Cei care au o stare de mânie şi de tulburare şi forţează situaţiile ca să aducă, chipurile, bunătate şi linişte sufletească în lume, se aseamănă cu vântul puternic care loveşte şi ameninţă marea cu valuri înspumate, pe care le ridică, chipurile, spre a o linişti, dar făcând astfel, afundă corăbiile atât în larg, cât şi în port.
,,…Dumnezeu ar fi putut păstra pentru sine puterea iertării păcatelor. Dar a dat această putere Apostolilor, nu doar să ierte, ci să le şi ţină pe acestea (neiertate)…
Puterea dezlegării şi a legării s-a dat ca prin folosirea ei să se arate: a) lăsarea păcatelor, iertarea păcătoşilor şi primirea acestora în comuniunea lui Dumnezeu şi b) păstrarea sfinţeniei Bisericii, căci, spune Sfântul Apostol Pavel, Domnul nostru Iisus Hristos «a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt.
,,Sufletul se împarte în trei: raţiune, iuţime şi poftă. Păcatele din raţiune sunt acestea: necredinţa, erezia, nebunia, hula (blasfemia), nemulţumirea, încuviinţările păcatelor care se ivesc din partea pătimitoare. Iar tămăduirea şi leacul acestor rele este credinţa neşovăită în Dumnezeu şi în dogmele adevărate, neînşelătoare şi ortodoxe, cugetarea neîncetată la cuvintele Duhului, rugăciunea curată şi neîncetată şi mulţumirea către Dumnezeu.
Dacă Sfintele Taine sunt așa de uimitoare, de înfricoșătoare, de înalte, de departe de noi, așa de neatins și de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului? Noi, ăștia nevrednici, care ne socotim nevrednici și care oricum suntem nevrednici; oricum, suntem mai prejos de Taine. Răspunsul ni-L dă Domnul Hristos, care ne-a dat Tainele. El n-a dat Tainele pentru îngeri, ci pentru oameni.
O suferință gravă a oamenilor contemporani, chiar și a credincioșilor, este lipsa dispoziției de a ridica și de a-și duce propria cruce, și de a-L urma pe Mântuitorul nostru Cel Răstignit.
Vrem binecuvântarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununile mântuirii, vrem Raiul, îi cinstim pe sfinți și pe mucenici, dar nu vrem pătimirea celor rele, nu vrem postul și strâmtorarea înfrânării, nu răbdăm încercările și bolile, nu suferim plecarea din viața aceasta a celor dragi nouă, nu suportăm nedreptățile și izgonirile.
Pocăiți-vă. Trebuie să luăm în serios acest îndemn al lui Hristos, să ne schimbăm radical modul lăuntric de a viețui și viziunea noastră despre lume, atitudinea față de oameni și față de toate fenomenele din lucrurile create: să nu ne zdrobim vrăjmașii, ci să-i învingem prin dragoste. Să ne aducem aminte că răul absolut nu există; absolut este doar Binele.
La începutul vieții mele la Athos îmi amintesc că am rugat pe un pustnic să-mi vorbească despre rugăciune. Observând în rugămintea mea dorința de a auzi despre rugăciunea cea înaltă, mi-a răspuns:
Săptămâna a patra, Săptămâna Înjumătățirii Postului, este luminată de prezența Sfintei Cruci, de care necontenit pomenesc slujbele bisericești.
Duminica Sfântului Ioan Scărarul. De ce a rânduit-o Biserica în mijlocul postului ca cea mai sfântă icoană, ca toţi să privească la ea? Ioan Scărarul. Cine este el? Omul care a ajuns să vadă şi a scris despre Scara Raiului.