Care crezi frăția ta că-i momentul cel mai greu din existența Fiului lui Dumnezeu? Ce-ți închipui? Cel mai greu moment nu a fost atunci când S-a zămislit din trupul Fecioarei El, care era Făcătorul cerului și al pământului, deși acesta a fost un pogorământ teribil, o smerenie grozavă. Nu a fost nici că a trăit în foamete și în greutăți 33 de ani, nici că a fost vândut și răstignit. Cel mai greu moment a fost acela când Fiul a trebuit să Se rupă, să Se despartă de slava Preasfintei Treimi, pentru a coborî în lumea materială, ca să devină Dumnezeu-Om. Acesta a fost momentul cel mai greu. A fost sacrificiul cel mai mare pe care Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, întru Duhul Sfânt, L-au făcut pentru umanitate. Cum este și cuvântul din Sfânta Evanghelie:
„Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
Vine postul și ni se oferă ocazia să facem și noi un mic sacrificiu pentru Dumnezeu. Atunci când ai un bun prieten și acesta își dorește ceva, tu îi faci un cadou și, oricât te-ar costa cadoul, nu ți se pare greu. Pentru că-l dai cu toată dragostea. Așa și postul, sau privegherea, sau altele, când le oferim în dar lui Hristos, nu ni se mai par grele.
E frumoasă viața noastră creștinească. Și este frumoasă tocmai prin încercările și prin jertfele pe care le suportă, în mod special. De ce credeți voi că se întâmplă ca Biserica Ortodoxă să fie cea mai ponegrită și în zilele noastre, tot așa cum s-a întâmplat și în urmă cu 50 de ani? Tocmai acesta este semnul prin care se arată că Biserica noastră este cu adevărat Biserica cea Una, a lui Hristos.
Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiți frumos și-n bucurie, Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna, 2014