Faptul că toți creștinii, inclusiv cei ce trăiesc în lume, ar trebui să se roage neîncetat pe cât este cu putință, ne este arătat prin intermediul unui incident pe care Sfântul Filotei Kokkinos îl povestește în biografia Sfântului Grigorie.
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.
Scopul principal al monahului și întreaga luptă a asprei lui vieți de nevoință țintește îndumnezeirea cea în Hristos, primind cercarea personală a împărtășirii în Duhul Sfânt cu harul îndumnezeitor al lui Hristos. Firea omenească îndumnezeită prin asumarea ei de către Cuvântul dumnezeiesc a arătat, la dumnezeiasca Schimbare la Față, posibilitatea de a cuprinde lumina nădăjduitei îndumnezeiri, și prin urmare Împărăția lui Dumnezeu este deja cunoscută și înfăptuită încă de aici.
Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?
Sfântul Isaac Sirul spune: „Pentru păcat şi mândrie se depărtează de om îngerul păzitor, care mai înainte îl îndemna la dreptate. Şi se apropie de el duhul întunericului şi din acel moment omul nu se mai îngrijeşte de dreptate. Dar, când se apropie Sfinţii îngeri, ispititorii pleacă şi se face linişte”.
Nici invidie, nici vorbire de rău nu există acolo unde există iubire curată. Fiindcă nu numai că nu-i judecăm pe prieteni, dar închidem gura şi celor care-i condamnă. Toate sunt liniştite, suntem blânzi, nu există nici o urmă de luptă şi invidie; toate sunt pline de pace. „Fiindcă împlinirea legii este iubirea” (Romani 13, 10). Nimic dezgustător nu există în aceasta. Cum? Pentru că toate aceste păcate, avaria, furtişagul, invidia, vorbirea de rău, mândria, jurământul, minciuna, toate acestea se dizolvă, atunci când există iubire.
O înfrânare fără smerenie are în ea o nedesăvârşire, căci e împreunată cu mândrie. O hărnicie fără iubire e aspră, e rigidă. O iubire fără înfrânare nu poate fi iubire deplină, căci nu are în sine uitarea de sine a celui ce iubeşte.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relație personală care scapă rațiunii noastre. Viața lui Hristos pătrunde treptat în noi.
Un om poate să cunoască tainele lui Dumnezeu chiar şi fără mult studiu?
Dar cum să ne dăruiască Domnul odihnă de la toate suferinţele şi necazurile noastre, dacă noi nu ne smerim? O, dacă noi am înţelege adevărata şi cea mai înaltă filosofie a Crucii Domnului, şi anume smerenia lui Hristos! Nu degeaba marele Sfânt părinte al Bisericii, Macarie Egipteanul, spune că smerenia este esenţa întregii creştinătăţi.
Sus pe o stâncă, înlăuntru într-o peșteră, era o bisericuță a Maicii Domnului. Farasioții au făcut în afara stâncii o terasă de scânduri pentru mai multă lărgime. Ca să ajungă până acolo trebuiau să urce 40 de trepte săpate în stâncă și altele 120 ce erau făcute din scânduri.
Când diavolul ține pe cineva în robia păcatului, el îl robește și îl scoate din orice gând bun, care l-ar face să-și cunoască viața lui cea păcătoasă.
Toată taina, toată sarea vieții creștinești este să ceri iertare. Să nu știi și să nu faci răul. Să nu cugeți păcatul și răul.