Atunci când cineva caută un părinte duhovnicesc, care sunt caracteristicile pe care trebuie să le aibă în minte pentru a-l găsi pe părintele său duhovnicesc?
Gheronda Elisei: Două sunt lucrurile pe care trebuie să le simtă cineva față de părintele său duhovnicesc: încredere și dragoste. Dacă va simții aceste două lucruri, acela va dobândi toate harismele. A fi părinte duhovnicesc este un mare dar de al Dumnezeu. Îți dă Dumnezeu puterea ție de a ierta păcatele celorlalți? Cine ești tu ca să ierți păcatele oamenilor? Pentru că doar Dumnezeu poate să ierte păcatele oamenilor. Îți dă Dumnezeu puterea de a-i ușura pe oameni din patimile lor, să-i mângâi, să-i ajuți duhovnicește. Ei bine, acesta este un mare dar de la Dumnezeu. Și vedem că, într-adevăr, acest dar este de la Dumnezeu, doar el poate să dea acest dar. Vedem că unii duhovnici ori simpli monahi ,,reușesc” în acest rol de părinte duhovnicesc, iar alții, care, poate au studiat mult, teoretic, cum trebuie să fie un părinte duhovnicesc, nu reușesc să se ridice la înălțimea chemării lor. Unii ca aceștia din urmă cred că ei, prin cunoștințele lor îi pot ajuta pe fiii lor duhovnicești. Nu, nu este așa, pentru că Duhul este Cel care te luminează pe tine, ca părinte duhovnicesc, atunci când vorbești cuiva. Cel care caută un părinte duhovnicesc nu trebuie să caute ceva anume. Trebuie doar să caute și să vrea să găsească. Pentru că părintele duhovnicesc este mijlocitorul său, este cel care îl va conduce la Dumnezeu. Ucenicul trebuie să simtă încredere, ușurare, și dragoste. Simte toate acestea? Părintele duhovnicesc îl va iubi și atunci când este bun dar și atunci când îl dojenește. Îl va iubi și când îl va lăuda, și când îl va certa. Toate acestea despre care am vorbit îl privesc pe cel care caută un părinte duhovnicesc.
De cealaltă parte, părintele duhovnicesc trebuie să știe, în primul rând, că ucenicul nu este proprietatea sa, nu este robul său. Rolul părintelui duhovnic este de a-l conduce pe ucenicul său cât mai aproape de Dumnezeu. Scopul lui nu este de a dobândi cât mai mulți fii duhovnicești, ci pe aceștia pe care Dumnezeu îi trimite la el, să-i învețe să trăiască duhovnicește. Nu să fie dependenți de el, ci doar să-i învețe să zboare, iar aceștia vor zbura când aripile lor duhovnicești vor fi destul de viguroase pentru a putea să plutească pe înălțimi duhovnicești. Ceea ce vă spun acum este foarte important din următorul motiv: să ne gândim la o familie unde tatăl exagerează cu grija față de copii. Tatăl va putea, oare, să aibă grijă de copiii săi până când aceștia vor ajunge la maturitate, să zicem? Vor accepta copiii așa ceva? Nu. La fel se întâmplă și cu un părinte duhovnicesc. Părintele natural este cel care te naște, fizic, pe când părintele duhovnicesc te naște spiritual. Dar, și într-un caz, și în celălalt, acest lucru se întâmplă o singură dată. Prin urmare, unul este părintele trupesc, la fel, unul, și unic este părintele duhovnicesc. Se realizează o legătură care se păstrează toată viața. Poate, omul, creștinul, să meargă la alt duhovnic, în funcție de situație, iar părintele duhovnic, cel care te-a născut duhovnicește, îți va spune ca, în continuare, să faci ascultare față de cel la care vei merge. Vei păstra ceea ce ai primit de la primul, și, în continuare, vei face ascultare de părintele nou pe care Dumnezeu ți l-a trimis și care este și aceasta, o binecuvântare de la Dumnezeu. Dar, legătura ,,ombilicală” cu primul va rămâne pentru tot restul vieții. De aceea, spunem că, dacă un părinte duhovnicesc pleacă, iar ucenicii săi se împrăștie care încotro, asta înseamnă că duhovnicul nu și-a crescut fiii duhovnicești așa cum trebuie. Dimpotrivă, dacă aceștia vor continua, ca și până atunci, nevoința lor, lupta cea duhovnicească, fie în mănăstire, fie în lume, atunci se vede lucrarea bine săvârșită a duhovnicului.
Foarte important, de asemenea, este ca părintele duhovnicesc să știe să facă diferența dintre Taina Mărturisirii și dialogul pe care îl are cu fiul său duhovnicesc. Una este Taina Spovedaniei și alta este discuția cu duhovnicul. Duhovnicul poate să vorbească diferite lucruri cu fiul său duhovnicesc. Unele sunt, poate, lucruri bune, altele, mai puțin bune –aici, contează foarte mult și înălțimea duhovnicească a părintelui – dar, Taina Mărturisirii este Taina Harului. Vii la mine, te mărturisești iar eu îți citesc rugăciunea de iertare a păcatelor. Aceasta este marea taină. Trebuie să mergem la Taina Mărturisirii la fel cum mergem să primim Taina Euharistiei. De ce, foarte mulți părinți au reușit să adune fii duhovnicești și să îi îndrume pe calea mântuirii? Pentru că au săvârșit des Taina Mărturisirii. Astăzi, din nefericire, oamenii vor mai mult să stea de vorbă cu duhovnicul, decât să se mărturisească cu pocăință și zdrobire de inimă. De aceea, unii ca aceștia nu prea au nici un progres în viața lor duhovnicească. Mai mult se încurcă acolo, în discuție, ceea ce ține de mărturisire, cu problemele de ordin psihologic, sau, mai rău, cu lucruri care nu au legătură directă cu ei. De aceea, trebuie să separăm Taina de discuție sau de sfaturile și îndrumările pe care bătrânul le dă ucenicului său. Această Taină se săvârșește în Hristos și ne ajută direct să progresăm duhovnicește. Nu poate duhovnicul să îți spună în fiecare zi că trebuie să-ți stăpânești patimile, ci trebuie să te învețe cum să învingi patimile. Aceasta este un fel de instruire pe care, noi, duhovnicii, trebuie să o facem. Trebuie să facem această educație pentru a crea personalități duhovnicești puternice. Atunci când văd că fiii mei duhovnicești sunt dependenți de mine, aceasta înseamnă că eu nu am știu să clădesc personalități. Cât durează această ,,instruire” depinde, de la duhovnic la duhovnic. Să nu uităm că duhovnicul este și el om și nu poate să satisfacă nevoile duhovnicești ale tuturor, indiferent de numărul acestora. De aceea, trebuie să mergem acolo unde suntem trimiși, la alți duhovnici de la mănăstiri, enorii etc.
Extras din interviul cu Egumenul Sfintei Mănăstiri Símonos Pétras, Arhimandritul Elisei, http://www.pemptousia.ro/