Şi, o să ziceţi dumneavoastră: „Bine, a adus-o Dumnezeu, a avut-o Maica Domnului, au avut-o Apostolii, dar eu ce fac azi, la sfârşitul secolului XX, când răutatea lumii a crescut atât de mult, când mizeria din jurul nostru a crescut atât de mult, când valurile vieţii sunt atât de agitate?
Dar ca să dobândim bărbăția duhovnicească trebuie să devenim duhovnicești. Noi avem, spun părinții, trei puteri ale sufletului: puterea somatică, vitală, cea care se ocupă de viața noastră biologică, de creștere, de metabolism, de aceste activități inconștiente ale vieții, dar care sunt conștient conduse de suflet cu atâta înțelepciune; partea afectivă sau pătimitoare a sufletului sau „psihe”, unde sunt impulsurile, sentimentele, gândurile care slujesc sentimentelor și impulsurilor și partea duhovnicească – duhul nostru, sau care e organul cu care intrăm în relație cu Dumnezeu.
Moartea este viața fără Dumnezeu. Moartea este o realitate a sufletului, când sufletul nu este lipit, hrănit, infuzat, de Dumnezeu, de viața lui Dumnezeu, de harul, de energia necreată a Lui Dumnezeu. El este mort, muribund, somnambul.
„Când nu mai avem pretenții tot ce trăim devine dar. Și este posibil pentru că încetăm să mai dorim ca lucrurile să stea așa sau altfel și toată puterea noastră de dorire se îndreaptă spre noi înșine.
Reacționând cu rău la rău nu reușim decât să înmulțim răul pe pământ. Putem ieși din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea și știința Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni și noi, dar și fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să jignim, fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând și să binecuvântăm sufletul rănit de rău și să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne rănește pe noi.
Ne întoarcem la Hristos. Şi dacă ne întoarcem după căsătorie, cum mă întreba cineva astăzi, şi ne trezim aşa, după o vreme, că ne apucă pe unul să ne ducem la biserică, şi pe celălalt nu îl apucă, ce să facem?
O cale minunată de eliberare de stresul vrăjmaș este practicarea tăcerii. Întâi căutați liniștea exterioară: închideți radio, închideți televizorul, nu mai băgați căștile în urechi… Fugiți de TV și de internet ca surse de imagini care vă stârnesc pofte și vă sugerează nevoi care sunt, cu adevărat, false.
Îl iubim pe celălalt aşa cum este, dar şi aşa cum este chemat să devină. Cel de lângă noi nu este gata şi eu îl privesc şi în perspectiva a ceea ce va fi. Asta mă ajută să nu judec felul în care este acum, mai ales dacă se încăpăţânează să rămână aşa, să-şi rateze devenirea.
Vorba proverbului: „Dacă vrei s-ajuți pe cineva flămând, nu-i da un pește, ci învață-l să pescuiască!“ .
De Domnul te bucuri chiar acum. Fără prezenţa şi harul Lui n-ai putea să-ţi dai seama că nu trăieşti liberă, ci „încorsetată” de scheme, sau, cu alte cuvinte, de deprinderi pur omeneşti, păcătoase, de a aborda realitatea.
Da, trebuie să te spovedeşti curat! E cineva acolo care-ţi face asta şi acel cineva te are la mână cu ceva. Poate sunt lucruri pe care nu le-ai iertat celor care te-au rănit? Dar să ştii că şi noi ne mai plictisim la rugăciune! Nu avem inima aprinsă de dorul lui Dumnezeu ca să ne rugăm curat mereu!
A fi ortodox înseamnă să crezi că Dumnezeu lucrează cu lumea Lui şi cu noi şi cu fiecare în parte printr-o energie, printr-o lucrare necreată, care se numeşte har. Harul este o singură energie, o singură lucrare a lui Dumnezeu care se împarte, se distribuie fiecăruia după receptivitate. Piatra e ţinută de Dumnezeu prin lucrarea Lui necreată, pisica, la fel. Noi, oamenii, la fel, doar că avem în plus faţă de animale, chemarea de a ne îndumnezei.
Dacă bărbatul totuşi iubeşte, şi i se oferă acest plus, acest total, dintr-o dată, iubirea lui se stinge. Pentru că el nu are timp să descopere persoana, va fi absorbit de dorinţa trupească, de plăcerea trupească, şi nu va avea timp să vadă frumuseţea femeii, delicateţea ei, nu va avea timp s-o cunoască. Or această atracţie a trupurilor, dacă nu e hrănită de rugăciune şi nu e hrănită de Duhul Sfânt prin harul Cununiei, trece! E prima care trece. Mai întâi trece atracţia trupească, apoi trec sentimentele, şi apoi mai rămân câteva valori în comun, dacă sunt. Dar dacă descoperim că aveam valori diferite…
Noi suntem răi, maică! Numai Dumnezeu e bun. Şi Dumnezeu de aia S‑a făcut om: să ne dea putere să ne facem buni. Fără puterea Lui, niciun om nu poate fi bun. Poate să fie cumsecade… adică, aşa, dacă nu‑l stârneşti.
De când a căzut omul în păcat există nu doar o diferență, ci o adevărată vrăjmășie între plăcere și bucurie, izvorâtă din vrăjmășia dintre „trup și duh”.
Când m‑am convertit şi m‑am întors acasă la biserică, eram plină de înţelepciunea lumii acesteia. Isteaţă m‑a făcut Dumnezeu, deci aveam bagaj şi‑l învârteam bine, aşa, şi nici nu uitam aşa multe. Dar eram nefericită. Nu ştiam care e sensul.
Ai nevoie să-L aduci pe Domnul în viaţa ta cea reală, concretă, de fiecare clipă! Pentru asta, când te gândeşti la Domnul, să nu „faci abstracţie” nici de ceea ce faci, nici de ceea ce simţi în acel moment. Să nu fugi din realitatea pe care o trăieşti, chiar dacă nu este sau nu pare bună din perspectiva dorului tău de Dumnezeu! Să-l chemi pe Domnul în tine, în cel ce eşti în acea clipă! Altfel, între tine şi El se va aşeza bariera gândurilor tale referitoare la cum „ar trebui să fii ca să vină Domnul”!