Articole

Cât de puțin suntem în stare să iertăm și cât de ușor judecăm

Inima ni se strânge, pentru că știm, dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi înșine, cât de puțin suntem în stare să iertăm și cât de ușor judecăm. Știm cât de ușor se înrădăcinează în noi, uneori pentru mulți ani, iar uneori pentru toată viața, amărăciunea față de omul care ne-a rănit.

Continuare …

Nu ajunge să ai rugăciunea, trebuie să devii rugăciune

La începutul ei, rugăciunea este agitată, iar tăcerea este doar o vorbărie interiorizată. După cuvântul lui Peguy, nu trebuie să te rogi ca o gâscă care aşteaptă să fie îndopată! Emotiv, omul îşi descarcă întreg conţinutul psihic al fiinţei lui; cei înduhovniciţi ne sfătuiesc ca înainte de a simţi oboseala acestui monolog, să ocupăm timpul rugăciunii prin cântări şi lecturi religioase.

Continuare …

Când va ridica Dumnezeu suferința?

După ce suferinţa îşi va face treaba pe care o are de făcut, Dumnezeu o ridică. Nu-I este greu deloc lui Dumnezeu să ridice orice suferinţă. De aceea, când suferim, când persistă o durere, să gândim aşa: „Dumnezeu vrea să-mi facă un bine, iar eu mă fac că nu înţeleg, doar mă tânguiesc şi mă chinuiesc.” Acest lucru să-l vezi, anume că Dumnezeu vrea să-ţi facă bine.

Continuare …

După logica omenească, Dumnezeu îşi împarte nedrept binefacerile

Dacă astăzi nu suferim, să nu uităm că s-ar putea ca mâine să suferim şi că în jurul nostru se află atâţia fraţi de-ai noştri, prieteni de-ai noştri, oameni apropiaţi sau străini, care nu încetează să fie mădulare ale trupului nostru. Să ne rugăm pentru aceşti oameni cu acest psalm sau cu cuvinte asemănătoare. Am spus însă că dacă nu suferim astăzi, vom suferi poate mâine. Dar mai degrabă suferim întotdeauna.

Continuare …

Toţi la Biserică! – Predică la Întâmpinarea Domnului

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Întâmpinării. Într-o asemenea zi, în Constantinopol, în biserica din Vlaherne (unde pentru prima dată am cântat „Apărătoare Doamnă…”) mergeau poporul şi împăratul şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci, când oamenii credeau, sărbătoarea aceasta era deosebit de cinstită.

Continuare …

La Judecata de Apoi glasul Domnului va fi auzit de unii din lăuntrul inimii lor, iar de alții din afara ei

Lepădându-se de toate și necăutând nimic din cele pe care le oferă lumea aceasta, Preasfânta Fecioară a izbutit să deosebească din vacarmul acestei lumi singurul glas vrednic de luat în seamă, „glasul de vânt subțire” (3 Rg. 19, 12) al Domnului în inima sa, și a plecat urechea ca să-l asculte. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a îmbrățișa voia cea dumnezeiască și mântuitoare „întru care este viața”. (cf. Ps. 29, 5)

Continuare …

Credința noastră este viața noastră. Nu este o chestiune de duminică, nu este o chestiune temporară, de anumite momente…

La noi, mereu și mereu se aude în discuțiile noastre că „tot un Dumnezeu e”. Că ești ortodox, că ești de altă credință sau de altă religie – „tot un Dumnezeu e”. Dar, vorba părintelui Rafail Noica, ironic, bineînțeles: or fi mulți dumnezei în lumea aceasta, dar numai unul e „profesionist”. Ce înseamnă acest lucru? Că Biserica noastră Ortodoxă ni-L prezintă pe Dumnezeu așa cum este El – și avem șansa să-L cunoaștem noi, personal! De aceea, credința ortodoxă nu este de negociat. Părinții noștri, de 2000 de ani, și-au păstrat-o. Și nu în condiții tocmai ușoare!

Continuare …

Despre rugăciunea minții: cale personală, nu rețetă universală

– Binecuvântați! Aș dori să ne acordați puțin timp pentru a ne spune — exceptând relația pe care o avem cu Domnul prin Sfânta Împărtășanie și participarea la sfintele slujbe ale Bisericii — câteva cuvinte despre Rugăciunea Minții, în cadrul căreia consider că ne apropiem foarte mult de Dumnezeu. Totuși, aș vrea să aud mai mult de la Sfinția Voastră decât ceea ce am auzit și am studiat până în momentul de față, ca și creștini, despre Rugăciunea Inimii. Vă mulțumesc mult.

Continuare …

De fiecare dată când deznădăjduim săvârșim un păcat împotriva dragostei Tatălui

Înainte de a i se arăta Domnul, Sfântul Siluan a petrecut un ceas întreg despărțit de Dumnezeu: Dumnezeu îl părăsise. Mai târziu, când Domnul i-a spus: ,,Ţine-ţi mintea în iad”, cuvântul Lui se referea la acel ceas cumplit ce a premers vederii lui Hristos. Sfântul Siluan a primit răspuns trăirii vecinicului său iad, sub forma descoperirii de la Dumnezeu a vecinicei mântuiri.

Continuare …

 „Doamne, miluiește-mă! Doamne, ajută-mă! Doamne nu mă lăsa!”

Haideți să-L „batem la cap” pe Dumnezeu, fiindcă El este singurul care nu Se supără atunci când insistăm, ci Se bucură când reușim să spargem zidul de necredință și de răceală care ne desparte de El. Însă, te previn, că atunci când vei striga către Domnul, când vei cere mila Lui, când te vei ruga Lui, mulțime de gânduri și de voci te vor certa și îți vor cere să încetezi. Un război lăuntric și din afară se va ridica împotriva ta. Că ai altceva mult mai urgent de făcut, că poate nu te ascultă Dumnezeu, că rugăciunea ta o faci nepotrivit, că nu e cazul să te rogi și multe altele.

Continuare …