Când oboseşte dragostea, datoria o înlocuieşte. Când oboseşte datoria, legea o înlocuieşte. Câtă vreme mama arde de dragoste pentru copilul ei, ea face mai mult decât îi cere datoria sau legea.
Când dragostea mamei faţă de copilul ei se răceşte, mama îşi face numai datoria, adică face mai puţin decât poate dragostea, dar mai mult decât cere legea.
Când mama îşi urăşte copilul, ea face numai atât cât o sileşte legea să facă, adică mai puţin decât poate dragostea şi decât cere datoria.
Dragostea vine de la Dumnezeu prin suflet.
Datoria vine de la suflet prin minte.
Legea vine de la minte prin cuvinte.
Cine socoteşte legea drept început şi sfârşit al moralei, acela cunoaşte numai scoarţa cărţii despre moralitate.
Cine socoteşte datoria drept început şi sfârşit al moralei, acela vede şi citeşte numai slovele din cartea despre moralitate.
Însă cine socoteşte dragostea drept început şi sfârşit al moralei, acela vede, citeşte şi cunoaşte duhul şi viaţa moralităţii.
La fel se întâmplă şi în împărăţia cea mare a lumii: cine socoteşte legile fireşti ca începutul cauzelor lumii, acela cunoaşte numai coperta cărţii despre lume.
Cine socoteşte sufletul ca cea dintâi cauză a lumii, acela vede şi citeşte numai slovele din cartea despre lume. Iar cine socoteşte pe Dumnezeul cel viu ca prima şi ultima cauză a lumii, acela vede, citeşte si cunoaşte duhul şi viaţa lumii.
Dragostea este slobodă de orice legi omeneşti şi fireşti şi mai înaltă decât orice datorie.
Necunoscând cerinţele legii, nici numirile datoriilor, dragostea le împlineşte, ba le şi întrece, precum strălucirea soarelui întrece strălucirea pietrelor şi a stelelor.
Sfântul Nicolae Velimirovic, Învăţături despre bine şi rău, Editura Sofia, Bucureşti, 2006