Pentru monahii care s-au lepădat de legăturile cu lumea şi de viaţa anterioară, mănăstirea devine locul unde L-au descoperit pe Dumnezeu; viaţa lor se mută în altă realitate, şi anume în realitatea Împărăţiei şi a zilelor de pe urmă, unde totul va fi plin de slava lui Dumnezeu. Viaţa acestora, lipsită de orice fel de compromis faţă de lume, este o slujire neîncetată înaintea Tronului lui Dumnezeu, adică asemenea îngerilor.
Vrăjmaşul nostru, diavolul, obişnuieşte a se bucura de amestecul şi tulburarea inimii, ca lupul de furtună şi vifor. De aceea caută a ne sorbi de tot sufletele şi a le depărta de smerenie, a se apleca omul spre sine şi voinţa lui, a nu vedea lucrul darului dumnezeiesc, numit înainte începător, fără care nu poate cineva numi pe Domnul lisus, după Pavel: „Nimeni, nu poate numi pe Domnul Iisus decât în Duhul Sfânt” (1 Cor. 12, 3).
Părintele Iosif Vatopedinul: De ce să ne descurajăm și să-l facem pe diavol să facă pe judecătorul? Întrucât știm foarte bine că nu există zi în care putem rămâne fără de păcat. Ne afectează mediul și din interior, și din exterior. Din această cauză săvârșim greșeli. Atunci vine diavolul să facă pe judecătorul. El, care este „fără de păcat,” vrea să ne spună că noi suntem cei păcătoși!
Mai mult decât a face ceva, lui Dumnezeu Îi place să vrei! Să încerci! Chiar dacă tu nu reuşeşti. Vrea Dumnezeu să te găsească în această osteneală. Că, până la urmă, El împlineşte, El dăruieşte, El desăvârşeşte ceea ce vrei tu să primeşti sau ceea ceai vrea să ajungi. Dar El vrea să vadă voinţa ta, osteneala, strădania, că vrei, că nu te laşi; cazi de mii de ori, te ridici de mii de ori şi încerci din nou.
Nu trebuie să fim stresați. Nu trebuie să ne simțim presați de nimic în viață! Să avem conștiința noastră liniștită. Să dăm mărturie împreună cu ea: „Am făcut ce mi-a stat în putință.”
Sufletul, afirmă Sfântul Grigorie Palama, este cu adevărat tămăduit atunci când se desface de cele inferioare lui şi se alipeşte „prin dragoste” de cele superioare lui. Interpretând întreaga tradiţie a Bisericii Ortodoxe, Sfântul subliniază că, după căderea în păcat şi în fărădelegi, „am lepădat asemănarea dumnezeiască, dar chipul nu l-am pierdut”. Acesta este motivul pentru care sufletul poate fi restaurat:
