Pacea întemeiată pe adevăr, dreptate și dragoste este cel mai mare bun social pentru oameni și popoare. Ea ușurează ridicarea condițiilor de viață ale fiecărui om și înalță popoarele, aducându-le propășire și fericire.
Profeții Vechiului Testament au descris împărăția mesianică a lui Hristos ca pe o împărăție a păcii și a dreptății, iar îngerii au cântat în noaptea Nașterii Domnului: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la duminica Vindecării demonizatului din ținutul Gadarei.
Mitropolitul Bartolomeu (Anania) (1921-2011) a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
– Părinte, dacă am o problemă, spuneţi-mi vă rog, la cine să merg, la un preot sau la un psiholog?
Eu aș zice: Bineînțeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: simțim din ce în ce mai des că noi, preoții, nu găsim felul ortodox de a-l asculta, de a-l înțelege, de a-l învia pe om. Și zic așa, ca unul care vine din Apus, unde Biserica de o mie de ani nu a fost, și unde spiritualitatea apuseană a falimentat total; veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult.
Predica Mitropolitului Bartolomeu Anania la Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, rostită în biserica Sf. Dumitru Nou din cartierul Gheorgheni, mun.Cluj-Napoca, 26.10.2008
După cum știți, Sfântul Iacob a fost fiul tâmplarului Iosif și prin urmare, frate cu Hristos. Era atât de ales, atât de drept și de sfânt încât iudeii se simțeau inferiori, nefericiți că nu exista altul în neamul lor, precum Iacob. Astfel, pentru că acesta îi critica aspru deoarece nu L-au primit pe Hristos ca Messia, din revoltă și invidie, l-au urcat pe aripa templului și l-au aruncat de acolo, însă el nu a murit. Au alergat atunci cu răutate și l-au ucis.
Pentru noi are importanță nu numai faptul că era superior pentru credința sa, pentru virtutea și realizările sale jertfelnice, ci și faptul că era de o mare noblețe.
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.
Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.
Am meditat mai adînc la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul se prelungeşte, dacă nu cumva viziunea dostoievskiană a mers dincolo de comunism.
Dumnezeu ne-a ajutat şi am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie ‘89, intrînd într-o altă eră. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolşevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul european (care se autodefineşte drept “Europa” însăşi şi care ne invită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni).
Primul seminar monahal deschis de Patriarhul Justinian a fost cel de la Mănăstirea Plumbuita. Iniţial, noua şcoală monahală trebuia să funcţioneze în cadrul Mănăstirii Bistriţa olteană, care prin hotărârea sinodală din 24 mai 1948 fusese transformată în chinovie de maici şi în stavropighie patriarhală.
Probabil că autorităţile statului au fost cele care s-au opus acestui demers, deoarece, în urma unor discuţii, Patriarhul Justinian obţinuse o hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens.
Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? (Mt. 18, 33)
Predică rostită de ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania în catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca în anul 2009.
Mitropolit Bartolomeu Anania – Despre încredere și speranță.
Învierea fiului văduvei din Nain (Predică rostită în catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca în anul 2006)
Cea mai importantă şcoală de formare a călugărilor şi călugăriţelor a fost seminarul monahal, instituţie care a suferit modificări şi constante vexaţiuni din partea autorităţilor comuniste. Întâi de toate, în 1948 toate seminarele au fost desfiinţate. Totuşi, la insistenţele Patriarhului Justinian, Ministerul Cultelor a aprobat înfiinţarea de cinci seminare, cu o şcolarizare de patru ani.
Candidaţii la înscrierea în seminar trebuia să aibă vârsta de până la 30 ani şi să fie monahi, fii de preoţi, diaconi sau cântăreţi. Însă, în presa bisericească din 1949 se arăta că, „din motive practice, s-au înfiinţat deocamdată 3 seminarii monahale“.
Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,
Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie a duminicii de astăzi este una din cele mai scurte Evanghelii de peste an. Are numai patru paragrafe, adică patru versete, dar această dumnezeiască Evanghelie, deşi e atât de scurtă, cu atât este mai înaltă şi aduce Bisericii lui Hristos cea mai înaltă şi mai desăvârşită învăţătură pentru mântuirea sufletelor omeneşti.
Alături de inepuizabila bibliografie a localităţilor şi monumentelor realizată de istoricul Nicolae Stoicescu în anii 70 ai secolului trecut şi demersurile bibliografice pe diferite reviste bisericeşti (Biserica Ortodoxă Română, Glasul Bisericii, Ortodoxia, Studii Teologice sau Mitropolia Moldovei şi Sucevei/Teologie şi Viaţă), în acest sens dorim să semnalăm volumul „Pagini din istoria monahismului ortodox în revistele bisericeşti din România. Aşezămintele monahale“ publicat la editurile Bibliotecii Naţionale a României şi „Mitropolit Iacov Putneanu“ în 2011 şi realizat de ieromonahul Marcu Petcu, Nicolae Lihăceanu, Adrian Pintilie şi Ramona-Anca Creţu, ajutaţi de o serie de colaboratori din biblioteci şi instituţii de învăţământ.
(Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor) (Luca 6, 31-36)
Iubirea desăvârşită este aceea care este în stare să meargă până la moarte şi să treacă prin ea pentru cei iubiţi. Astfel, iubirea adevărată este bărbăţie, este eroism, şi nu simplă moliciune şi petrecere în stări de satisfacţie egoistă. Iar eroismul din iubire este mult superior oricărui alt fel de eroism, cum ar fi de pildă cel din dorinţa de slavă deşartă, din disperare sau din alte motive.
După absolvirea ciclului primar de învăţământ, monahii urmau studiile de profesionalizare în aşa-numitele şcoli monahale de 3 ani. Şcolile monahale trebuia frecventate de toţi fraţii, rasoforii şi rasofoarele cu vârsta de până la 40 de ani (art. 11 din Regulamentul vieţii monahale). Potrivit noilor legiuiri bisericeşti, numai absolvenţii celor două cicluri elementare şi ai unei şcoli monahale cu o calificare într-o meserie puteau fi tunşi în monahism, excepţie făcând cei cu studiile seminariale sau universitare.
Cuvîntul Crucii, pentru cei pieritori, nebunie este. Iar nouă celor ce ne mîntuim, puterea lui Dumnezeu este (I Corinteni 1, 18)
Iubiţi credincioşi,
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos zice în Sfînta Evanghelie: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24). Astăzi vom vorbi despre deosebirea crucilor prin care ne putem mîntui pe pămînt. Vă amintim că noi creştinii cinstim îndoit Crucea lui Hristos: crucea materială, văzută, pe care o cinstim, o sărutăm şi o purtăm şi crucea spirituală care este suferinţa pentru fapta bună.
Mitropolitul Bartolomeu Anania – Despre purtarea crucii
Predică la Înălțarea Sfintei Cruci, anul 2003, parohia Sfântul Ilie, cartierul Mărăști, or. Cluj-Napoca.