Una din formele des întâlnite în participarea la rugăciune este îngenuncherea, şederea în genunchi sau plecarea genunchilor. Este unul din cele mai răspândite gesturi şi care predomină în cultele tuturor popoarelor; în special, în cele asiatice şi africane.
Gestul acesta de îngenunchere în timpul rugăciunii arată starea de umilinţă şi de întristare, de smerenie şi de păcătoşenie a omului.
1. Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, 381.
In 381, Teodosie cel Mare (379-395) dorind sa restabileasca linistea si ordinea in Biserica, a convocat pe intaistatatorii Bisericii din jumatatea orientala a Imperiului sau la un Sinod ecumenic. Sinodul s-a deschis in Constantinopol, la inceputul lunii mai 381 si a durat pana la 9 iulie acelasi an. Au participat 150 de episcopi, printre care mai de seama au fost urmatorii : Meletie al Antiohiei, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nisa, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars s. a.
Un monah a spus cândva: „Nu e treaba mea să construiesc case sau să le văruiesc. Nu e treaba mea să scriu şi să citesc. Care e chemarea mea? E aceea, dacă e cu putinţă, de a muri în Dumnezeu. Atunci voi trăi şi voi fi mişcat de o altă putere.
Atunci voi putea face toate lucrurile – să sap, să fac ordine, să citesc şi să scriu – în chip liber, fără a mă alipi de nimic. Pot merge oriunde, însă oriîncotro merg, trebuie să merg căutând «singurul lucru de care e nevoie» (cf. Lc. 10,42).
Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul rugăciunii și al laudei pe care poporul lui Israel le aducea lui Dumnezeu.
De la început au fost adoptați în rugăciunea creștină fără mare dificultate, mai ales pentru caracterul lor inspirat dar și pentru faptul că Biserica a regăsit în ei profețiile care s-au împlinit în Iisus Hristos.
Mănăstirea – rod al credinței strămoșești – este poarta cerului şi casa lui Dumnezeu. Prin aşezământul acesta se ajunge în cer, prin această rânduială monahală se aduce cerul pe pământ.
De la întemeierea lor, mănăstirile au fost și rămân a fi un veritabil nucleu de promovare a evlaviei şi a credinței.
Înălţarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii.
Între Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înţelege taina Învierii.
Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi (Ioan 9, 39)
Hristos a înviat ! Iubiţi credincioşi,
Multe învăţături de tot felul putem scoate din Sfînta Evanghelie de azi, de vom cerceta textul ei cu luare aminte. Una dintre aceste învăţături este cea despre orbirea duhovnicească a omului robit de păcate.
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu ocazia premierii autorilor volumului 1 al lucrării enciclopedice Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare, Palatul Patriarhiei din București, vineri, 23 mai 2014:
În ziua de 1 septembrie 2009, când Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (460-545), din Scythia Minor, Părintele erei creştine, la Reședința Patriarhală din Bucureşti, o comisie formată din istorici bisericeşti şi istorici din cadrul Academiei Române a discutat propunerea pe care Patriarhia a făcut-o privind posibilitatea elaborării unei monografii consacrate Monahismului ortodox românesc.
La data de 22 mai 2014, de sărbătoarea mutării moaştelor Sf. Irh. Nicolae, plenitudinea Bisericii Ortodoxe din Moldova va sărbători jubileul de 40 de ani de slujire clericală a Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, iar la 21 iulie vom marca 25 de ani de slujire arhierească a Întâi Stătătorului – figură proeminentă a Bisericii şi a Ţării noastre.
În acest răstimp, marcat de renaştere spirituală şi profunde transformări sociale, Înalt Prea Sfinţia Sa a fost în centrul celor mai importante evenimente care au condus la refacerea şi întărirea temeliei de valori creştine a moldovenilor.
In timpul liber mi se intampla sa rasfoiesc diverse reviste mondene, incerc sa le iau pulsul, sa inteleg ce se mai intampla prin lumea aceasta.
In multe dintre aceste reviste de „high-life” (desi high-life s-ar traduce prin „viata la inaltime”, la standarde inalte, acolo nu vad decat viata de jos, pamanteasca, lumeasca, vad neputintele firii noastre laudate si preamarite). Citesc, din ce in ce mai des, prin astfel de reviste, articole si interviuri cu si despre vedetele noastre autohtone ca nu se mai pune pret pe casatorie, preferandu-se concubinajul, „casatoria de proba”.
Iubiți credincioși,
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, și pururea însetând de mântuirea sufletelor omenești, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar.
Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob.
Mitropolit Bartolomeu Anania: Sufletul – parte eternă din om (2005)
Să trăim întâi pentru suflet ș-apoi pentru trup. Nu este vorba de a elibera trupul din calcul, ci doar de a-l subordona sufletului. Este vorba de o ierarhie și o anumită prioritate…
Mitropolit Bartolomeu (Anania) – Superficialitate și rutină (2005)
Predică rostită în Duminica Samarinencii de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Părintele Dionisie a venit în Sfântul Munte în 1926 la vârsta de 17 ani. Viaţa călugărească i-a fost însoţită dintru început de sărăcie, strâmtorare, osteneli şi ispite, într-o măsură pe care cu greu ne-am putea-o închipui astăzi.
În chilia închinată Sfântului Gheorghie din Schitul Colciu s-a strămutat în 1937 şi, până la trecerea sa la Domnul, pentru aproape şaptezeci de ani, a stat cu răbdare şi dor de isihie într-o încăpere smerită de numai cinci metri pătraţi.
„Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani”
(Ioan 5, 5)
Când vorbim despre slăbănogul care pătimea de treizeci şi opt de ani şi zăcea pe patul său la scăldătoarea oilor, aflăm la el o comoară mare.
Această comoară nu o găsim atunci când săpăm în pământ, ci o aflăm dacă cercetăm sufletul acestui bolnav. Găsim o comoară care nu constă în aur, argint sau pietre scumpe, dar care este mult mai preţioasă decât aurul şi decât toată bogăţia.
Auzim de tot mai multe cazuri de cancer în jurul nostru, iar bolii acesteia îi cad victime inclusiv oameni care au dus o viaţă cumpătată şi s-au ţinut departe de tutun sau de alcool. Te întrebi de unde. Unul dintre răspunsuri se află în otrava nevăzută care ne este băgată în hrană.
Te fereşti să mănânci carne de porc, pentru că ştii că nu e bună pentru colesterol.
Răutatea noastră este strigătul de durere neputincioasă prin care am vrea ca lumea să fie mai bună!
Dar ea devine mai bună, doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele! Reacționând cu rău la rău, nu reuşim decât să înmulțim răul pe pământ.