„Spune-mi pentru ce ne înnebunim de pofta de bani, când ne stau în față Împărăția cerurilor şi bunătățile acelea nespuse? Pentru ce preferăm pe cele vremelnice, pe cele ce de multe ori nu ne rămân nici până seara, în locul celor veşnice, care ne rămân pururea? Poate fi, oare o nebunie mai mare ca aceasta, să ne lipsim şi de bunătățile veşnice din pricina dorinței vremelnice şi nici de averi să nu ne putem bucura pe deplin? Spune-mi, te rog, ce folos ai de pe urma unei mari bogății? Nu ştii, oare, că adaosul de avere nu aduce altceva decât haos de griji, bătaie de cap şi privegheri? Nu vezi că aceştia, cei înconjurați de multe bogății, sunt mai mult decât toți oamenii, ca să spun aşa, nişte robi şi că se tem în fiecare zi de umbre?
Bogăția dă naştere la uneltiri, la vrăjmăşii, la invidie cumplită şi la mii şi mii de rele. De multe ori poți vedea pe cel care are nenumărați talanți de aur fericind pe meseriaşul care-şi câştigă hrana din munca mâinilor lui. Unde e bucuria, câştigul, când nu ne bucurăm nici de bogăția ce-o avem, ba mai mult, pierdem şi bunătăți mai mari din dragoste de bani? Dar pentru ce vorbesc eu de bunătăți mai mari, când pe lângă relele de aici, pe lângă pierderea bunătăților de acolo, mai suntem aruncați în gheenă? Nu mai pun la socoteală miile şi miile de păcate adunate odată cu bogăția, vicleniile, calomniile, răpirile, lăcomiile. Dar chiar dacă ai scăpa de toate aceste păcate, lucru foarte, foarte greu, dacă, însă, foloseşti numai pentru desfătarea ta banii şi averile şi nu le dai din belşug celor nevoiaşi, focul gheenei tot te paşte.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia L, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 175