În icoanele ortodoxe, stâlpnicii apar desenați ireal, de la brâu în sus, îmbrăcați în haine călugărești, și neapărat suiți pe o coloană înaltă, de lemn.
Sfinții Deșertului sunt uimitori prin felul lor de a trăi (în văzul lumii, doar cu cerul drept acoperiș) și prin durata vieții (mulți au depășit 90 de ani)
„Am atâtea lucruri de făcut, atâtea probleme de rezolvat pentru ziua de mâine; copiii, serviciul, telefoane de dat, de făcut aprovizionarea casei etc., simt că-mi plesneşte capul!“
De câte ori nu am auzit şi nu am rostit aceste cuvinte, aproape fără a conştientiza că acest lucru este de fapt o nesocotire a îndemnului Mântuitorului de a nu ne îngriji de ziua de mâine (cf. Matei 6, 34).
Aveam o cunoştinţă împreună cu care mergeam la Biserica Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, de pe strada Ohta, o bătrână, care avea credinţa unui copil şi era o mare rugătoare. Deseori ne întorceam de la biserică pe jos şi discutam. Unele din povestirile ei mi le-am notat.
Iată una dintre ele:
Când eram copil – aveam vreo 5-6 ani – fratele mamei, Petrea Dabija, m-a luat cu căruţa la Mănăstirea Suruceni. Aici fuseseră călugăriţi odinioară alţi doi unchi ai mei – Serafim Dabija şi Nicodim Onu, care la acea oră făceau închisoare, undeva pe lângă Polul Nord pentru că noii stăpâni ai Basarabiei îi suspectaseră că ar conspira cu Dumnezeu contra puterii sovietice. Badea Petrea adusese, ascunse în fânul căruţei lui, câteva sfeşnice şi nişte icoane care aparţinuseră mănăstirii Zloţi, închisă după arestarea rudelor mele. Acolo părintele Serafim fusese stareţ şi părintele Nicodim – diacon.
„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu …” (Matei VI,33)
„Dacă-i iubim pe sfinți, să-i imităm!” (Fer. Augustin)
Pelerinajul religios se face pentru/spre folosul duhovnicesc, fiind o punte spirituală între cer si pământ, între Biserica triumfătoare (cer) si Biserica luptătoare (pământ).
Sfintele moaşte sunt rămăşiţele pământeşti făcătoare de minuni ale sfinţilor. Noi le cinstim pentru că prin ele lucrează în chip simţitor harul dumnezeiesc. Prin atingerea de ele şi prin rugăciunile stăruitoare adresate sfinţilor lângă moaştele lor, se înfăptuiesc vindecări şi fapte minunate.
I. Pregătirea aperceptivă
Sfinţii, prietenii Mântuitorului Hristos şi modele de vieţuire creştină, sunt în învăţătura ortodoxă mijlocitori şi rugători fierbinţi la tronul lui Dumnezeu pentru cei care îi cinstesc şi le solicită ajutorul.
Mărturii ale arhimandritului Victorin Oanele (1 febr. 1931– 24 oct. 2014)
Mulţi călugări am cunoscut de-a lungul anilor, dar părintele Victorin Oanele a fost unul dintre cei mai smeriţi monahi, căruia am încercat să-I iau un interviu. M-a primit zâmbitor, cu privirea pierdută undeva dincolo de vârfurile semeţe ale brazilor, făcându-mi semn să îl urmez. N-am apucat să-i spun de ce am venit, pentru că a început să-mi arate rând pe rând, toate comorile bătrânei mănăstiri.
“Postul este medicament. Și dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil și chiar păgubitor datorită lipsei de experiență a celui care îl folosește. Pentru că trebuie să știm și timpul în care îl folosim și cantitatea medicamentului și natura trupului acelora care îl vor primi și anotimpul anului și dieta corespunzătoare și multe altele, dintre care , dacă omitem numai unul, acesta strică pe toate celelalte mai sus însemnate.”
Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), Patriarhul Constantinopolului
Vă mărturisiţi greşelile, vă ziceţi că sunteţi nesfârşit de ticăloşi, ştiu. Dar aceasta nu-i de-ajuns. Vreau să vă conving că o asemenea mărturisire nu vă acoperă. Atâta vreme cât nu faceţi o mărturisire care să vă folosească, zadarnic vă învinuiţi pe voi înşivă, nu veţi putea prin aceasta să vă despovăraţi de păcat.
Nu poţi face nimic cu râvnă şi prielnic dacă mai întâi nu eşti încredinţat că aceea ce faci este folositor. Cel ce seamănă, dacă, după ce a aruncat sămânţa, nu se gândeşte la seceriş, niciodată nu va secera. Cine ar primi să trudească în zadar, fară a trage un prisos din osteneala lui?
Pe la anul 1900, mergând spre jumătatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba și se va face de nerecunoscut.
Când se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va întuneca mintea omului de toate patimile cele trupești ale curviei, și foarte mult se va înmulți necredința și fărădelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbându-se fețele oamenilor, și nu se vor mai cunoaște fețele bărbaților de ale femeilor, pentru nerușinata îmbrăcăminte și a părului din cap.
Fraţi creştini!
Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor.
În martie 1959, problema seminariilor monahale era reanalizată de funcţionarii Departamentului Cultelor, într-un referat arătându-se: „Nici una dintre acestea nu sunt şcoli pentru pregătirea deservenţilor de cult, ci ele servesc ca piese în acţiunea de intensificare şi dezvoltare a vieţii monahale iniţiată şi dusă de Patriarh (…).
Atât punerea acestor şcoli sub conducerea patriarhului, cât şi declararea ca stavropighii a mănăstirilor care le adăpostesc sunt acte nejustificate şi reprezintă doar mijloace prin care s-a căutat ca ele să poată fi folosite de patriarh în scopul urmărit de el în legătură cu viaţa monahală. Din analizarea organizării şi funcţionării seminariilor monahale pentru călugăriţe, rezultă următoarele:
În cetatea Emesiei, din Fenicia, era un om de neam bun, slăvit şi bogat, cu numele Clitofon, care avea femeie pe Levchipia, fiică a lui Memnont ighemonul, şi care era stearpă. De aceea era foarte mîhnită de vreme ce bărbatul său o ocăra, iar uneori răbda de la dînsul ocări şi bătăi, pentru că n-avea copii. Amîndoi erau necredincioşi, ţinîndu-se de credinţa cea elinească, fiind foarte sîrguitori către templul Artemidei.
În acea vreme stăpînea cetatea un oarecare Secund, de neam sirian, care era nemilostiv şi foarte cumplit cu cei care credeau în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru care, aflînd multe feluri de unelte de moarte, le-a pus în mijlocul cetăţii spre înfricoşarea creştinilor.
Răspunsul Patriarhiei Române privind decizia Curţii Constituţionale a României
Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci aşteptăm publicarea motivaţiei acestei decizii.
Al doilea seminar pentru monahii a fost deschis la 20 martie 1949 de către Întâistătătorul român la Mănăstirea Văratec. În primul an de studiu au frecventat 51 de eleve, monahii şi surori, iar un an mai târziu, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod din 5 octombrie, seminarul a fost mutat la Mănăstirea Agapia, având hramul „Cuvioasa Parascheva“, şi conducerea asigurată de maica stareţă Veronica Constantinescu.
Cele mai multe subvenţii pentru buna organizare şi funcţionare a seminarului veneau din partea Patriarhiei Române şi a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. În 1950, seminarul avea 8 profesori şi 35 de eleve în clasa a I-a, 14 eleve în clasa a II-a şi 26 de eleve în clasa a III-a.
Mitropolitul Bartolomeu (Anania) (1921-2011) a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Fragment din predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 88 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.