Iubirea este rădăcina, izvorul şi maica tuturor bunătăţilor. Pentru că, într-adevăr, ca rădăcină face să răsară nenumărate mlădiţe ale virtuţii, ca izvor scoate multă apă şi ca o mamă strânge în braţele ei pe cei care aleargă la ea. Acest lucru cunoscându-l şi fericitul Pavel, a numit iubirea rod al Sfântului Duh.
Odată, l-am dus pe un călugăr nevoitor de la Sfântul Munte la Părintele Porfirie cu mașina mea.
Convorbirea lor, la care am asistat și eu, s-a învârtit în jurul rugăciunii. Călugărul l-a întrebat pe Părintele Porfirie cum trebuie să ne rugăm. Iar părintele l-a întrebat la rândul său pe călugărul acela cum se ruga el. Călugărul i-a răspuns: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.
– Dacă încerci să explici unui om că ceea ce face nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi, totuşi, acesta refuză cu încăpăţânare să accepte acest lucru, ce să facem pentru el, ţinând cont de faptul că ţinem mult la el?
Atunci când iubeşti un om, e bine să îi spui verbal sau să laşi să se deducă din fapte?
– Nu putem iubi cu adevărat dacă nu suntem smeriţi. Domnul ne-a arătat iubirea Sa pentru noi până la sfârşit, smerindu-Se pe Sine până la moarte. Deci, iubirea adevărată este permanent însoţită de smerenie.
Dacă vedeți pe cineva fără poftă de viață, ofilit, e ca și cum ar fi un om mort. Dacă vedeți pe cineva că e melancolic, trist, posomorât, care nu știe să râdă, care nu știe să se bucure, să nu credeți că acel om Îl respiră pe Dumnezeu. Sufletul trebuie să se lege strâns cu dorul dumnezeiesc, ca să ajungă până la Creatorul său. Este nevoie ca sufletul să fie plin de bucurie, să fie vesel [binedispus] și să aibă bucuria și în cazul în care ceilalți pierd bucuria.
Am avut experienţa Duhului Sfânt în desăvârşirea ei, dar nu pot să-L am în mine.
Când un gând rău stăruie înlăuntrul nostru, riscăm să devenim robii lui: „Un gând care zăboveşte arată împătimirea omului” (Sfântul Marcu Ascetul).
Plăcerea de a ști să spui „nu, nu, domnule”, anchetatorului care-ți cere nume, ofițerului politic care-ți propune situația de turnător, diavolului care te ispitește, scârbelor care fac tot ce sunt și ele în stare pentru a te scoate din răbdări.
(Pilat trebuie să fi citit în ochii omului adus în fața sa, ochii omului de care ar fi vrut să se descotorosească îmbiindu-l să-și ceară scuze, să comită o cât de mică josnicie care să-i dea procuratorului putința de a-l elibera, Pilat trebuie să fi citit și simțit acest nu, domnule, emițător de distanțare).
Prima lui arvună este desfătarea de mâncări, ca să-l arunce apoi pe monah în curvie. De aici și luptă împotriva lui, întreținând aprinderea, care este duh pierzător, luând multe chipuri și înșelând mintea. Aceasta este cea dintâi materie care cheltuiește rău osteneala monahului și spin spre întinăciunea trupului și a duhului. De aceea, trebuie ca printr-o mai deasă înfrânare să ne lepădăm de lume și, curățindu-ne cugetele prin neîncetată meditație și rugăciune, să ne oprim de la pofte.
„Crucea noastră este frica de Domnul. Așa cum cel răstignit nu mai are putință să-și miște mădularele după dorință, tot astfel nici noi nu trebuie să ne mai călăuzim vrerile și dorințele noastre după ceea ce ne place și ne încântă pentru moment, ci după legea Domnului, acolo unde ne va țintui ea.
Duhovnicia este nu istorie, nu morală, nu psihologie, nu lucru trupesc; ea înglobează pe toate acestea, dar duhovnicia este duh, și este adevăr: cuvintele Mântuitorului! Și iar cuvintele Mântuitorului: „Este duh, și este viață”, precum Mântuitorul spunea despre cuvântul pe care îl dădea Apostolilor. Or, acest cuvânt trebuie să-l căutăm în rugăciune: în rugăciune să se nască, în rugăciune să-l dăm și în rugăciune să fie primit și căutat de ucenicii noștri. […]
Despre ispite, dreapta socoteală şi smerenie; despre paza gândurilor şi (falsa) dezvoltare personală propovăduită astăzi.
Fi-ţi cu multă luare-aminte! Nu lăsaţi nici un gând negativ să pătrundă în inima voastră.