
Viața preotului este însoțită de o mulțime de situații dramatice ori tragice





Dar tu, iubite, vezi ca nu cumva în vreme de necaz să primești vreun gând rău cu privire la Dumnezeu, devenind nemulțumitor față de Binefăcător, ci cu răbdare primește plăgile Lui, „ca un fiu iubit și nu ca un fiu ilegitim pedepsit de tatăl” (Evrei 12, 6-8), și strigă cu recunoștință: „bine este mie, Doamne, că m-ai smerit” (Psalmul 118, 71). Căci astfel și cei vechi învățau nădejdea în Dumnezeu prin multe osteneli.
La fel și Iosif, înțeleptul acela și dreptul. La fel și David și Iov, cel mult pătimitor și fără de prihană. Și mai înainte de aceștia. Avraam cel mai mare între patriarhi.

Rugăciunea este respiraţie. Când omul respiră înseamnă că trăieşte şi aceasta îl însoţeşte pe tot parcursul vieţii. Oricine începe să spună rugăciunea, începe să-şi îndrepte întreaga sa viaţă, avându-l pe părintele său duhovnicesc drept călăuză.




Сu Părintele Sofronie Saharov am învățat multe lucruri. Am învățat să înțeleg mai adânc și mai deplin multe dintre caractericsticile lui Dumnezeu, văzând și trăind caracteristicile Părintelui Sofronie. Cu cât un om trăiește mai mult poruncile lui Hristos, cu atât mai mult poate să-i învețe pe cei din jur Cine este Dumnezeu.



În Vechiul Testament se spune că dragostea este la fel de tare ca moartea, dar Noul Testament ne învaţă că iubirea de Dumnezeu e mai puternică decât moartea. Aşadar, dacă am răbdat ruşine pentru Hristos, iar El ne-a dăruit în schimb energia dragostei Sale, atunci suntem în stare să suferim şi să trecem prin necazuri fără să le simţim greutatea, necazuri pe care altminteri nu le-am putea înfrunta.

În anii copilăriei îmi plăcea să gândesc aşa: Domnul S-a înălţat la ceruri şi ne aşteaptă la El; dar pentru a fi împreună cu Domnul, trebuie să fim asemenea Lui sau ca nişte copii [Mt 18, 3], smeriţi şi blânzi, şi să-I slujim Lui. Atunci, după cuvântul Domnului: „Acolo unde sunt Eu, va fi şi slujitorul Meu” [In 12, 26], şi noi vom fi împreună cu El în împărăţia cerurilor. Dar acum sufletul meu e mâhnit şi abătut şi nu pot să mă înalţ cu minte curată spre Dumnezeu şi n-am în mine destule lacrimi ca să plâng faptele mele cele rele; sufletul meu e secătuit şi istovit de întunericul posomorât al vieţii acesteia…

– Eu am o credință slabă. Când spun „Tatăl nostru” și ajung la „facă-se voia Ta”, mi se strânge inima, pentru că nu știu ce mă așteaptă. Și mă preocupă ceea ce ați spus: că voia lui Dumnezeu aduce pace și liniște și toate celelalte.

Boala căleşte sufletul credinciosului şi îl curăţeşte aşa cum se curăţă în foc aurul. Cuviosul Pimen Multpătimitorul a ajuns la mântuire îndurând fără cârtire boala şi mulţumind lui Dumnezeu pentru ea. El era călăuzit de cuvintele lui Hristos: iar cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui (Matei 24, 13). Pentru răbdarea cu smerenie, cu dârzenie, cu vitejie a bolilor grele, bineplăcuţii lui Dumnezeu s-au învrednicit de daruri harice: faceri de minuni, vindecări, străvedere, cunoaşterea lui Dumnezeu, vederea păcatelor proprii…

R. Rădulescu: Părinte profesor, vreau să vă mai întreb ceva. 10.000 de talanţi faţă de 100 de dinari, m-am uitat într-o arheologie biblică, este o diferenţă enormă. Nu ştiu dacă am calculat bine, dar este vorba despre un raport de 1 la 75000, aproximativ. Este ca şi cum mi se iartă o datorie de 750 de lei şi eu nu pot ierta o datorie de 1 ban, cred că aşa este. Lucrurile, desigur, sunt puse într-o parabolă, dar se poate întâmpla lucrul acesta? Dumnezeu exagerează oarecum ca să ne facă să înţelegem ce?

Părintele Sofronie are un cuvânt foarte frumos la praznicul Schimbării la Faţă. El ne aminteşte că Domnul, înainte de a le arăta ucenicilor slava Sa, timp de o săptămână nu a rostit niciun cuvânt şi nici nu a făcut vreo minune, ci a rămas în rugăciune împreună cu aceştia. Şi aceasta ca să le arate că Dumnezeu i Se descoperă omului numai atunci când, în rugăciune, duhul lui se linişteşte în Duhul lui Dumnezeu.

Pentru monahii care s-au lepădat de legăturile cu lumea şi de viaţa anterioară, mănăstirea devine locul unde L-au descoperit pe Dumnezeu; viaţa lor se mută în altă realitate, şi anume în realitatea Împărăţiei şi a zilelor de pe urmă, unde totul va fi plin de slava lui Dumnezeu. Viaţa acestora, lipsită de orice fel de compromis faţă de lume, este o slujire neîncetată înaintea Tronului lui Dumnezeu, adică asemenea îngerilor.