie. Cu toate acestea, niciodată nu i-a vizitat; au trecut zeci de ani până când s-au văzut la Katunakia.
„Odată, în vis”, ne povestea Stareţul, „l-am văzut pe fratele meu căzând în mare şi mă întrebam dacă s-a înecat sau nu. Atunci am început să merg pe deasupra valurilor aşteptând ca el să iasă la suprafaţă. De îndată ce a ieşit, l-am apucat de păr şi l-am tras afară. Atunci când am avut acest vis, el fusese grav rănit, dar a fost salvat în chip minunat.
Când adormim şi ne trezim, gustăm din moarte şi înviere
Sfântul Isaac Sirul (secolul al VII-lea) exprimă foarte bine atitudinea realistă şi cumpătată pe care trebuie s-o păstrăm în faţa morţii: „Pune în inima ta, o, omule, gândul că trebuie să pleci şi nu conteni să-ţi spui: «Iată, îngerul a venit să mă ia, e la uşă. De ce sunt aici şi nu fac nimic?
Creștinul nu trăiește „în nori”, cum se spune de obicei. El surprinde realitatea și o trăiește
În Sfântul Munte, la chilia mea, uşa are o clanţă veche. Trebuie apăsată bine ca să se deschidă uşa, şi atunci face un zgomot foarte puternic. De fiecare dată când venea cineva, făcea „craaaac!”. Se auzea zgomotul la o sută de metri. Nu puteau deschide fără să facă gălăgie. Deşi era uşor, şi le arătam, şi încercau şi ei, iarăşi făceau zgomot.
Aceste lucruri par simple, dar au legătură cu întreaga noastră viaţă. Cu cât vă apropiaţi de Dumnezeu, cu atât sunteţi mai atenţi, fără să urmăriţi asta, în toate lucrurile, dar şi în cele duhovniceşti. Fiind atenţi la sufletul vostru, deveniţi prin harul dumnezeiesc mai înţelepţi.
A te spovedi nu înseamnă numai a-ți spune păcatele, ci și a întreba pe Dumnezeu, prin duhovnic, ce să faci
O mulțime de oameni socotesc că atunci când te spovedești înseamnă doar să-ți spui păcatele și atât. Însă greșesc. Taina Spovedaniei, cum am mai amintit, implică pe duhovnic, pe Dumnezeu și pe penitent. Ori, această treime de persoane, implicată în lucrarea de ridicare a omului, se poate compara cu un laborator duhovnicesc a cărui menire este redarea sănătății sufletești a celui în cauză.
Dumnezeu ne roagă să-I spunem „Tu” și să-I fim prieteni
Duhul nostru petrece într-o stare de încântare plină de mulțumire când ni se descoperă Sfânta Taină ce depășește mintea zidită: Dumnezeul cel Viu, Căruia poți să-I spui „Tu”.
Felul în care ne luptă diavolul
Satana îl luptă oare pe omul care nu face o lucrare fină (subtilă, duhovnicească) întru sine?
Tineretul când află modestia, simplitatea, sinceritatea, atunci li se creează probleme de conştiinţă
Lucru bun este că oamenii însetează după simplitate şi au ajuns până acolo încât să facă din ea o modă, deşi lăuntric nu simt acest lucru. Vin unii în Sfântul Munte purtând haine decolorate. Mă întreb: „Aceştia nu lucrează pe ogoare, dar oare de ce sunt aşa?”. Unul vorbeşte ţărăneşte din fire şi te bucuri de el. Altul caută să vorbească ţărăneşte şi-ţi vine să vomiţi. Sunt şi alţii care vin cu cravate. Dintr-o extremă în alta. Unul avea vreo şase-şapte cravate cu el într-o dimineaţă, pe când se pregăteau de plecare, şi-a pus cravata, costumul etc.
Împărații și bogații toate câte le fac, le fac cu ajutorul banilor
Cei care nu au nimic, tocmai aceștia, mai cu seamă, pot să grăiască liberi de toate cele. Câți bogați nu erau în vremea lui Irod, câți puternici ai zilei? Dar cine a avut [curajul] să iasă în față și să-l certe pe tiran? Cine a apărat legile nedreptățite ale lui Dumnezeu? Niciunul dintre cei avuți. Ci săracul și sărmanul, cel care nu avea nici măcar pat, nici masă, nici acoperiș: cetățeanul pustiului ‒ Ioan Botezătorul.
O, Iisuse, Puterea și Nădejdea mântuirii noastre
Fiii lui Israel, când au ieșit din Egipt și mergeau spre pământul făgăduinței, au fost mușcați de șerpi. Dumnezeu, milostivindu-Se de ei, i-a poruncit lui Moise să înalțe un șarpe de aramă într-un copac înalt, pentru ca oamenii care fuseseră mușcați să privească la acel șarpe, spre vindecarea lor. Și ei, privind astfel, s-au vindecat (Numeri 21, 6-9).
Nu vă temeţi nici de necazuri, nici de suferinţe, nici de toate ispitele: toate acestea înseamnă cercetarea lui Dumnezeu, care este spre folosul vostru
Ar fi greu să trăim pe pământ dacă n-ar exista nimeni care să ne ajute să răzbim în viaţă… Dar deasupra noastră este însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Iubirea însăşi… De ce să ne temem şi să ne întristăm, pentru ce să ne ferim de greutăţile vieţii, să presupunem şi să pricepem…
Omului treaz îi e rușine de cele pentru care omul beat nu se rușinează
Omul încearcă cu disperare, dar fără succes, să fugă de trăirea chinuitoare a propriilor greșeli și a pustietății sale sufletești. Astfel, înăbușind tulburarea și singurătatea lăuntrică, el cade în capcana diverselor dependențe (alcoolismului, narcomaniei, ludomaniei, computeromaniei, sexomaniei etc.).
În articolul: „De ce folosesc oamenii narcoticele?”, Lev Tolstoi sublinia cândva: „Nu în plăcerea, nu în distracția, nu în veselia pe care o aduc constă pricina răspândirii universale a hașișului, opiului, alcoolului, tutunului, ci doar în necesitatea oamenilor de a ascunde de ei înșiși ceea ce le arată conștiința…
Să cultivăm nădejdea cea după Dumnezeu
Vorbim despre deznădejdea de care sunt stăpâniţi mulţi oameni în zilele noastre. Potrivit Sfântului Ioan Scărarul, deznădejdea poate fi de două feluri. „Există o deznădejde din mulţimea de păcate şi din povara conştiinţei şi a întristării de nesuportat (…).
Cât de mult S-a smerit Hristos pentru noi
Ia seama, meditează, cugetă şi contemplă batjocoririle următoare:
Doar așa vine harul în sufletul tău
Dar dacă judeci pe ceilalţi, dacă murmuri şi-ţi place şă-ţi faci voia ia, atunci, chiar dacă te-ai ruga mult, sufletul tău va sărăci şi vei spune «Domnul m-a uitat». Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, tu ai uitat că trebuie să te smereşti şi pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu sălăşluieşte în sufletul tău.