Doar că trecerea de la deznădejdea în care ne aruncă păcatul la Bucuria cea Mare adusă de Fiul lui Dumnezeu făcut Om se face prin moarte: moartea păcatului şi a plăcerii în care ne înglodează. Şi mulţi se tem de această moarte şi nu cred că sufletul care se uneşte cu harul prin lepădarea de păcat, în felul în care ne învaţă şi ne ajută Dumnezeu în Biserica Lui, trăieşte o adevărată înviere.
Fără tăcere, fără linişte, nu putem ajunge la mângâiere, pentru că mângâierea nu vine în mintea aceasta, ci în mintea care tace. Ca să simţim mângâirea lui Dumnezeu, avem nevoie de pace. Treaba noastră nu este să găsim liniştea, bucuria, pacea. Ele ne vor găsi pe noi dacă vom primi Darul lui Dumnezeu. Ca să ajungem la mângâiere, avem nevoie să tăcem, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu.
Ce părere aveţi despre ceea ce se spune despre păcatele părinţilor care se transmit copiilor?
Dacă spune Sfânta Scriptură, e adevărat. Şi noi vedem asta acum cu copiii care au fost în stradă sau care sunt în orfelinate.
Aducându-L pe Dumnezeu în viaţa mea. Dumnezeu îmi dă mie o putere. Zice Evanghelia: „şi celor care L-au primit şi cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu”. Aşa dobândim Bucuria: primind şi învăţând să trăim şi să lucrăm împreună cu această Putere!
Adevăratul război este în noi, între poftirile minții și poftele inimii, de exemplu. Mai întâi, să luăm aminte că mintea noastră e mult mai adâncă decât acea vânzoleală a celor câteva sinapse aprinse! Gândurile noastre sunt doar una din activitățile minții noastre. Și nici măcar nu sunt toate ale minții noastre. Unele vin din alte surse!
Un soi aparte de suferinţă este cea provocată de boli. Cu toţii ne dorim sănătate, dar aproape toţi facem lucruri care ne îmbolnăvesc. Am întrebat cândva pe cineva care fuma: „Dacă ar veni Dumnezeu acum şi te-ar întreba ce să-ţi dea, ce I-ai cere?” „Sănătate, că-i mai bună ca toate!”, mi-a răspuns cu hotărâre, trăgând din ţigară.
Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate bunătățile pământești și cerești pe care le-am primit până acum. De abia acum când sunt vremuri mai de restriște ne dăm seama că nu ne-am bucurat de cele bune. De abia când ne moare aproapele ne dăm seama că nu ne-am bucurat de prezența lui, că nu i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru el, că nu i-am spus cât de mult îl iubim. Așa că, acum, să luăm această situație grea și să zicem că este ca o judecată. Și să ne uităm că mâine poate să piară cel de lângă mine. L-am iubit destul? Sau am pus între mine și el niște fleacuri care ne-au tot îndepărtat?
– Maică, mă cert des cu mama mea şi de multe ori, fără să vreau, vorbesc urât. Îmi pare foarte rău şi ce pot face ca să-mi pot stăpâni nervii şi să nu mai vorbesc urât pentru că ştiu că nu e bine?
Nu cere de la tine mai mult decât poți face, ci arată mereu neputința ta Domnului cerându-I ajutorul.
Încearcă să nu faci nici un efort ca să poţi ceea ce nu poţi, ci arată-I Domnului neputinţa ta şi roagă-L să te întărească să faci voia Lui! Însăşi rânduiala vieţii noastre îţi arată care este voia Lui în fiecare clipă şi să te străduieşti să-I ceri mereu putere s-o împlineşti. Atunci când uiţi, sau doreşti ce nu ţi-ar fi de folos pe Cale, arată-I Domnului toate şi iarăşi cere putere să biruiască în tine dorinţele ziditoare. Să te întrebi mereu care din cele pe care le faci slujesc scopului tău, acela de a fi fericit cu Domnul, şi pe acelea să le faci, iar pe celelalte să le jertfeşti, să le răstigneşti!
– Aţi spus că atunci când nu-L mai trăieşti pe Dumnezeu, să crezi că totuşi L-ai simţit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi?
Din păcate, foarte greu! Dacă acum aș fi tânără, cred că m-aș face psihiatru. Vom avea din ce în ce mai mulți oameni depresivi și bolnavi de deprimare, pentru că nu mai ținem poruncile lui Dumnezeu. Dar Domnul este milostiv și este cu noi până la sfârșitul vremii, după cum ne-a făgăduit. Și văzând că omul preferă iadul mândriei și al voii proprii, intră acolo și ne învață prin Sfântul Siluan: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui!”. Greu cuvântul acesta și nu sunt eu capabilă să-l înțeleg și să vorbesc despre el, dar mi-a dat Dumnezeu puterea să fac, pur și simplu, ce zice el.
– Dacă până la căsătorie soţul se poartă deosebit, sau prefăcut, apoi este plin de mândrie că te-a cucerit şi se poartă urât, ciudat, cu apucături, că trebuie să-i rabzi, ce faci? Rabzi până la sfârşitul vieţii sau e îngăduită despărţirea? E îngăduită despărţirea în cazuri din acestea?
Vedeți, puterile noastre, ale sufletului sunt așa: avem partea pătimitoare și sensibilă, avem una cu care dorim și una cu care ne străduim să facem rost de ce dorim.
Dă-I lui Dumnezeu toate gândurile tale, fără nici o ruşine sau învinovăţire! Dă-I-le aşa cum vin şi cum sunt! Dă-I-le aşa cum Îi dai aerul pe care-l expiri. Aerul acesta, El îl inspiră din nările tale ca să poată intra în tine cu suflarea Lui de viaţă prin aerul pe care-l inspiri.
