Articole

Moartea atacă necontenit pe om și din afară și dinăuntru

Viața pământească a omului nu este altceva decât o neîncetată luptă cu moartea, cu înainte mergătorii ei, cu însoțitorii ei și cu oștirile ei. Aici nu există nicicând armistițiu, și cu atât mai puțin pace. Moartea atacă necontenit pe om și din afară și dinăuntru.
Din afară prin ispite, iar dinăuntru prin bolile văzute și nevăzute. Și toate acestea: ispitele, păcatele, bolile nu sunt nimic altceva decât dinții morții care doboară neîncetat pe om, și din afară și dinăuntru.

Continuare …

Harul Domnului e nesfârșit de dulce

Era odată un suflet păcătos pe care Domnul l-a chemat la pocăință și acest suflet s-a întors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire și i S-a arătat lui. Domnul e atât de milostiv, smerit și blând. Pentru nesfârșita Lui bunătate, El nu și-a adus aminte de păcatele lui, și acesta L-a iubit și se avânta spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufișurile înverzite.

Continuare …

Nu e cu putință să învețe cineva prin sine însuși știința virtuților

Nu e cu putință să învețe cineva prin sine însuși știința virtuților, chiar dacă s-au folosit unii de cercare ca de un învățător. Căci a lucra de la sine și nu după sfatul celor ce au călătorit mai înainte înseamnă a fi plin de părerea de sine sau, mai bine zis, a o naște pe aceasta. Căci dacă: „Fiul nu face de la Sine nimic, ci precum L-a învățat pe El Tatăl, așa face” (Ioan 14, 30), iar „Duhul nu va grăi de la Sine” (Ioan 16, 30), cine a ajuns la o așa de mare înălțime a virtuții, ca să nu mai aibă trebuință de altcineva să-l învețe?

Continuare …

Păcatul este în realitate cădere din slava lui Dumnezeu

Sfântul Simeon Noul Teolog scrie: „Acum însă suntem atât de stăpâniți de patimi și am ajuns într-o asemenea întunecare și neștiință, încât nu mai simțim nici măcar lucrurile în care ne aflăm și nu mai cunoaștem nici măcar că făptuim cele rele”.
Prin urmare, potrivit Sfântului Simeon, păcatul este întunecare și necunoaștere a lui Dumnezeu, iar aceasta are drept consecință necunoașterea noastră de sine. În această întunecare constă necurăția omului.

Continuare …

Dacă cineva vrea să aibă multă putere să-și atragă de partea lui sărăcia

Cei care nu au nimic, tocmai aceștia, mai cu seamă, pot să grăiască liberi de toate cele. Câți bogați nu erau în vremea lui Irod, câți puternici ai zilei? Dar cine a avut [curajul] să iasă în față și să-l certe pe tiran? Cine a apărat legile nedreptățite ale lui Dumnezeu? Niciunul dintre cei avuți. Ci săracul și sărmanul, cel care nu avea nici măcar pat, nici masă, nici acoperiș: cetățeanul pustiului ‒ Ioan Botezătorul. Numai el singur, și cel dintâi, l-a mustrat pe tiran, cu toată îndrăzneala, și a dat pe față nunta lui adulteră.

Continuare …

Iubirea aceasta este canonul şi legea necesară a vieţii, a unităţii, a armoniei

Mijlocul unirii mai multora întru unul este dragostea, care şi aceasta, în calitate de taină, este aproape de negrăit. Iubirea este Însuşi Dumnezeu. „Dumnezeu dragoste este” (I Ioan 4, 8). Dumnezeu nu are dragostea ca pe o simplă trăsătură distinctivă. Este dragostea în fiinţă, care „nu caută ale sale”, „nu gândeşte răul”, „nu se poartă cu necuviinţă”, pe toate le leagă între ele şi le proniază, „pe toate le acoperă” şi cu dreptate niciodată nu se micşorează sau se face nelucrătoare, sau se pierde, sau slăbeşte.

Continuare …

Popas fotografic la Mănăstirea Suruceni în preajma Sărbătorii Sfântului Ierarh Dionisie

„O, întru tot lăudate Părinte Ierarhe Dionisie, cel ce stai acum înaintea Preasfintei Treimi, pri­meşte rugăciunea noastră şi mijloceşte-ne iertare de păcate, spor în credinţă şi fapte bune, precum şi dobândirea fericirii veşnice, ca şi noi, împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!”

.
.
.
.

Continuare …

„Dacă vrei ceva mai adânc, mergi – atenție! – la ortodocși. Nu la catolici, nu sunt serioși”

Am cazat în chilia mea, acum câțiva ani, pe cineva de la o mănăstire ortodoxă din afara Londrei, vestită pentru ctitorul ei și pentru starețul acestuia: Mănăstirea Cinstitului Înaintemergător de la Essex. Un englez locuia peste drum de mănăstire. Tulburat de biserica lui, a dorit ceva mai duhovnicesc, ceva mai adânc. Și să nu spunem pentru ce s-a tulburat omul, căci ne vom tulbura și noi. Dorind ceva mai duhovnicesc, unde să meargă? A plecat în India, în Calcutta.

Continuare …

Minunat lucru este să fii liniștit în mijlocul valurilor

Vezi pe alții întrutot înțelepți și petrecându-și viața întreagă cu demnitate și tu nu te stăpânești? Vezi pe alții luptându-se necontenit contra poftelor și tu nu poți răbda nici măcar odată? Dacă voiți, eu vă voi spune cauza. Nu tinerețea este cauza, căci dacă ar fi așa, apoi toți tinerii ar trebui să fie desfrânați, ci noi înșine suntem cauza, noi înșine ne împingem în foc.

Continuare …

Fiecare gândește după cum trăiește și culege roade după cum seamănă

Poftele trupului apar ca urmare a nesatisfacerii unor cerințe sufletești. Apare un gol în suflet, care trebuie umplut cu ceva. Astfel, dacă dorința sufletului de rugăciune, de cugetare sfântă, de smerenie, de ascultare, de lepădare de sine nu este satisfăcută prin citirea de cărți sfinte, prin rugăciune și înfrânare, prin nevoință și ascultare, apar neliniști, nemulțumiri, care sunt preluate de trup și de suflet.

Continuare …

A căuta adevărul înseamnă a căuta obiectul dragostei

Dacă cercetezi adevărul cu dragoste și pentru dragoste, ți se descoperă fața lui cu atâta strălucire, încât ești în stare să înduri fără să fii ars. Și-ți va aduce ca zestre tot ce-ți este de trebuință. Deci tu vei șterge cu mâna toate, deoarece vei simți că nimic nu-ți trebuie în afară de strălucita și dulcea față a adevărului.

Continuare …

Noi avem haină de nuntă?

Împăratul acesta despre care e vorba în parabolă a pregătit o nuntă pentru fiul său şi a invitat dinainte persoane care erau vrednice să vină la ospăţ. Şi a venit vremea nunţii fiului său şi a trimis pe slujitori la cei care fuseseră chemaţi. Şi ei i-au răspuns: “Nu putem veni!”. Erau prinşi cu griji lumeşti, cu cumpărări de terenuri în loc de ţarine, erau cu maşini frumoase în loc de boi, şi n-au venit. Aceştia suntem noi.

Continuare …

Cui se adresează cuvintele „Sfintele Sfinţilor” de la Sfânta Liturghie

„Acum preotul este gata să se apropie el însuşi de Masa euharistică şi să cheme şi pe credincioşi. Dar cum împartaşirea nu este îngăduită absolut tuturor, el nu-i cheamă pe toţi; ci luând Pâinea cea făcătoare de viaţă si arătând-o, cheamă la împărtăşire numai pe cei ce sunt vrednici să o primească, zicând: „Sfintele, Sfinţilor!”.

Continuare …