CREZI?
„Şi a zis Iisus sutaşului: Mergi şi după credinţa ta fie ţie” (Matei 8, 13)
Iubiţii mei, în vremurile de demult, înainte de venirea lui Hristos, existau sclavi. Ce erau sclavii? Din punct de vedere fizic şi aceştia erau oameni, dar nu erau consideraţi oameni. Nu aveau drepturi de om. Nu-i ocrotea nicio lege. Stăpânii lor făceau cu ei ce voiau. Îi puneau la cele mai grele munci. Săpau ogoarele, cărau pietre şi noroi ca să construiască palatele stăpânilor lor, lucrau cu lanţuri la picioare în mine, în ocne, trăgeau de vâsle la corăbii, se luptau cu fiarele sălbatice ca să privească şi să se distreze stăpânii lor. Nicio plată nu luau pentru slujbele pe care le făceau. Hrana lor era săracă. Case proprii nu aveau. Era vai dacă stăpânul lor nu era mulţumit de ei. Îi pedepsea cu severitate. Îi lovea fără milă. Putea chiar să-i şi omoare fără să răspundă în faţa nimănui. Oricând dorea stăpânul, îl lua pe sclav şi-l ducea în piaţa de sclavi, adică acolo unde se vindeau şi se cumpărau sclavii, cum astăzi se vând şi se cumpără animale.
***
Dar de ce vorbim aici despre sclavi? Pentru că Evanghelia, pe care aţi auzit-o astăzi, vorbeşte şi ea despre un sclav, sclav care slujea unui stăpân oarecare. Acest sclav s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Boala lui era gravă. Trupul îi paralizase. Suferea mult.Era de acum un sclav nefolositor, chiar dacă era tânăr. Deci cu acest sclav inutil ce s-ar fi aşteptat cineva să facă stăpânul său? Să arate interes, să-l ducă la medici, să-i cumpere medicamente? Altceva. Aşa cum am zis, un astfel de interes nu arătau stăpânii faţă de sclavi. Erau cu desăvârşire indiferenţi şi-i lăsau să moară.
Dar stăpânul din Evanghelia de astăzi era foarte diferit de ceilalţi stăpâni. Era un om deosebit.Nu era iudeu; era idolatru (închinător la idoli). Nu era preot, ci era ofiţer, cu gradul de sutaş, adică gradul pe care, în armată, îl deţine astăzi căpitanul. Era un căpitan, care aparţinea nu unei puteri mici, ci celei mai mari puteri, aşa cum era atunci Imperiul roman. Cu armele se îndeletnicea. Probabil luase parte la bătălii şi războaie sălbatice. Oricine s-ar fi aşteptat ca sutaşul să aibă o inimă aspră. Şi, totuşi, nici funcţia, nici originea, nici ticălosul mediu idolatru, în care trăia, nu a reuşit să-l influenţeze pe acest om deosebit. În inima acestui om exista o scânteie, o scânteie dumnezeiască. Sutaşul îşi iubea sclavul. Îşi privea sclavul ca pe o făptură a lui Dumnezeu. Conştiinţa nu-i îngăduia să fie indiferent faţă de sclavul bolnav. Aşadar, a arătat interes, ca şi cum ar fi fost copilul său. Şi medicamente a cumpărat, şi la medici l-a dus; tot ce-i stătuse în putere făcuse. Dar ce ţi-e şi cu răul? Sclavul nu se făcea bine. Continua să fie paralizat, să sufere. Şi durerile sclavului erau durerile sutaşului. Ce nobil, ce om deosebit era acest sutaş! O bucată de aur într-un munte de necurăţie.O stea în groaznicul întuneric al nemilostivirii. Când a aflat că Hristos e în cetatea în care slujea şi el ca şi comandant de piaţă, n-a pierdut ocazia. A alergat să-L întâlnească pe Hristos şi să-L roage pentru sclavul său. Pentru că auzise că Hristos face minuni. Şi iată-l deci pe sutaş înaintea lui Hristos.
Minunaţi-vă de el. Cu câtă smerenie stă înaintea Domnului! Cu câtă credinţă îşi expune rugămintea ca Hristos să-l facă bine pe sclavul său!
– Voi veni în casa ta să-l vindec, zice Hristos.
– Nu, Doamne, nu sunt vrednic de o astfel de vizită. Tu, Doamne, chiar de departe poţi să-l faci bine. Aşa cum eu poruncesc soldaţilor mei şi ei fac tot ce le spun, aşa şi Tu, Doamne, poţi să porunceşti bolilor şi să plece departe. Şi autoritatea mea este mică. A Ta este foarte mare. Ajunge şi un cuvânt al Tău, Doamne, ca să-l vindece.
Hristos s-a minunat ascultând cuvintele sutaşului. A văzut că acest sutaş roman avea o credinţă mare.O credinţă, pe care nu o aveau milioanele de iudei. Iudeii vedeau minunile pe care le săvârşea Hristos, şi totuşi nu credeau, iar căpeteniile lor Îl urau şi voiau să-L dea la moarte. Şi sutaşul, care nu făcea parte din poporul ales al lui Dumnezeu, să aibă o astfel de credinţă?
Hristos, după ce l-a lăudat pe sutaş pentru credinţa lui mare, l-a vindecat pe sclav. L-a vindecat fără a merge în casa sutaşului. L-a vindecat de departe. L-a vindecat doar cu un cuvânt al Său: „Mergi, şi după cum ai crezut, fie ţie” (Matei 8, 13).
***
Ah, dacă am fi avut şi noi această credinţă a sutaşului! „Doamne”, a zis, „ajunge un cuvânt al Tău ca să-l facă bine pe slujitorul meu”. Deoarece cuvântul lui Hristos nu este precum cuvintele oamenilor. Oamenii nu pot să facă prin cuvântul lor ce făcea Hristos. Este imposibil. Mii de porunci să dea focului, focul nu se va stinge. Mii de porunci să dea mării sălbăticite, marea nu se va linişti. Mii de porunci să dea materiei neînsufleţite, materia nu poate să scoată viaţă şi să iasă din ea nu om, nu animal, nu pasăre, dar nici măcar un fluture, nici o furnică.
Cine a făcut toate acestea? Hristos. Cum? Numai şi numai cu cuvântul Său.„El a zis şi s-au făcut” (Psalm 148, 5). Şi cuvântul lui Hristos are o atât de mare putere, pentru că nu este cuvânt al omului, ci este cuvânt al lui Dumnezeu, care a creat universul şi a venit aici pe pământ în trup omenesc şi continuă să fie prezent în Biserica Lui, care este Trupul Lui. Hristos este Capul, suprema căpetenie şi autoritate. Dar, înaintea lui Hristos, ca soldaţii care aşteaptă porunci, stau toate stihiile naturii, toate făpturile, soarele, luna, stelele, marea, râurile, oamenii, îngerii şi arhanghelii. Toţi şi toate ascultă de El şi El stăpâneşte universul cu legile naturale şi supranaturale. Şi face minuni în cer şi pe pământ.Şi dacă există oameni, care nu cred în El şi care nu vor să facă voia Lui, cu aceştia se va împlini ceea ce s-a spus: ”Îl vor vedea pe Cel pe Care L-au împuns” (Zaharia 12, 10; Ioan 19, 37).
Hristos, iubitul meu, Hristos este Domnul, Atotputernicul, Atotînţeleptul şi Atotbunul Dumnezeu. Asta a crezut sutaşul din Evanghelia de astăzi. Asta au crezut mii şi milioane de credincioşi, bărbaţi şi femei, care cu ajutorul lui Hristos au făcut minuni. Şi întreb: Tu crezi ca sutaşul? Dacă crezi, arată-ţi şi tu credinţa ta prin smerenie şi prin iubirea faţă de aproapele, cum a arătat-o sutaşul. Arată cu faptele credinţa ta. Şi atunci vei vedea şi tu în viaţa ta, în mii de situaţii, puterea lui Hristos şi vei auzi glasul Lui atotputernic: „Mergi, şi după cum ai crezut fie ţie” (Matei 8, 13).
traducere din elină: M.L., sursa: „Kyriaki”, cuvantul-ortodox.ro