De Domnul te bucuri chiar acum. Fără prezenţa şi harul Lui n-ai putea să-ţi dai seama că nu trăieşti liberă, ci „încorsetată” de scheme, sau, cu alte cuvinte, de deprinderi pur omeneşti, păcătoase, de a aborda realitatea.
Acum bucuria ta de a fi cu Domnul este însoţită de durerea lepădării de tine, de durerea naşterii tale de sus. Noi toţi ne-am născut de sus, din Duh, prin Sfintele Taine ale Botezului, Mirungerii, Împărtăşaniei, dar naşterea de sus despre care vorbeşte Mântuitorul nu este un eveniment care poate fi datat şi precizat într-un certificat, ci o relaţie.
Iubirea dintre Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl este o naştere, o veşnică naştere. Când lucrăm la asemănarea noastră cu Dumnezeu, trăim de fapt această stare de permanentă naştere de sus. Nu mai trăim „după capul nostru”, nici după impulsurile şi legile bio-psiho-sociale, ci şi cu, în şi prin Dumnezeu. Atunci viaţa noastră bio-psiho-socială se sfinţeşte, se înduhovniceşte. Lucrarea sfinţirii noastre este o bucurie a duhului nostru, o plăcere şi o desfătare a acestuia. Dar simţirile noastre sunt, la început, doar cele ale trupului şi psihismului. Pe măsură ce murim acestora, nu fără durere, devenim conştienţi de „simţirile inimii , de simţirile duhului nostru. Dar, când te vei elibera de toate schemele, vei trăi mai conştient şi mai deplin bucuria care acum, din adâncul inimii, îţi dă putere să duci lupta cea bună.
Monahia Siluana Vlad, Scrisori către părinți, Editura Doxologia, p. 137-139