Un părinte mi-a povestit odată că a trecut printr-o perioadă grea, atingând limitele puterilor sale:
– Am văzut-o înaintea mea pe Preasfânta Fecioară Maria.
Așa ne vom mântui: rămânând vii în Trupul lui Hristos
Cum se cultivă smerenia?
Smerenia se cultivă și cu sârguință, dar și pe gunoiul căderilor. Depinde. Un om mărinimos pune pe seama lui Dumnezeu tot ceea ce face bun. Vede binefacerile lui Dumnezeu cele multe și își dă seama că nu s-a arătat vrednic de ele, se smerește și Îl slăvește neîncetat pe Dumnezeu. Și cu cât se revarsă peste el Harul dumnezeiesc.
Gheron Iosif Vatopedinul: preotul reprezintă cablul de transmitere a luminării dumnezeiești, a dumnezeieștii comunicări, a dumnezeieștii intervenții
În viața creștină vorbim adeseori despre duhovnicie și despre oameni duhovnicești. Dar care sunt mai precis oamenii duhovnicești? Să-l lăsăm pe Sfântul Apostol Pavel să ni-i descrie. Sunt, zice, aceia care sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu, aceia pe care legea duhului vieții în Hristos Iisus i-a liberat din legea păcatului și a morții.
Sfânta Împărtăşanie poate rodi în noi în funcţie de strădania şi de conlucrarea noastră
Trebuie să alungăm departe de noi gândul că Sfânta Împărtăşanie ar putea rodi înlăuntrul nostru de la sine, că nu ar conta modul în care ne pregătim să o primim sau dacă ne pregătim să o primim, modul în care avem grijă să-i îngăduim să rodească în noi.
Acatistul Sfântului Gavriil Mărturisitorul, cel nebun întru Hristos
Condac 1
Monah desăvârșit și nebun întru Hristos în vremile de pre urmă, cel întocmai cu Cuvioșii cei de demult, mărturisitor al credinței celei adevărate, venit-ai pre lume în pământul Sfintei Nina și fost ai multă vreme necunoscut creștinilor. Ci astăzi întreaga lume drept-slăvitoare te slăvește și strigă ție cu mulțumită: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Gavriil, mult-pătimitorule.
Duminica a XXI-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni
„Dincolo, oricât am jindui, nu mai putem face nimic niciodată: verbul a face piere, e ca și cum nici n-ar fi fost vreodată. Rămâne însă, în toată groaznica lui plinătate și semnificație, verbul a fi – el și nimic altceva. Atunci să te văd, omule! Atunci când ai rămas doar cu ființa ta, orice devenire fiind exclusă… Fără prieteni, fără televizor, fără zgomotul vecinilor… Atunci se va vedea și ce ți-ai clădit, pe care ți le-ai ales: oile sau caprele.” (Pr. Nicolae Steinhardt)
Fetele „cuminţi”
Odată s-au pornit la sfânt nişte fete „cuminţi” şi în autobuz li s-a alăturat o fată mai puţin „cuminte”, îmbrăcată în pantaloni. Până să ajungă la părintele au încercat s-o spele pe creier, scoţând-o din răbdări:
Bogatul nemilostiv și săracul Lazar
Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul ca pe un uriaş cristal care închide universul nostru aici, aşa încât nu putem şti ce este dincolo Aşa credeau cei vechi.
De-ai știi, omule, cât ești de sărac, ai pricepe cât ești de bogat!
Prima fericire este a sărăciei, și numai dacă trăim potrivit acestei Fericiri putem intra în Împărăția lui Dumnezeu. Această Fericire are două aspecte. Mai întâi, este vorba de faptul evident că nu posedăm nici un lucru pe care l-am putea păstra, fie că o vrem sau nu; aceasta presupune descoperirea faptului că sunt nimic și că nu am nimic – o sărăcie totală, fără leac și fără speranță. Existăm pentru că existența noastră a fost voită și pentru că am fost aduși la existență.
Pocăința înseamnă rechemarea minții acolo de unde a căzut
Pocăința, singura izbăvire din universala nenorocire omenească. Pocăința, singura nădejde pentru omul deznădăjduit pe care căderea l-a netrebnicit și căruia i-a pervertit puterile raționale și chipul dumnezeiesc. Pocăința, marele dar și har al dumnezeieștii bunătăți și iubiri de oameni. Pocăința, iconomia cea preabună a lui Dumnezeu pentru tămăduirea și echilibrarea personalității omenești zdruncinate, principalul mijloc al reabilitării puterilor psiho-somatice ale omului la funcționarea lor naturală, modul de a regăsi frumusețea cea dintâi a creației după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Rugaţi-vă neapărat pentru cei apropiaţi
Roaba lui Dumnezeu E.,
Cât sunteţi în viaţă, rugaţi-vă neapărat pentru cei apropiaţi ai dumneavoastră care au fost botezaţi. Noi nu trebuie să anticipăm judecata lui Dumnezeu. Numai Unul Dumnezeu ştie împrejurările vieţii fiecăruia şi cel mai important este că vede inima fiecăruia. El va rosti sentinţa de judecată la timpul cuvenit.
Rugăciuni pentru cei adormiți în Domnul
Tropare
Glasul al 2-lea
Pomenește, Doamne, ca un bun pe robii Tăi, și câte în viață au greșit, iartă-le; că nimeni nu este fără de păcat, fără numai Tu, Cel ce poți și celor adormiți a le da odihnă.
Cuvintele neînsoţite de fapte sunt goale, sărace, şi îl ruşinează pe cel ce le rosteşte
Am obosit de vorbele multe, improvizate şi ieftine. Preţul lor e greu, denaturează ceea ce e esenţial, important, semnificativ, potrivit, sfânt. Avem nevoie de odihna tăcerii celei de aur, de ascultarea cea de mult preţ, de folosirea cuvintelor necesare. E nevoie de o împotrivire la vorbele improvizate şi uşoare. Se cuvine să ne calmăm, să ne liniştim, să ne odihnim, pentru ca să putem auzi întru isihie glasul cel şoptit al lui Dumnezeu, vocea îngrijorată a conştiinţei noastre, glasul de dascăl al sfântului trecut, pentru ca să lucrăm pocăinţa în chip sincer.
Dacă lumea ar trăi mai modest, aşa, cât să aibă de ajuns, ar fi bine
Dacă omenirea şi-ar pune toată speranţa în bunătatea lui Dumnezeu, nu-i cu putinţă să nu te audă, să nu te ajute Dumnezeu, că Dumnezeu este în tot locul şi vede şi gândul tău. Dar vezi că noi cu ocazia asta ne îndepărtăm de Dumnezeu. Dacă lumea ar trăi mai modest, aşa, cât să aibă de ajuns, ar fi bine.
„Dăruieşte-mi mie, Doamne, să ajung la cunoştinţa adevărului Tău…”
Această rugăciune vădeşte o viziune eshatologică.
Sufletul meu e trist şi tânjeşte după Domnul…
Când harul se împuţinează în suflet, atunci el cere iarăşi de la Domnul mila pe care i-a arătat-o. Atunci sufletul se frământă pentru că îl chinuie gândurile rele, şi caută ocrotire la Domnul, Ziditorul său, şi-L roagă să-i dea duh umilit, ca harul să nu mai părăsească sufletul, ci să-i dea puterea de-a iubi neîncetat pe Tatăl său Cel Ceresc.
Cinci cuvinte despre rugăciune de la Sfântul Serafim de Sarov
1. Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte fapte creştineşti, indiferent cât de bune pot fi ele în sine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine, deşi ele servesc drept mijloace indispensabile de a atinge acest ţel. Adevăratul scop al vieţii noastre creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre posturi, rugăciuni, privegheri, milostenii şi orice faptă bună făcută în numele lui Hristos, ele reprezintă doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt. Dar ia aminte, fiul meu, numai fapta bună în numele lui Hristos ne oferă darurile Sfântului Duh.