Intrebare:
De ce noi, preoţii de astăzi, nu putem avea darul vindecării, acea putere dată de Hristos primilor slujitori?
„De ce noi, preoţii de astăzi, nu putem avea darul vindecării?”
Boala păcatului
Cel care nu-și dă seama că este bolnav și că zace „în patul păcatului și al morții” este „nebun”, afirmă în continuare Sfântul Simeon Noul Teolog. Prin urmare, orice creștin care nu rămâne în Biserică pentru a fi vindecat, sau care consideră că este sănătos și nu are trebuință de medic duhovnicesc, este nebun.
Dacă vreți să lucrați corect în voi înșivă, să nu cercetați ce fac ceilalți din jurul vostru
– Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
– La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
– Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…
Nesăturarea de hrană este sănătate
În legătură cu desfătările lumii acesteia, nu numai că sunt trecătoare şi curgătoare, ci ne pricinuiesc şi multe alte necazuri, în frecuşul cu vâltoarea lor se toceşte şi puterea trupului şi se slăbeşte şi bărbăţia sufletului. Şi nu obişnuiesc revărsările râurilor să sfarme şi să mănânce aşa de mult din maluri şi să le niveleze, cum surpă desfătarea şi comodităţile cu atâta uşurinţă şi pe ascuns toate eforturile noastre de a ne menţine sănătatea.
Rugăciunea și cererea fără răspuns
In episodul cu femeia canaaneancă (Mt. 15,22), îl vedem pe Hristos, cel puţin la început, refuzând să răspundă unei rugăciuni. Acesta este un caz de rugăciune încercată într-un mod extrem de dur. Femeia a cerut ceva întru totul potrivit, a venit cu o credinţă desăvârşită şi nici măcar nu a spus „dacă poţi”, doar a venit, sigură că Hristos poate şi că va fi dispus, iar copilul ei va fi tămăduit. La toată această credinţă, răspunsul a fost „Nu”.
Nu călca pe acest drum!
Nu e nevoie să mai spunem că tânărul trebuie să se păzească a nu cădea în această cumplită strâmtorare. Nu călca pe acest drum! Alungă semnele care îl vestesc ‒ tristețea aceea fără sens și simțământul de singurătate. Împotrivește-te fățiș. Dacă te-ai întristat, nu te lăsa în voia visurilor, ci îndreptă-ți atenția asupra vreunui lucru de seamă și va trece.
Să nu ne cuprindă delăsarea!
O primejdie mare pentru viaţa duhovnicească o reprezintă delăsarea şi lenea noastră. Ele pot fi stări fireşti, izvorâte din firea noastră care lesne se istoveşte, dar foarte adesea sunt pricinuite şi de înrâurirea diavolească asupra noastră. După ce te-ai ostenit o vreme asupră-ţi, săvârşind voia lui Dumnezeu cu silire de sine către nevoinţă, pentru curăţirea sufletului nostru de păcate, de tine se poate apropia în chip nevăzut ispititorul şi începe, cu viclenie, să adune în cugetul tău astfel de gânduri:
Venirea la mărturisire este ca mersul la tribunal, sau ca mersul la spital?
În cartea lui Tito Colliander, Calea asceţilor, este redată o scurtă conversaţie între un monah şi un mirean. Mireanul îl întreabă pe monah: „Ce faci aici, în mănăstire?”. Iar monahul răspunde: „Cad şi mă ridic, cad şi mă ridic, cad şi iarăşi mă ridic”. Nu numai în mănăstire facem însă aceasta. Într-o lume căzută şi păcătoasă, un aspect extrem de important al personalităţii noastre este nevoia noastră de a fi vindecaţi, de a ne ridica după ce am căzut, nevoia noastră de pocăinţă, de a ierta şi de a fi iertaţi.
Împărtășirea deasă cu pregătire îmbogățește viața în Dumnezeu
,,Ideea că prin împărtășirea deasă omul poate înmulți viața sa în Dumnezeu e prețioasă. De fiecare dată omul trăiește cu sufletul într-un efort de întărire a legăturii sale cu Hristos din altă latură, într-un efort de a sfinți prin aceasta o altă latură a legăturii sale cu trupul, a legăturii sale cu semenii, într-un efort de a înfăptui prin fapte deosebite, cerute de alte și alte împrejurări, o altă și altă virtute. Dacă aceasta e preocuparea generală a vieții lui, ,,comunicarea” cu trupul Domnului și cu puterea Lui îl va susține de fiecare dată în acest alt efort.”
Creştinul trebuie să-şi încredinţeze călăuzirea duhovnicească unui preot pregătit în materie de credinţă
Creştinul trebuie să-şi încredinţeze călăuzirea duhovnicească unui preot pregătit în materie de credinţă, cu practică duhovnicească.
La mănăstiri, un asemenea îndrumător poate fi stareţul sau un duhovnic binecuvântat de către stareţ în acest scop.
Pentru mireni, un asemenea om poate fi atât preotul paroh de la cea mai apropiată biserică, cât şi orice alt preot cu care mireanul leagă relaţii de încredere reciprocă şi „colaborare” duhovnicească.
Omul bun are gânduri bune, omul rău are gânduri rele…
Când vede că sufletul nu s-a întărit încă în smerenie, Domnul îi retrage harul. Dar tu nu-ţi pierde curajul pentru aceasta: harul este în tine, dar ascuns. Obişnuieşte-te să tai gândurile de îndată ce se ivesc. Dacă însă uiţi şi nu le depărtezi de îndată, atunci adu pocăinţă. Sileşte-te ca aceasta să ajungă o obişnuinţă. Sufletul are obişnuinţe: cum s-a obişnuit, aşa va lucra apoi toată viaţa.
Omul își naște stresul prin atitudinea greșită față de Dumnezeu
După Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, răul, dintr-un punct de vedere, este lipsa binelui. Intr-un fel anume, răul nu există prin sine, după cum întunericul înseamnă lipsa luminii.
Patimile sunt deprinderi rele care îi asupresc pe oameni
Mulţi dintre oameni ştiu că diavolul este ispititor, el aduce ispite, aduce gânduri îndemnătoare la păcat, gânduri fără formă, îndemnătoare la păcat şi de aceea spun că sunt ispitiţi de diavolul. Ştim din Sfânta Scriptură că şi Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu făcut om, a fost ispitit de diavolul spre păcat. Şi El a înlăturat păcatul şi a întărit binele, n-a vrut să se supună ispitei păcatului, ispitei spre păcat. Din acestea înţelegem că ispita, de fapt, nu este totdeauna pricină de păcat sau numai în anumite condiţii este pricină spre păcat.
Nu putem merge niciodată spre Dumnezeu, decât pornind de la El…
Trebuie subliniată încă o dată coincidența profundă între iubire și cunoașterea lui Dumnezeu într-un act în mod indivizibil iubitor și înțelegător, în mod inseparabil unul în inima-minte. El condiționează aspectul existențial, experimental al credinței și explică pentru ce credința ortodoxă nu se definește niciodată cu termenul de adeziune intelectuală, ci ține de metanoia radicală a nous-ului, a minții, de înnoirea sa totală datorită evidenței și certitudinii trăite într-o anumită și paradoxală „simțire a transcendentului”.
Voi sta la poarta Raiului și voi aștepta să sosiți cu toții acolo!
Pe om trebuie să-l privești cu cel mai înalt respect, dar și cu o compasiune adâncă; cu încredere, dar și cu prudență, ca pe un copil ce e în stare oricând de cele mai senine drăgălășenii, însă și de greșeli ireparabile.
Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!
L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Și aici L-am auzit spunandu-mi: Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!
Crezul parintelui Nicolae Steinhardt
Cred în Sfanta Treime. Cred într-Unul Domn Iisus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci şi mai presus de orice, curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.