Ne dorim un Dumnezeu simplu, ascultător față de cererile noastre, un fel de Dumnezeu de buzunar, pe care să-l scoatem doar atunci când avem nevoie de El, ca pe un ajutor rapid în fața problemelor noastre.
Dacă lucrurile merg așa cum ne dorim, Îi mulțumim și Îl lăudăm. Însă, nu ne place să acceptăm că Dumnezeu ar putea trimite încercări pentru a ne mustra și a ne învăța lecții. Vrem să controlăm viața noastră pentru a face ceea ce ne place. Când totul este conform dorințelor noastre, spunem cât de bun este Dumnezeu; dar când ceva nu merge bine, nu doar că Îl criticăm, dar adesea dorim să ne distanțăm de El. Îl considerăm aspru, înfricoșător, sever și nedrept.
Nu ne dorim că Dumnezeu să ne trimită greutăți sau încercări pentru a învăța ceva.
Nu există nicio icoană bizantină în care Dumnezeu să zâmbească. El te privește direct în ochi, cu sinceritate și înțelegere profundă, fără nicio urmă de răzbunare, amenințare sau frică. Avem un Dumnezeu uimitor, minunat, care ne surprinde, ne ne trezește și ne șochează pentru a ne transforma. Trebuie să-I permitem să ne spună ceea ce vrea El, nu ceea ce vrem noi să auzim.
Numai atunci când vom reuși să acceptăm voia Lui în inimile noastre, vom fi eliberați de gândurile rele și obositoare care ne apasă. Trebuie să înțelegem că a accepta voia lui Dumnezeu nu este ușor și, uneori, poate părea imposibil de înțeles, mai ales pentru cei care nu au smerenie.
Dacă, cu ajutorul lui Dumnezeu, credincioșii nu se lasă înfrânți de dezamăgiri, nu devin izolați sau melancolici, vor trăi într-o stare de har, plină de Duhul Sfânt. Smerindu-se în durere, vor experimenta bucuria prezenței lui Dumnezeu în viața lor și vor înțelege că adevărata țintă a vieții nu este să ne bucurăm de vremuri bune sau de sănătate, ci de legătura autentică cu Dumnezeu, adică viața în Hristos.
Monahul Moise Athonitul