Nu lua aminte ce îţi zice careva, dacă te jigneşte. Tu osteneşte-te, roagă-te lui Dumnezeu să-i iubeşti pe toţi. Roagă-te Domnului să le dea tuturor Înger bun, ca tu să ai pace înlăuntrul tău. Şi, dacă te împaci cu toţi, dacă doreşti binele tuturor, nu va mai fi nimeni care să te muncească. Singuri ne muncim pe noi înşine cu gândurile.
Sfântul Antonie s-a născut în secolul al III – lea d.Hr., în epoca Marelui Constantin, în Alexandria. Avea părinţi evlavioşi, dar şi bogaţi, care murind l-au lăsat moştenitor al unei mari averi. N-a vrut însă să înveţe carte.
1. Când vei socoti câştigarea banilor şi multul lor folos ca pe o amăgire vremelnică, vei cunoaste că petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu e altceva decât bogăţia. Gândindu-te la aceasta cu încredinţare şi cu ţinere de minte, nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei învinui pe nimeni şi pentru toate vei mulţumi lui Dumnezeu.
De multe ori Dumnezeu îngăduie ca asceţii virtuoşi să fie încercaţi cu lipsirea de bunurile materiale şi să se ridice ispite asupra lor, să sufere boli trupeşti, precum Iov, să fie aruncaţi în sărăcie şi în primejdia de a fi ucişi de oamenii cei răi. Numai sufletele lor nu sunt vătămate. Căci nu este cu putinţă ca atunci când păşim pe calea lui Dumnezeu să nu întâlnim lucruri şi situaţii neplăcute, iar trupul să nu fie chinuit cu boli şi osteneli, desigur, atunci când iubim viaţa trăită în virtute. Omul care îşi petrece viaţa sa potrivit voii sale păcătoase, care este biruit de invidie sau de altă patimă de suflet-ucigătoare, va fi osândit de Dumnezeu.
Copacii aflați în locuri neînsorite și ferite de vânturi poate că par falnici; sunt însă neputincioși și sensibili, nefiind în stare să reziste înfuriatelor furtuni. Dimpotrivă, copacii care sunt plantați în vârfuri de munte, cu toate că trăiesc în mijlocul vremurilor rele, a vijeliilor și zăpezilor, devin mai tari decât fierul. Așa și cu trupurile care încearcă diferite plăceri, care se desfată cu toate felurile de mâncare, care se îmbracă în haine fine, care sunt îngrijite încontinuu și sunt îmbăiate și parfumate, ele devin fragede, nepotrivite pentru nevoințe duhovnicești înalte.
Omul e mereu bolnav și cu trupul, și cu sufletul. După căderea lui Adam, în sufletele noastre au intrat microbii păcatelor, care au atras după sine moartea. Cu rare excepții, cancerul patimilor se dezvoltă nestingherit în sufletele noastre, avându-și rădăcinile adânc implantate în egoismul nostru.
„(…) Scriptura ne-a înfăţişat sufletul lui (al dregătorului n.n) oarecum amestecat: pe de o parte vrednic de laudă, iar pe de altă parte, nefericit şi foarte deznădăjduit. Este vrednic de laudă că a cunoscut pe adevăratul Învăţător, că, părăsind trufia fariseilor, mândria legiuitorilor şi îngâmfarea cărturarilor, a dat acest nume singurului Învăţător bun şi adevărat; era iarăşi vrednic de laudă şi că s-a interesat cum ar putea să moştenească viaţa veşnică. Dar ceea ce dovedeşte că în adâncul sufletului său nu urmărea adevăratul bine, ci caută ce place celor mulţi, este aceea că, deşi a aflat de la adevăratul Dascăl învăţături mântuitoare, nu le-a înscris în inima sa, nici n-a împlinit cu fapta sfaturile date, ci a plecat întristat, fiind întunecat de patima dragostei de avuţie. Aceasta vădeşte ciudăţenia purtării sale şi dezacordul cu sine însuşi.
– Pr. Coman: Am mai spus acest lucru. Avuţia este cea mai mare piedică în calea omului spre Dumnezeu. De orice natură ar fi această avuţie.
„Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?” (Luca 18,18)
Vorbeşti mult despre Hristos, însă fără să fii pregătit. Spui multe despre viaţa duhovnicească şi apoi simţi un gol, o fisură adâncă în piept, pe unde se pierde, picătură cu picătură, toată energia ta. Te umpli de furie, nervi şi tensiune. Existenţa ta se înveşmântează într-o tristeţe şi o neorânduială ciudate.
Născută în Capadocia, în vremea sfântului împărat Constantin cel Mare, sfânta Nina a fost singura fiică a generalului Zabulon, rudenie a Sfântului M. Mc. Gheorghe.
Crescută în dragoste de Dumnezeu și în cunoașterea Sfintelor Scripturi, ea fu răpită de iviri (numiți de atunci georgieni) și dusă în robie în țara lor.
Acest popor păgân se închina idolilor și focului, însă acestea nu au împiedicat-o pe sfânta Nina să-și păstreze credința și nevoința și să propovăduiască fără frică Evanghelia.
„Mântuire” înseamnă împlinirea acelui dor nebun din inima noastră după un mereu mai mult, mai frumos, mai adevărat, mai iubitor! Suntem însetați de iubire și de pace și când vom afla Izvorul nu ne vom mai „îmbăta cu apa rece”, ci cu Apa Cea Vie, care este bucurie fără margini și fără de „valuri”.