… Ca părinte duhovnicesc şi doctor am constatat boala ta sufletească şi mă gândesc să-ţi trimit leacul cel potrivit ca să te tămăduieşti. Boala ta duhovnicească este deznădejdea. Cea mai gravă şi cea mai mare boală duhovnicească, căci cei care suferă de aceasta, dacă nu iau leacul cel tămăduitor, mor de moarte sufletească şi veşnică. Leacul cel vindecător este credinţa şi nădejdea. De crezi că Dumnezeu este Tatăl tău afectuos, preamilostiv, preamilos şi crezi că a venit în lume să tămăduiască, să mântuiască nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi crezi că pentru un păcătos care se va pocăi se face bucurie între îngerii din ceruri şi crezi că a primit pe fiul cel risipitor cu braţele deschise şi primeşte pe oricine, pe oricare pierdut, pe oricare vameş sau desfrânată, sau tâlhar sau păcătos; de crezi că pe tâlhar cu o singură rostire de „pomeneşte-mă” l-a băgat direct şi primul în Rai – atunci şi tu, de vei crede şi vei nădăjdui că din această clipă de când ai lăsat păcatul şi te-ai pocăit, Dumnezeu te-a iertat şi crezi că eşti iertat, că eşti mântuit, ei bine, eşti vindecat, eşti tămăduit…Iată aceasta este tămăduirea, credinţa şi nădejdea.
