Ia seama, meditează, cugetă şi contemplă batjocoririle următoare:Hristos e vândut de un ucenic, iar un altul se leapădă de El; toţi ceilalţi ucenici fug şi-L lasă singur. Ce mare necinste pentru Stăpânul nostru! Toată lumea vorbea că a fost atât de slab şi fără tărie de caracter, încât cel mai apropiat ucenic L-a urât din cauza răutăţilor şi L-a vândut. Celălalt L-a părăsit ca un amăgitor şi mincinos. Toţi ceilalţi ucenici, neiubindu-L cu adevărat, ci fiind făţarnici, la urmă L-au urât, L-au lăsat şi au fugit.
El stă înaintea multor scaune de judecată, al lui Pilat, Ana şi Irod! Tâlharul Varava e preferat lui Iisus! Ce grozăvie! Ce torent de ocară! E batjocorit de Irod cu haină strălucită, şi e purtat de oștile împărăteşti! E batjocorit de Pilat cu porfiră, cunună de spini şi trestie în dreapta şi este cinstit ca un împărat mincinos! E scuipat, I se acoperă faţa, e pălmuit şi lovit cu pumnii!
Oricine vede că acestea sunt fapte de mare ocară. Iar ca un capăt de răutate, pus a-Și duce Crucea (Sfânta Cruce era în lungime de 15 picioare şi în lăţime de opt picioare, după tradiţia veche. Era deci natural ca, din cauza greutăţii, Iisus să nu o mai poată ridica şi, slăbit de patimile dinainte, să cadă des pe drum. Acest fapt văzându-l ostaşii, au silit pe Simon să o ridice, temându-se să nu moară pe cale, înainte de a fi crucificat pe Cruce) şi e purtat pe străzile Ierusalimului până la locul Căpăţânii: E dezbrăcat, apoi şi răstignit ca un tâlhar, cu piroane, ca să-L arate a fi un răzvrătit, răufăcător şi neastâmpărat! E luat în râs pe cruce de un atât de mare oraş ca Ierusalimul, cu peste două milioane de locuitori! Toţi au voit să fie publicată vina Lui, dar numai trei neamuri au fost privilegiaţi: grecii, evreii şi romanii (titlul pe cruce a fost scris în trei limbi ca toţi, evrei, greci şi romani, să înţeleagă că Iisus era un „revoluţionar contra împăratului” şi a voit a se declara împărat. Pentru cei doritori a cunoaşte cuvintele, adăugăm că acestea erau: „Giesona Nozori Melek Seluidem”, iar greceşte: „Iisus Nazareos, o Vasilevs ton Judeon” şi latină: „Giesus Nazarinnus Rex Judeorum”).
Dar necinstirile nu s-au oprit aici, ci şi după moarte e împuns cu suliţa, se răspândesc zvonuri mincinoase, mormântul e pecetluit, poate pentru a nu fi furat!
Într-adevăr, ar fi rămas neîngropat de acei câini neînduraţi, dacă binecuvântatul Iosif din Arimateea nu s-ar fi ostenit şi n-ar fi îndrăznit a-L cere, ca să-L îngroape.
De aceea, ruşinează-te acum, frate, nu numai nu te mândri, ci nu lăsa cu nici un preţ să intre în sufletul tău nici cel mai mic freamăt de mândrie. Cugetă la marea smerenie a Dumnezeului tău şi mergi după El!
Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 160-162