
Eu sunt [făcut după] chipul lui Dumnezeu. Potrivit cu aceasta, noi trebuie să fim și înțelepți pentru a dobândi bunătățile cele din început. Să știi că tu trebuie să te porți potrivit cu Hristosul tău, cu Care trebuie să ai și asemănare adevărată.


Eu sunt [făcut după] chipul lui Dumnezeu. Potrivit cu aceasta, noi trebuie să fim și înțelepți pentru a dobândi bunătățile cele din început. Să știi că tu trebuie să te porți potrivit cu Hristosul tău, cu Care trebuie să ai și asemănare adevărată.




Nu trebuie să fim stresați. Nu trebuie să ne simțim presați de nimic în viață! Să avem conștiința noastră liniștită. Să dăm mărturie împreună cu ea: „Am făcut ce mi-a stat în putință.”



Dumnezeu cheamă pe toţi. Dar nu toţi răspund chemării Lui. Cei ce au răspuns sunt greu încercaţi de către Dumnezeu, iar greul încercării Dumnezeu îl măsoară cu gradul credincioşiei şi dăruirii faţă de Dânsul. Cei ce iubesc pe Dumnezeu trec prin multe și grele ispitiri. Aş voi aici să ating o problemă cât se poate de însemnată, despre care totuşi nu ştiu deloc cum să mă exprim. Nu aflu nici cuvinte, nici căi de a lămuri această temă. De este cu putinţă, încercaţi să mă înţelegeţi din următoarele neputincioase cuvinte.

Citim în Sfânta Scriptură că Iuda s-a căit: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei 30 de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi ducându-se s-a spânzurat” (Matei 27, 3-5). Nu s-a pocăit. Și exact pentru acest motiv a ajuns la sinucidere.

Înnoiască-se ca ale vulturului tinereţile tale! Iar omul se înnoieşte, întinereşte de pe urma bunei credinţe. Dacă e să facem o comparaţie între viaţa omenească şi veşnicie, toţi suntem la fel de bătrâni. Mie îmi apare în floarea şi frumuseţea tinereţii, cu adevărat viu, numai cel binecredincios. Acesta răspândeşte mireasma duhovnicească a nemuririi; se simte că în el trăieşte Dumnezeu, dând viaţă sufletului.

Părinții știu că, prin cădere, omul s-a îmbolnăvit, de vreme ce boala este întunecarea minții. De aceea se vorbește despre diagnostic și terapie. Diagnosticul este că omul suferă de boala asta care se cheamă păcat, care este întunecarea. Și de câte ori nu găsești termenul ăsta la Părinți, „întunecarea minții”? Permanent. Oriunde ai deschide un Părinte, toți vorbesc de întunecarea minții. Deci întunecarea asta a minții este diagnosticul. Și tămăduirea, ce este? Luminarea minții. Avem întunecare, și avem luminare. Este aceeași terminologie. Întuneric și lumină. Întunecare și luminare.

Cel ce vrea să-L urmeze pe Hristos pentru a deveni fiu al lui Dumnezeu, născându-se din Duh, mai întâi de toate trebuie să suporte cu bună voie şi cu răbdare toate relele ce-l încearcă, ca de pildă bolile trupeşti, înfruntările şi umilirile ce-i vin de la oameni, calomniile nevăzuţilor vrăjmaşi. Într-adevăr Providenţa divină, care rânduieşte toate lucrurile cu înţelepciune şi în vederea binelui, îngăduie asemenea încercări, provocate de diverse nenorociri, să atingă sufletele pentru ca să se vădească cele ce-L iubesc sincer pe Dumnezeu.

Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut.

S-a dus odată unul dintre ucenicii Cuviosului Macarie în cetate, ca să vândă lucrul mâinilor sale – coşniţe şi rogojini. Acolo l-a întâmpinat o femeie desfrânată, care văzând frumuseţea tânărului, s-a rănit de el şi l-a chemat la sine, ca şi cum voia să cumpere coşniţele pe care le vindea. Iar el, necunoscând gândul ei cel viclean, a intrat în casă.

“În cele mai multe cazuri încercările ce vin asupra noastră, la prima vedere, sunt neînsemnate încât nici nu le-ai putea socoti încercări. Dar aceasta-i doar o viclenie a vrăjmaşului care, datorită unei experienţe îndelungate, a dobândit în lupta cu omul necălit o dibăcie extraordinară. Îngerul căzut a observat că ispitele evidente, grosiere şi violente îi insuflă omului un zel puternic şi un mare curaj pentru a se lupta cu ele. Pentru a rămâne ascuns, le va înlocui pe acestea cu ispite mai uşoare, dar foarte subtile, şi de o extremă eficacitate. Ele nu provoacă zel în inimile noastre, ele nu declanşează o luptă spirituală, dar te ţin într-un fel de letargie şi aruncă duhul nostru în stare de espectativă.

