Domnul tămăduia orice neputinţă din popor (v. Matei 9, 27-35). Domnul, în calitate de Dragoste, tuturor le face bine fără deosebire. Este de ajuns ca omul să vrea şi să creadă.
În ciuda păcatelor noastre, nădăjduim!
Articole
Fugim de crucea potrivită şi întindem mâna după o altă cruce
Cu gura se pare că-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate, dar cu fapta aţi tăia cu o neobişnuită uşurinţă, aţi îndepărta de la dumneavoastră durerea… Iar ceea ce aţi îndepărta, de fapt, sunt făgăduinţele date lui Dumnezeu.
Este firesc ca fiecare fiinţă vie să dorească bucuria, dragostea, lumina
Acedia (akidía), mâhnirea, epuizarea te vor încerca fără doar şi poate, aşa cum se întâmplă cu orice om. Problema esenţială este modul în care ne raportăm la ele. Deja ţi-am scris, mi se pare, că dacă ne trăim stările ca fiind doar ale noastre, „individuale”, la sfârşitul tuturor încercărilor sufletul sărăceşte şi devine fără rod, iar viaţa îşi pierde sensul şi devine insuportabil de plictisitoare. Ţelul nostru, pe care ni l-a pus în faţă Evanghelia, este să devenim ipostasuri universale, să aducem în lăuntrul nostru lumea toată, să trăim întreaga profunzime a istoriei lumii şi, mai presus de toate, istoria Omului. Aşadar toată omenirea este acest „Eu” şi toată istoria este viaţa mea.
Nu se poate să devenim desăvârşiţi fără suferinţă
In vremurile de odinioară, eremiţii obişnuiau să se trezească la miezul nopţii şi să săvârşească slujba de noapte. În continuare, dimineaţa, după ce se lumina de ziuă, săvârşeau Dumnezeiasca Liturghie. Chiar şi acum, la multe mănăstiri de la Sfântul Munte, slujba de dimineaţă, în special Liturghia, începe abia după ce răsare soarele. Deja la ultima rugăciune a Utreniei preotul mulţumeşte lui Dumnezeu fiindcă ne-a trimis lumina soarelui. Mai apoi, slujba de noapte a fost unită cu Utrenia şi Dumnezeiasca Liturghie.
Cele din afară nu au nici o însemnătate fără cele dinlăuntru
Nu suntem chiar aşa de răi: din câte se vede nu facem nici un lucru de ruşine şi nici alţii nu ne socotesc chiar aşa de răi şi nu ne lipsesc de respectul şi consideraţia lor. Si pe lângă asta, nu sunt chiar oameni de rând, ci persoane însemnate. Cel mai gros şi mai întunecat val al orbirii este tocmai aparenta bună-cuviinţă a purtării din afară şi legăturilor cu cei din jur!
Acad. Ioan Aurel Pop: Românii: Ticăloși sau VALOROȘI?
Țara asta ar trebui să iasă în evidență și prin cele bune, că am fost câteodată ticăloși, că am avut trădători în sânul nostru, știm. Prea mult am vorbit de ei…Am vorbit prea mult de înfrângeri și nimicnicia noastră…Să echilibrăm un pic lucrurile… Să le spunem copiilor ce reprezintă poporul acesta, să-i învățăm un pic datina, să-i învățăm deosebească frumosul…
Omul este o fiinţă socială, sociabilă, iar Biserica este comunitară prin excelenţă
Este bine să ne izolăm de cei din jur nu numai în timpul rugăciunilor, ci şi în viaţa obişnuită?
Dumnezeu nu întârzie, ci doar amână
Harul lui Dumnezeu îl părăsește pe omul nepocăit, fiindcă acesta a adus înfruntare bogăției bunătății și a îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel despre omul care stăruiește în păcat: „Și socotești tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar pe care și tu le faci, crezi oare că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței Lui și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?
Cruță, Milostive Doamne, cruță pe robul Tău, ca să nu mă arăt la Judecata Ta cu frică și cu mare rușine
Cruță, Milostive Doamne, cruță pe robul Tău, ca să nu mă arăt la Judecata Ta cu frică și cu mare rușine, de ocara îngerilor și a oamenilor.
Aici, Mântuitorul meu, pedepsește-mă ca un Părinte iubitor de fii, iar dincolo iartă-mă, ca Cela ce singur ești fără de păcat și multmilostiv – că dacă aici nu-l vei înțelepți pe cel ticălos și nu-i vei da luminarea inimii ca să aducă zi de zi pocăință pentru păcatele sale, ce va face dincolo, neavând nici o îndreptățire?
Predica Sfântului Nicolae Velimirovici la Duminica a VI-a după Pogorârea Sfântului Duh
A nu se bucura cineva de binele altuia este unul din cele mai dezonorante semne de stricare a sufletului prin păcat. Ce-i învaţă soarele pe oameni de dimineaţa şi până seara? „O, oameni, bucuraţi-vă de bine, şi bucuria aceasta vă va face ca nişte dumnezei!”
Mitropolitul Bartolomeu Anania: Vindecarea slăbănogului din Capernaum
V-am mai vorbit altădată despre un slăbănog din Ierusalim, un paralitic, un bărbat care ședea acolo de 38 de ani și care avea nevoie de sprijinul cuiva care să-l arunce într-o scăldătoare, într-o apă în care, din când în când, se cobora îngerul lui Dumnezeu ca s-o tulbure și, când se tulbura apa, cel dintâi dintre bolnavii, mulți, care așteptau în foișoarele din preajma acestui iezer, cel dintâi care se arunca în apă se făcea sănătos.
Domnul nu numără căderile, ci ridicările!
La durere vrem să plecăm undeva departe…… undeva unde să fie pace, linişte şi bine! Adică să alegem calea cea largă, largă cât zarea! Sau cât “câmpii” pe care-şi doresc unii oameni să şi-i ia ca să scape de o situaţie grea…
Sfântul Ştefan cel Mare – model de credință în Dumnezeu, iubire de popor, jertfă, smerenie și demnitate
In timpul domniei sale, după ce a rânduit pace cu Matei Corvin, regele Ungariei, pe care de altfel îl învinsese în bătălia de la Baia, acesta, în semn de respect şi de prietenie, i-a dăruit lui Ştefan cel Mare o moşie în părţile Ciceului, o moşie mare cu 40 de sate, să o stăpânească. Iar Ştefan cel Mare n-a găsit că are ceva mai bun de făcut pe această moşie, pe acest pământ românesc aflat sub stăpânire străină, decât să zidescă două biserici şi să întemeieze o Eparhie. Aşa a luat fiinţă, sub domnia lui, Episcopia Vadului, pe care a aşezat-o sub jurisdicţia Mitropoliei de la Suceava.
Trebuie să vedem viaţa noastră ca pe o lumânare aprinsă
Trebuie să vedem viaţa noastră ca pe o lumânare aprinsă. Ceara este credinţa noastră, fitilul nădejdea, iar flacara este dragostea care le uneşte pe toate.
Grăbește-te să faci binele câtă vreme mai viețuiești în trup
De unde să facem rost de timp pentru practicarea binelui? Nu avem nici măcar timp să ne gândim la el. Viața ne este aglomerată. Binele așteaptă ca un călător pentru care nu este loc nici la birou, nici în uzină, nici în stradă, nici în casa omului, nici – cu atât mai puțin – în locurile unde el se distrează. Binele nu are unde să-și plece capul. Cum să ne grăbim să-l practicăm, de vreme ce nu reușim nici să-l invităm pentru cinci minute, nu în odaie, dar nici în gând, în trăire sau în dorință.
Cine începe să-și piardă legătura cu pocăința suferă un dezechilibru
Cine începe să-și piardă legătura cu pocăința suferă un dezechilibru: mai întâi se dedă la mâncare, apoi la vorbărie și, în cele din urmă, la încercarea de a atrage dragostea celorlalți, de a ajunge centrul atenției, de a voi să fie ceva în mediul lui. Dar nimeni nu-l recunoaște, pentru că fiecare este aplecat spre propriile sale probleme, spre propriile lui griji, spre propria sa viață. Și așa începe să se îmbolnăvească…!
Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă
Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.