Moartea este viața fără Dumnezeu. Moartea este o realitate a sufletului, când sufletul nu este lipit, hrănit, infuzat, de Dumnezeu, de viața lui Dumnezeu, de harul, de energia necreată a Lui Dumnezeu. El este mort, muribund, somnambul. E adevărat că noi oamenii credincioși suntem botezați, ne împărtășim, ne spovedim, primim harul şi nu suntem morți, dar totuși, de multe ori ne purtăm ca nişte morți sau muribunzi, pentru că nu activăm harul primit prin Sfintele Taine. Harul intră în noi prin Sfintele Taine, dar el se activează și devine lucrător în noi, prin lucrările noastre. Adică activând Harul, cuvântul meu va fi cu energia mea și cu energia harului, gesturile mele vor fi cu energia mea și cu energia harului. Nici o mișcare a sufletului și a trupului nu vor mai fi doar gesturi ale mele, gânduri ale mele.
Cum activăm harul? Cum îl metabolizăm și-l manifestăm în viața noastră, în actele noastre, în cuvintele noastre? Prin împlinirea poruncilor și rugăciune. Rugăciunea, ea însăși o poruncă a Domnului, este cea care face această lucrare în noi.
Când ne rugăm și activăm harul, intrăm și trăim o altă dimensiune a morții: moartea morții. Viața noastră fără Dumnezeu e moarte, o moarte treptată, până la îngropare. Activând însă harul în noi, moare moartea aceasta din noi. Murind acestui stil de viață care este viața spre moarte, omorâm moartea. Ca urmare, ajungem să trăim moartea ca despărțire a sufletului de trup ca pe o naștere la viața de dincolo, ca pe ziua naşterii în Cer. Atunci ne vom elibera definitiv de moartea care ne-a omorât, care ne amenință și vom trăi moartea ca naștere în viața cea adevărată. Dar pentru asta e nevoie să ne nevoim, să trecem prin poarta cea strâmtă și să avem mereu curajul să omorâm moartea din noi murind plăcerilor pătimașe, omorând patimile care ne omoară.
Cum ne pregătim pentru moarte? Alegând clipă de clipă să murim pentru poftele noastre, să murim pentru atracțiile noastre, acestea zadarnice, risipitoare. Să ne răstignim poftele cele ucigătoare.
Dar, atenție, nu ne ajunge să murim astfel ca să înviem în Hristos. E nevoie să dorim viața Lui, să-L dorim pe El, să ne hrănim cu hrana pe care ne-o dă el și să transformăm orice fel de hrană în loc de întâlnire cu El, cu mila Lui, cu bunătatea Lui. Nu ajunge să nu mănânc ceva de care mi-e poftă, ci e nevoie să-L doresc pe El cu dorirea care se orienta spre cele poftite. Să-i cer să mă hrănesc și eu cu voia Tatălui ceresc. Să aleg să-mi fie foame de voia Lui! Și să aleg să mănânc ce am de mâncat cu Hristos, în gând şi în gură. Să unesc ce am în gură cu numele Lui, cu chemarea lui.
Așa biruim moartea, metabolizând Viața care este Domnul nostru Iisus Hristos. Harul lui, energia Lui necreată, pe care ne-o dă şi care ne şi învață cum s-o folosim.
Schimonahia Siluana Vlad