Părintele Gavriil cel nebun pentru Hristos avea mare milă și dragoste pentru cei umili, neștiuţi, neajutoraţi, necăjiţi, puţini la minte, nesocotiţi, uitaţi și alungaţi de lume.
Egumena Teodora Makhviladze dă această mărturie:
„Încetul cu încetul, m-am încredinţat că vorbele și faptele părintelui oglindeau marea sa credinţă și iubire de aproapele. Întreaga viaţă și-a închinat-o împlinirii acestor două porunci: iubirea de Dumnezeu și de semeni. Nu stătea niciodată pe gânduri când era vorba să aline un suflet «amărât și umilit», de orice rang, neam și credinţă ar fi fost omul acela.”
Mitropolitul Isaia își amintește o întâmplare trăită de el în tinereţe, la Mănăstirea Samtavro, la o Vecernie:
„Printre măicuţele și poporenii care luau parte la slujbă, era și o femeie puţină la minte din Mţkheta, care tot vorbea despre oile pe care când le pierdea, când le găsea, și iar le pierdea, și iar le găsea, și tot așa, nu mai sfârșea să vorbească despre ele… Venind părintele Gavriil, și-a făcut drum printre credincioși, binecuvântând la dreapta și la stânga pe cei care îngenuncheau înaintea lui. Când a văzut-o pe această sărmană femeie, chipul i s-a umplut de bucurie, s-a dus către ea și a strâns-o la pieptul său cu mare căldură. Și, privind-o în ochi, a întrebat-o: «Cum îţi este, fiică?» Iar ea i-a răspuns: «Așa și așa, părinte…» «Dar oiţele ce-ţi mai fac?», a întrebat-o el. Dacă aţi fi văzut cât de mult pusese la inimă necazul ei cu oile, aici pierdute, aici găsite, și cât de înduioșaţi și de înduioșători erau amândoi!”
Darul străvederii
Cu toate că nu este un dar specific al celor nebuni pentru Hristos (pe care și părinţii cei duhovnicești îl aveau), aceștia sunt cu toţii înaintevăzători, adică au, pe de o parte, puterea de a citi în inimile oamenilor (cardiognosie) și de a vedea în ele cugetele și simţirile tăinuite, nemărturisite și chiar neștiute ale acelora, iar, pe de altă parte, darul de a cunoaște persoane aflate departe, lucruri și întâmplări care se petrec prin alte locuri, încă și cele din trecutul oamenilor.
Numeroase istorisiri arată că părintele Gavriil avea darul acesta. Sora Teodora Bolkvadze scrie astfel: „Părintele Gavriil avea darul de a citi gândurile, era cu neputinţă să-i ascunzi ceva.”
Unul dintre fiii săi duhovnicești, Otar Nikolaișvili, spune că părintele răspundea la întrebările pe care gândea să i le pună, mai înainte de a rosti vreun cuvânt. Iar monahia Parascheva spune și ea:
„Într-o zi, l-am întrebat pe părintele Gavriil dacă poate să mă spovedească, iar el mi-a zis: «Ia o oglindă și uită-te la tine. Socotesc că nu-ţi vezi tu chipul atât de limpede pe cât de limpede îţi văd eu sufletul. N-am nevoie de spovedania ta.”
Părintele Gavriil primise acest dar de la Dumnezeu în copilărie, după cum s-a văzut din istorisirea vieţii sale. În vremea războiului, pe când avea doar doisprezece ani, oamenii veneau la el ca să le spună ce se va întâmpla cu rudele lor plecate pe front. Îl vedem, iarăși, câţiva ani mai târziu, cum le descoperea celor care veneau la ghicitoarea Margo (care îl adăpostise în casa ei) lucruri care întreceau așa-zisa ei putere de „a ghici”, pentru a-i aduce astfel la credinţă.
Darul acesta nu l-a părăsit, ci, dimpotrivă, a tot sporit. Ca toţi cei duhovnicești înzestraţi cu acest dar, se folosea de el nu spre binele sau spre slava sa, ci spre binele și spre ajutorul celor care veneau la el.
Arhimandritul Sava Kuceava istorisește cum părintele Gavriil îi ajuta pe tineri să-și mărturisească greșelile la spovedanie, arătându-le chiar el care și cum sunt acelea:
„Odată, niște tineri au venit la părintele Gavriil ca să se spovedească. Dar, pentru că nu erau obișnuiţi cu spovedania, le era greu și nu știau de unde și cu ce să înceapă. Așa că părintele Gavriil a început cu blândeţe să le arate el însuși greșelile făcute de ei, astfel că până la urmă n-au mai avut nimic de adăugat… Și, primind sfat de la el, au plecat ușuraţi.”
Altora le descoperea, fără voia lor, păcatele săvârșite, ca să-i aducă la căinţă și la schimbarea vieţii.
Maica Parascheva spune: „Într-o zi, un monah l-a întrebat despre post și despre însemnătatea lui. «Așteaptă numai o clipă!», i-a zis părintele și a început să-i înșire toate păcatele pe care le făcuse acela din copilărie. Monahul, cuprins de tulburare, a căzut în genunchi, cerând iertare, și atunci părintele s-a bucurat mult și l-a poftit să mănânce ceva.”
Cu darul său de străvedere, părintele Gavriil cunoștea oful nerostit al unora și-i ajuta, ferindu-i adesea de cursele diavolului și de pierzanie.
Arhimandritul Sava Kuchava scrie astfel: „Cuvintele părintelui Gavriil erau întotdeauna rostite la momentul potrivit, ca să-i ferească pe oameni de tulburare și de înșelare. Greu lucru era să-i pricepi gândul, lui însă sufletele îi erau cu totul străvezii, și, prin dreapta sa socotinţă duhovnicească, orice amăgire și părere de sine piereau.”
Astfel, sora Nino Julakidze își amintește: „La câteva luni după venirea mea la Mănăstirea Samtavro, am avut parte de o mare ispită. O monahie s-a pornit împotriva mea, cu vorbire de rău și cu învinuiri. N-am spus nimănui nimic, și mi-am zis că pentru păcatele mele îndur toate astea. Nu voiam nici să-l tulbur pe părintele cu jelaniile mele. În cele din urmă, situaţia s-a înrăutăţit atât de tare, încât m-am hotărât să plec din mănăstire, însă, iarăși, n-am spus nimănui nimic. Venise vremea rugăciunii, când toată obștea se aduna în biserică. Mergeam și eu, de una singură. Pe scările bisericii, m-a întâmpinat părintele Gavriil și mi-a șoptit: «Vrăjmașul vrea să te lipsească de slavă. Rabdă și ţine-te tare!» M-am minunat de cum a putut el să-mi cunoască gândurile. Încă și mai tare m-am minunat când l-am văzut că se duce către cea care mă vorbise de rău și o mustră. Am dat slavă lui Dumnezeu și m-am hotărât să rămân în mănăstire. Curând, cuvintele ziditoare ale părintelui Gavriil au dat roade, și răbdarea mi-a fost răsplătită. Patriarhul și-a dat binecuvântarea pentru călugărirea mea, și am fost tunsă în monahism după un an.”
Mărturia surorii Nana Agladze arată cum harul străvederii se însoţea la părintele Gavriil cu purtările sale de nebun pentru Hristos și ce urmări mântuitoare avea însoţirea aceasta:
„Odată, m-au năpădit cugetele de slavă deșartă, și, cu toate că știam că sunt de la cel rău, nu m-am luptat cu ele. Când m-am dus la părintele Gavriil, ca să iau binecuvântare de la el, a început să strige: «Nu-i bună de nimic! Daţi-o afară!» Am ieșit umilită, dar curând cugetele de slavă deșartă s-au risipit și s-au dus. A doua zi, trecând prin faţa chiliei părintelui, l-am auzit strigând: «Ah, însuși papa de la Roma a venit să mă vadă pe mine, păcătosul, și să ia binecuvântare de la mine!», și am înţeles că furtuna se liniștise. Data următoare mi-a spus: «Toate ispitele îngăduite de Dumnezeu ne sunt date spre încercare.»”
Harisma prorociei
Un alt dar pe care îl au toţi cei nebuni pentru Hristos, dar pe care alţi bărbaţi duhovnicești nu-l au, este acela al prorociei, care îi face văzători ai celor ce vor să fie.
Multe mărturii arată că părintele Gavriil era înzestrat și el cu darul acesta. Îl primise tot așa, în copilărie, și nu l-a părăsit până la moarte. Monahia Pelaghia Ksovreli scrie astfel:
„Nici un cuvânt al părintelui nu era fără rost și întotdeauna avea un înţeles tainic. Prin harul primit de la Dumnezeu, părintele avea dar prorocesc și vedea de mai înainte cele ce aveau să se întâmple. Însă de ce se vedea din afară, și anume despre ce credeau oamenii despre asta, nu-i păsa nicidecum.”
Sora Nino Julakidze își amintește că prima sa întâlnire cu părintele Gavriil a fost marcată de o descoperire a darurilor sale de străvedere și de prorocie:
„Pe data de 22 mai 1993, am venit la Mănăstirea Sfânta Nino. A doua zi, l-am văzut pe părintele Gavriil în faţa scărilor de la clopotniţă. Pe piept avea o icoană a Mântuitorului. Părintele era îmbrăcat într-un mod cu totul neobișnuit, și mi-am zis în sinea mea: «Ce om bizar!» Dar pe chipul său se vedea că-mi citea gândurile și m-am înfiorat, și m-am rușinat de ele. Mi s-a spus că acesta este părintele Gavriil, un preot înainte-văzător și tămăduitor de boli, care poate să-mi spună ce va fi cu mine. Părintele a rostit cuvenitul «Bine-ai venit» și a stat multă vreme de vorbă cu mine. Tot ce mi-a spus atunci, s-a adeverit până în ziua de azi.”
Ca vechii proroci, cei nebuni pentru Hristos se foloseau de acest dar spre trezirea duhovnicească a oamenilor, spre schimbarea purtărilor și spre supunere la voia lui Dumnezeu – lucrare în mod deosebit trebuincioasă în Georgia acelor vremuri, când propaganda comunistă și politica antireligioasă înstrăinaseră mulţi oameni de Biserică.
Egumena Mănăstirii Samtavro, Ketevan, își amintește de o întâmplare petrecută pe când părintele Gavriil locuia în Tbilisi.
„Prima oară l-am văzut pe părintele Gavriil acum douăzeci de ani, pe strada Rustaveli1, strigând cu glas mare: «Georgieni, treziţi-vă! Veniţi-vă în fire! Ce se întâmplă cu Georgia? Uitaţi-vă la mormântul Sfintei Șușanik! Ce are de-a face teatrul cu Biserica Metekhi?» Plângând cu amar și văitându-se, părintele Gavriil cel nebun pentru Hristos își striga amarul și durerea pentru popor și Biserică. După această întâmplare, am mers la Biserica Metekhi și am văzut că pe mormântul sfintei cineva pusese niște articole referitoare la teatru. După o vreme, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin lucrarea Preafericirii sale Ilie al II-lea, au început să se săvârșească iarăși slujbe în biserici, iar mormintele sfinţilor au fost din nou cinstite după cum se cuvine.”
Această altă întâmplare, istorisită de egumena Mariam Mikeladze, arată și mai bine puterea părintelui Gavriil de a vedea de departe unele evenimente, înţelegându-le urmările și prevestindu-le desfășurarea:
„Pe 9 mai 19892, mănăstirea își vedea de viaţa ei de zi cu zi. La miezul nopţii însă, părintele Gavriil, care văzuse cu duhul său străvăzător evenimentele tragice din capitală, s-a urcat în clopotniţă și a început să tragă clopotele, strigând cu glas mare: «Treziţi-vă! Georgia e plină de sânge!» Și pentru că nimeni nu avea cum să știe ce se întâmplase de fapt, l-au lăsat să-și strige durerea fără s-o înţeleagă. După aceste evenimente petrecute în ţara noastră, l-am întrebat pe părintele dacă Georgia va supravieţui, iar el, cu strălucire pe chip, mi-a răspuns: «A început izbăvirea noastră!»”
Alteori, prorociile părintelui Gavriil se refereau la o persoană anume. Egumena Ketevan nu poate uita această prorocie cu privire la ea:
„A doua oară m-am întâlnit cu preacuviosul părinte la Catedrala Sioni. După Liturghie, îi binecuvânta pe credincioși. Apropiindu-se de mine, mi-a zis: «Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze, copila mea! Tu vei fi Maica Georgiei.» Am fost tulburată și am socotit acest cuvânt o exagerare lipsită de fond, de vreme ce Sfânta Nina este socotită drept Maica Georgiei. Timpul a trecut și, cu ajutorul lui Dumnezeu, m-am călugărit. Câţiva ani mai târziu, a fost nevoie ca patriarhul să numească o nouă stareţă în fruntea Mănăstirii Sfânta Nina, și eu am fost aleasă. M-am temut că n-am să pot purta pe umerii mei o cruce atât de grea și i-am mărturisit părintelui Gavriil această teamă a mea. El m-a liniștit pe dată spunându-mi: «Nu te teme, sora mea, harul dumnezeiesc este cu tine. Să nu refuzi binecuvântarea patriarhului, că este din voia lui Dumnezeu.» Pe 13 iulie 1991, când se prăznuiește Soborul Sfinţilor Apostoli, am fost instalată stareţă a Mănăstirii Sfânta Nina din Samtavro. Prorocia părintelui se împlinise: Mănăstirea Sfânta Nina este cu adevărat socotită «Maica» tuturor mănăstirilor din Georgia.”
Uneori prorociile se ţineau lanţ. Stareţa Teodora Makhviladze istorisește și ea:
„Eram soră la Mănăstirea Samtavro. Într-o zi, auzind glasul puternic al părintelui Gavriil, m-am grăbit să-i deschid ușa bisericii, și am dat de dânsul chiar în prag. Am rămas fără glas; aveam în faţă un om parcă din altă lume. «Am auzit că iubirea în persoană a venit să ne viziteze», mi-a zis cu blândeţe. Apoi, privind brusc de jur-împrejur, și-a oprit privirea asupra surorii Nina (astăzi, stareţa Miriam) și i-a zis: «Ai să fii stareţă peste doisprezece ani.» Alteia, care era puţin mai departe, i-a prorocit: «O să fii pe jumătate Șușanik.»3 Și tot așa, ne-a salutat pe fiecare în acest fel neobișnuit.”
Părintele Gavriil cunoștea uneori nenorocirile care aveau să se abată asupra cuiva. Dacă nu îi era de nici un folos duhovnicesc să i le descopere acelui om, nu făcea decât să plângă și să se roage pentru el. Egumena Teodora Makhviladze istorisește o astfel de întâmplare:
„Într-o zi, a venit o tânără să ia binecuvântare de la părintele Gavriil. Pe când se îndepărta, el a început să se vaite și să suspine: «Două cumplite suferinţe o așteaptă, și va avea parte de o durere ca a Maicii Domnului.» Și, într-adevăr, două evenimente tragice s-au produs după aceea, care au marcat-o pe viaţă.”
Altora, părintele Gavriil le prorocea rătăcirile ori căderile, trăgând un adevărat semnal de alarmă, de care, din păcate, aceștia nu ţineau întotdeauna seama. Protopopul Neofit Davitașvili își amintește o astfel de prorocie:
„L-am întâlnit pentru a doua oară pe părintele într-o mănăstire. Acolo, înaintea tuturor, a vădit de păcat un preot, rostind prorocii atât de înfiorătoare, încât m-am îngrozit. Nu mi-am putut închipui atunci că asemenea lucruri se vor întâmpla întocmai. Acum, când acest preot a ajuns schismatic și nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu el, recunosc cu toată evlavia că părintele Gavriil avea cu adevărat, prin harul lui Dumnezeu, puterea de prorocie și de străvedere.”
Monahia Pelaghia Ksovreli relatează un caz asemănător, în care darul prorocesc al părintelui Gavriil e însoţit de purtarea sa de nebun pentru Hristos:
„La mănăstire se săvârșea slujba de hirotonie a unui episcop. În timpul Sfintei Liturghii, părintele a început să vorbească cu glas tare, să facă gălăgie, tulburând slujba. Fiecare încerca să îndure cu răbdare purtarea lui atât de necuvenită, dar, când s-a dus la episcopul care urma să fie hirotonit și i-a strigat în gura mare că nu era vrednic de rangul acesta, mitropolitul a cerut ca părintele să fie scos din biserică. Două surori s-au apropiat de el, ca să-l ducă afară; iar părintele Gavriil a spus: «N-aţi priceput ce-am vrut să spun.» Vremea a trecut, și acel episcop a părăsit Biserica.”
Prorociile părintelui Gavriil aveau uneori rostul de a feri pe cineva de la o nenorocire. Sora Elizabeta Zedghenidze istorisește această întâmplare:
„Într-o zi ne pregăteam pentru o lungă călătorie. Părintele Gavriil s-a așezat în faţa mașinii noastre și ne-a spus: «Nu plecaţi, că o să muriţi într-un accident!» Însă trebuia să plecăm, și am plecat. Și într-adevăr am avut un accident îngrozitor: o mașină care venea din sens invers ne-a lovit cu atâta forţă, încât ne-a aruncat într-o prăpastie adâncă de vreo șaisprezece metri. Numai printr-o minune am rămas în viaţă. «M-am rugat mult pentru voi, ca să vă scap de moarte!», ne-a spus la întoarcere părintele Gavriil.”
Dar părintele prorocea și întâmplări fericite, învăţându-i pe cei care aveau să aibă parte de ele să se pregătească duhovnicește pentru primirea lor.
Un martor al unei astfel de prorociri istorisește:
„Doi soţi erau căsătoriţi de mulţi ani și nu aveau copii, iar medicii nu le dădeau nici o speranţă pentru viitor. Așa că s-au dus la părintele Gavriil, ca să ceară de la el sfat și rugăciune. El i-a pus să îngenuncheze, i-a binecuvântat și le-a spus să se roage la Sfântul Ioan Botezătorul și să dea trei acatiste la biserică, iar rugăciunile le vor fi ascultate. Pe femeie a liniștit-o spunându-i că va fi mamă peste un an. «Dacă va fi băiat, o să-i dăm numele vostru, părinte!», i-a spus ea fericită. «Dar ce, i-a răspuns el, regina Tamar era femeie și n-a fost ea mai bună?» Peste un an, femeia a născut copilul mult așteptat, o fetiţă, și au adus-o la părintele, ca s-o binecuvânteze.”
Printre prorociile părintelui Gavriil este una privitoare la mama sa. Aceasta, care multă vreme s-a împotrivit, mai întâi, ca fiul ei să se dedice cu totul vieţii duhovnicești, apoi, ca să se facă monah, către sfârșitul vieţii, din mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile părintelui, a ajuns călugăriţă în Mănăstirea Samtavro. Într-o zi, părintele a prezis că mama sa va fi înmormântată chiar în ziua în care va muri, lucru dintru început cu totul neobișnuit, de vreme ce rânduiala Bisericii cere ca înmormântarea să se facă la trei zile după moarte, și numai în împrejurări cu totul excepţionale această rânduială poate fi încălcată. Monahia Parascheva istorisește astfel:
„Am fost cu totul încurcată când, într-o zi, părintele mi-a spus: «Să nu mă puneţi în sicriu, păstraţi-l pentru maica mea, că se mai întâmplă ca omul să fie îngropat chiar în ziua morţii sale.» După câţiva ani, mama părintelui, monahia Ana, a murit. Era în anul 2002, seara, în miercurea din Săptămâna Mare, la numai câteva zile înainte de Sfintele Paști. A doua zi dimineaţa, am anunţat decesul ei patriarhului, care tocmai săvârșea Sfânta Liturghie, iar el a dat binecuvântare s-o înmormântăm în aceeași zi, deoarece urmau zile de praznic. Atunci mi-am amintit de cuvintele părintelui Gavriil, care, la vremea rostirii lor, mi s-au părut de neînţeles.”
Jean-Claude Larchet, Sfântul Gavriil Ivireanul cel nebun pentru Hristos, Editura Sophia, 2016