Relația ta cu Dumnezeu – dacă ai simțit că ți-a răspuns Dumnezeu – este o relație specială, care nu poate fi explicată. Oricât aș încerca să definesc credința, rugăciunea, mila lui Dumnezeu, n-aș putea folosi decât cuvinte umane, raționale, care n-au nimic de-a face cu supra-raționalitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu e în afara lumii, Dumnezeu este numai în dragoste. Nu încerc să vă explic toate aceste lucruri, pentru că nu se pot explica. Ele fac parte dintr-o relație mistică a omului cu Dumnezeu, pe care cineva o simte sau nu o simte, o practică sau nu. Nu este cale de mijloc. Nu există să vorbești azi cu Dumnezeu, mâine să-L înjuri, poimâine să-L lauzi și așa mai departe. Trebuie să ai o linie în relația ta cu Dumnezeu: linia credinței, a nimicniciei tale în fața Lui, a înțelegerii că tu nu ești nimic în fața lui Dumnezeu, pentru că ești plin de păcate, dar nu pentru că Dumnezeu nu te-a creat curat. Dumnezeu te-a creat curat, dar tu te-ai murdărit de toate păcatele, ai trecut prin toate noroaiele, ți-ai stricat sufletul, inima și mintea. Mintea ta lucrează împotriva celor bune, inima ta s-a răcit față de Dumnezeu, nu mai iubește pe nimeni, ești împietrit. Toate acestea sunt lucruri care schimbă relația ta cu Dumnezeu, o subțiază sau chiar o rup.
Trebuie să refacem această legătură prin dragoste, stăruință și rugăciune. Să avem dragoste pentru Dumnezeu și dragoste pentru aproapele, pentru că nu poate să spună cineva că-L iubește pe Dumnezeu pe Care nu-L vede, iar pe aproapele, pe care-l vede, nu-l iubește. Nu se poate ca cineva să iubească pe Dumnezeu și să nu-l iubească pe aproapele său. Aceasta e relația noastră cu Dumnezeu: ea are un capăt în inima noastră și un capăt în mâna Lui. Prin această relație a credinței, a iubirii, a faptelor bune, noi intrăm în voia Domnului și Dumnezeu Se sălășluiește în noi. Este, așa cum am spus, greu de explicat. Doar cei care avem o credință, care ne-am străduit pe drumul vieții acesteia să facem măcar cât de cât binele, să ne întărim în credința noastră, am stabilit această relație. Eu nu spun că ea e permanentă. O rupem poate cu păcatele noastre, dar există totuși un canal spiritual prin care noi vorbim cu Dumnezeu.
Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 22-23