În ceea ce priveşte propoziţia „Doamne, miluieşte-mă!”, există în Filocalie o minunată explicaţie a acesteia, într-un capitol intitulat „Explicarea lui «Doamne, miluieşte-mă!» (Kyrie Eleison)”.
Explicarea lui «Doamne, miluieşte-mă!»
Articole
Multe ispite are omul de nu se roagă
Multe ispite are omul de nu se roagă, că-i este casa sufletului goală; ispite multe însă îi vin când e la rugăciune.
Că rugându-se cu toată puterea, se abate asupra lui silnic, gândul la vreun păcat mai vechi, și-i aprinde și mintea, și inima, și simțurile… Și nevăzând nicio scăpare în ceasul acela, deznădăjduiește din pricina dracului.
Să dăm întregul nostru trup lui Dumnezeu îndepărtându-ne de diavol
Să fim adevărați creștini, nu doar cu numele. Să dăm întregul nostru trup lui Dumnezeu, îndepărtându-ne de diavol. Mai întâi de toate, să atingem pământul cu capul nostru, plecându-ne astfel înaintea Lui, și să nu amenințăm cu acesta pe frații noștri; cu ochii noștri să vărsăm lacrimi înaintea Lui, nu să privim cu ochi spurcați la frumusețe străină; mâinile noastre să le întindem cu evlavie către El și să le desfacem ca să dăm dar bun – „nu oi să dăruim, iar boi să luăm”, nu să luăm „de zece ori și doar de una ori două să dăm”.
Cel ce dorește preoție s-o dorească în chip curat
În cadrul sinergiei dintre har și strădania omenească, episcopul, preotul și diaconul trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a-și conforma credința și viața cu vrednicia pe care o impune slujirea lor sacerdotală. Slujitorul trebuie să stea cu toată vrednicia înaintea altarului, pentru a împlini înalta sa slujire, care cere mai ales o mare curăție.
Episcopul sau preotul, în vremea slujirii liturgice, sunt icoane sau tipuri a lui Hristos.
Ce să fac, Părinte, ca să găsesc bucuria în viaţă?
Ce să fac, Părinte, ca să găsesc bucuria în viaţă?
Să citeşti Sfânta Scriptură, să mergi la biserică, să ai duhovnic, să te împărtăşeşti – cu alte cuvinte, să fii o bună creştină. Şi aşa vei găsi bucuria pe care o cauţi.
Omul smerit deosebeşte pe îngerul lui Dumnezeu de diavol
Dragostea lăuntrică îl trădează pe cel care o are, deoarece îndulceşte chiar şi pe întreg omul din afară şi îl înfrumuseţează cu harul dumnezeiesc, care nu se poate ascunde, fiindcă iradiază.
Îngerul întotdeauna împarte ca un înger ceea ce are, bucurie şi veselie cerească, în timp ce diavolul care se camuflează în înger împrăştie tulburare (ceea ce are) sau irită puţin inima, ca să înşele sufletul cu plăcerea trupească, ca şi cum aceasta ar fi, chipurile, duhovnicească, dumnezeiască.
De ce atâta senin?
Clipele de fericire a căror prezenţă o păstrăm vie sunt supuse unei selecţiuni care ne scapă cu totul şi foloseşte criterii ciudate. S-ar crede că ne rămân cele de bucurie intensă, ori legate de însemnate evenimente favorabile. Nu. Supravieţuiesc instantanee lipsite de orice semnificaţie.
PS Benedict Bistrițeanul: Strigăm după Hristos și ne ținem de El
Atunci când ne aflăm în întuneric, atunci când nu întrezărim nicio luminiță, atunci când nu mai avem niciun fel de orientare și trăim în agonie, suntem foarte atenți la orice zgomot, la orice glas pe care îl auzim în jurul nostru. Și orice cuvânt care vine de mai de aproape sau mai de departe, auzindu-l, ne dă motiv de speranță, ne dă o mică încredere și ne aduce în consecință o posibilă direcție, fie ea și firavă.
Suntem chemați să ne rugăm în duh de recunoștință și mulțumire
Maica Domnului ne poate sluji de icoană și model. Într-adevăr ea răspunde Bunei Vestiri aduse de Arhanghel cu rugăciunea: „Mărește sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1, 46-47).
„Doamne, ia asta de la mine şi dă-mi să caut mai întâi Împărăţia Ta!”
În mai adâncul din tine, dincolo de toate dorinţele tale şi dincolo de nevoile care le generează, se află o altă dorinţă. Un alt Dor! Doar că, deocamdată, îl poţi sesiza doar ca pe un mare gol de care te temi şi pe care tot încerci să-l ocoleşti, să-l uiţi sau să-l umpli cu „altceva-uri”. Aşa a înflorit industria de surogate… Aşa ajung oamenii să sufere de bulimie sau de anorexie… Aşa ajung dependenţi de plăceri distrugătoare…
De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredinţat
– Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viaţa de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredinţat. De el depinde călugăria fraţilor de mănăstire. Cu dezlegarea lui se împărtăşesc şi călugării şi mirenii şi tot cu dezlegarea şi pe garanţia lui se hirotonesc candidaţii la preoţie. Mare răspundere are un duhovnic şi de aceea el se mântuieşte mult mai greu decât un călugăr sau un mirean.
Trebuie la fiecare pas să renunțăm la noi înșine astfel încât celălalt să poată fi
Hristos ne cheamă să murim nouă înșine. Ce înseamnă oare aceasta? Afirmația este ambiguă, precum toate cele ce se spun despre moarte. Să însemne oare o autodistrugere? Mulți presupun că așa ar fi, și caută s-o aplice în acest sens. Din fericire, ei greșesc, dar rămân afectați de teroarea ei. Înțeles cum se cuvine, „a muri pentru sine” înseamnă acceptarea acestui proces de stingere treptată a ceva ce există în noi, realizând că în noi există un sine profund și real aparținând veșniciei și un sine superficial care trebuie să se dizolve.
Credinţa mea este singurul interes veritabil al vieţii mele
Credinţa mea Te vede, Doamne. Ea este lumina şi vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simţirea omniprezenţei Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ şi îmi înalţă braţele spre Cer. Credinţa mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănţuiască şi limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanţă ei simt sosirea mamei lor.
Adeverirea credinţei se descoperă celor cu viaţă înaltă
Partea cea mai bună a harului credinţei este adeverirea cererii din rugăciunea cuiva, prin nădejdea cea către Dumnezeu. Dar adeverirea credinţei în Dumnezeu nu întăreşte mărturisirea, deşi este mamă bună a credinţei, ci sufletul, care vede adevărul lui Dumnezeu prin puterea vieţuirii, mărturiseşte. Când întâlneşti în Sfintele Scripturi credinţa amestecată cu vieţuirea, să nu pui vederea despre credinţă mai presus de mărturisirea cea dreaptă (prin trăire).
Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire și bucurie
Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire și bucurie, căci statornicul și adevăratul Dumnezeu este izvorul lor. Pentru a te bucura de cele pământești e nevoie de multă străduință și muncă grea, iar mai apoi toate acestea se dovedesc a fi vătămătoare, vrednice de osândă. „Deșertăciuni sunt toate cele omenești. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăția, nu ne însoțește mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier” (din slujba de înmormântare).
Doamne, Cela ce ai înviat morții scoală-mă și pe mine cel omorât de păcat
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea, căci dacă mă vei milui, slobozindu-mă din jalnica boală a patimilor, vreau să ascult de bunătatea Ta. Dacă vei face după mulțimea bunătății Tale, mă vei izbăvi. Dacă vei vărsa asupra mea bunătatea Ta, mă voi mântui. Încredințat sunt că aceasta este cu putință la Tine. Știu că i-ai miluit și îi mântuiești pe toți cei ce se întorc către Tine din toată puterea lor.
„Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”
Aceste cuvinte, „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29), au o mare însemnătate în viaţa noastră de zi cu zi. Noi suntem cei ce am văzut harul învierii, după cum zice una din stihiri, însă noi suntem şi aceia care trebuie să fie cercaţi ca să ni se vădească adevărata inimă.