Pelerinajul la mănăstiri – punte spirituală între cer si pământ

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu …” (Matei VI,33)

„Dacă-i iubim pe sfinți, să-i imităm!” (Fer. Augustin)

Pelerinajul religios se face pentru/spre folosul duhovnicesc, fiind o punte spirituală între cer si pământ, între Biserica triumfătoare (cer) si Biserica luptătoare (pământ).

Cuvântul „peregrinus”(lat.)=călător, străin (a fi pelerin=a merge în locuri străine cu unscop spiritual).

Se vizitează: Biserici, mănăstiri, locurile sfinte (locurile biblice), mormintele martirilor  si ale sfinsilor cuviosi, moastele sfintilor, icoanele făcătoare de minuni, locuri unde vietuiesc monahi înduhovniciti  (vederea acestora poate aduce uneori transformarea vietii).

• pelerinul vrea să se atingă de locul unde s-a manifestat prezenta sfintitoare a lui Dumnezeu  (asa cum se atinge de icoanele din biserica lui);  „Pelerinajul este o căutare  în lumea  aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta” (PF Patriarh Daniel);
• vrea ca printr-un efort ascetic (călătoria e însotită de post, trudă, nevointă) să primească de la Dumnezeu o nouă revărsare de har care să-i întărească credinta, să-i sporească iubirea, să-i ajute rugăciunea;
•  poate să fie un mijloc de  multumire pentru binefacerile primite;
•  poate să fie un mijloc de ispăsire a păcatelor (se face pocăintă, rugăciune, spovedanie);
•  pentru a cere ajutor în rezolvarea unei probleme sau a cere vindecare de boală.

Care sunt originile pelerinajului?

În V.T. se relatează despre:

1.   Avraam care a plecat din Urul Caldeii, spre Canaan – pământul făgăduit de Dumnezeu lui si urmasilor lui  (Facere XII );
2.   Moise  a condus poporul israelit din Egipt spre Tara Făgăduintei-Canaan (Iesirea), sărbătorit în fiecare an la Pasti (trecere);

În N.T. se arată că:

1.  Evreii mergeau în pelerinaj la Ierusalim  (zidit pe muntele Moria unde Avraam a vrut să aducă jertfă pe fiul său, dar unde Dumnezeu Tatăl a dat pe Fiul Său  să se jertfească  pentru mântuirea lumii);
2.   Evreii mergeau în pelerinaj îndeosebi  la templul din Ierusalim, de sărbătoarea Pastelui si a Cincizecimii;
3.   Mântuitorul S-a născut în urma călătoriei de la Nazaret la Betleem;
4.   Mântuitorul a fost  “pelerin” în Casa Tatălui,  la vârsta de 12 ani (Luca 2, 41-51);
5.   Mântuitorul împreună cu Sf. Apostoli au făcut pelerinaj la templu.

Pelerinajul are o dublă dimensiune:

Pelerinajul extern e însotit de cel intern, care este o călătorie a sufletului.

•   „Căutati mai întâi împărătia lui Dumnezeu …” (Matei VI,33) ;
•   „ Împărătia mea nu este din lumea aceasta…”(Ioan XVIII,36 ).

În acelasi timp  Împărătia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru (Luca XVII,21 ). Călătoria lăuntrică este si înăltare, dar si o călătorie spre centrul fiintei omului, spre inimă unde este sălăsluit Hristos din momentul botezului. Noi  „călătorim ” spre Hristos, iar Hristos vine în întâmpinarea noastră:

–  Avraam e vizitat la stejarul Mamvri de Sf. Treime (Facere XVIII );

–  Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om ca pe om să-l ridice la Dumnezeu (Sf. Atanasie cel Mare);

–  „Căci nu avem aici cetate stătătoare ,ci o căutăm pe cea care va să fie” (Evrei XIII, 14);

Locurile de pelerinaj  din lumea ortodoxă:

1.  Locurile din Țara Sfântă-Ierusalim (Israel)  locurile unde s-au petrecut evenimentele esentiale ale mântuirii noastre  (Biserica Sf. Mormânt, râul Iordan, Muntele Măslinilor, satul Cana, Muntele Tabor, Grădina Ghetsimani, Foisorul “Cina cea de Taină”);
2.  În Grecia – Sfântul Munte  Athos cu mănăstirile lui; mănăstirile de pe Meteora;  insula Eghina (moastele Sf. Nectarie Taumaturgul);  insula Evvia, orasul Procopie (moastele Sf. Ioan Rusul); Tesalonic – moastele Sf. Mare Mucenic Dimitrie; insula Corfu – moastele Sf. Spiridon;
3.  În Turcia – Casa Maicii Domnului; Biserica Maicii Domnului; Cetatea Efes; mormântul Sf. Ioan Evanghelistul; Mănăstirea Izvorul Tămăduirii;
4.   Mănăstirile din celelalte tări ortodoxe.

Stările pelerinului/ pelerinajului:

1.       pregătirea (materială si spirituală) – crestinul vizualizează mental locul unde doreste să ajungă, apoi se informează. Pentru a avea folos duhovnicesc, depune un efort: post, rugăciune, spovedanie, luând si binecuvântarea preotului duhovnic;

2.       parcurgerea drumului si primirea sfinteniei în viata sa – pelerinul se roagă cu pocăintă pentru iertarea păcatelor sale cu dorinta de a primi iertarea păcatelor si ajutorul lui Dumnezeu, pentru vindecarea trupească si sufletească. Dat fiind faptul că merge pentru sine si pentru ceilalti arată că este reprezentantul familiei sau al comunitătii. Comuniunea harică adună credinciotii si apropie oamenii, sfintenia oferind pelerinilor reconciliere si împreună-bucurie a prezentei lui Hristos în mijlocul lor;

3.     actul de multumire, revigorarea vietii spirituale si întărirea credintei în urma celor primite de la Dumnezeu – la întoarcere, sufletele pelerinilor radiază lumina si bucuria de a fi întâlnit sfintenia. Împărtătind altora din propria experientă, ei devin misionaricontribuind la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în întreaga lume. Pelerinajultransformă viata omului, făcându-l părtas la un timp si spatiu sacre, ca o pregustare a vietii vesnice.