Unui frate i-a zis Părintele aşa:
„Dacă soțul se află într-o situație delicată, nu-l cicăli ‒ roagă-te pentru el!”
Pacea interioară, umbrită de dependența de părerea celorlalți
Situaţia aceasta grea are dimensiuni şi mai mari şi dacă omul nu este atent, îi poate cădea victimă.
Când ne vom smeri, atunci ne vom linişti
Îmi scrii că îţi vine greu atunci când vezi că alţii sunt nedrepţi cu tine şi că nu te poţi sili să crezi că eşti vinovată, lucru care te lipseşte de linişte. Tocmai aceasta ar trebui să-ţi arate că eşti încă departe de ceea ce a poruncit Domnul: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Matei 5, 44).
Postul nu este bilet de intrare în Rai, ci ne ajută să câştigăm biletul
Viaţa aceasta constituie stadionul unde trebuie să ne nevoim ca s-o câştigăm pe cea veşnică. Întrebarea este cum trebuie să ne nevoim. Sunt fixate în mod clar limitele faptelor care constituie păcatul, sau nu cumva limitele acestea sunt mai largi? Această zăpăceală a oamenilor a ajuns acum într-o asemenea măsură, încât să li se impute şi Sfinţilor Părinţi că ei, chipurile, nu se înţeleg între ei cu privire la faptul unde se opreşte viaţa în Hristos şi de unde începe păcatul. Însă cel ce a cercetat în profunzime şi imparţial pe Sfinţii Părinţi, va descoperi că nu se împotrivesc deloc în acest punct.
Să presărăm rugăciune în viața de familie
Părinţii se plâng uneori ca sunt prea ocupaţi sau prea obosiţi pentru a se putea ţine de o regulă de rugăciune. Cu toate acestea, fiecare poate rosti fie şi numai o singură dată, la intervale regulate (de exemplu, o dată la fiecare ceas sau jumătate de oră) rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, rostind cuvintele încet, cu luare-aminte şi din toată fiinţa, evitând orice alt gând. Intensitatea unei asemenea rugăciuni, chiar atunci când avem puţin timp la dispoziţie sau suntem prinşi cu alte activităţi, are efectul de a prelungi starea de rugăciune şi sentimentul prezenţei lui Dumnezeu până la următoarea rostire a rugăciunii.
„In zilele noastre, ritmul vieții este prea rapid și nu există timp pentru rugăciune”
Întrebare: În Duminici și la marile praznice, Biserica ne îndeamnă să petrecem în liniștire. Este ca și cum timpul s-ar opri în loc pentru noi pentru o vreme?
De unde cunoaştem noi că este viaţă după moarte?
De acolo, că Domnul Hristos Însuşi ne-a arătat aceasta, cu al Său cuvânt, cu a Sa Înviere, cu ale Sale multe arătări după moartea Sa.
Nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.
Ce putem dărui Dăruitorului?
Mântuitorului trebuie să îi dăm inima noastră. E lucrul care mi-a luat mult să îl înțeleg, dar până la urmă m-am lămurit. Dacă nu ești lipit cu inima de Hristos, te spulberă toți și toate.
„De ce noi, preoţii de astăzi, nu putem avea darul vindecării?”
Intrebare:
De ce noi, preoţii de astăzi, nu putem avea darul vindecării, acea putere dată de Hristos primilor slujitori?
Boala păcatului
Cel care nu-și dă seama că este bolnav și că zace „în patul păcatului și al morții” este „nebun”, afirmă în continuare Sfântul Simeon Noul Teolog. Prin urmare, orice creștin care nu rămâne în Biserică pentru a fi vindecat, sau care consideră că este sănătos și nu are trebuință de medic duhovnicesc, este nebun.
Dacă vreți să lucrați corect în voi înșivă, să nu cercetați ce fac ceilalți din jurul vostru
– Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?
– La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.
– Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…
Nesăturarea de hrană este sănătate
În legătură cu desfătările lumii acesteia, nu numai că sunt trecătoare şi curgătoare, ci ne pricinuiesc şi multe alte necazuri, în frecuşul cu vâltoarea lor se toceşte şi puterea trupului şi se slăbeşte şi bărbăţia sufletului. Şi nu obişnuiesc revărsările râurilor să sfarme şi să mănânce aşa de mult din maluri şi să le niveleze, cum surpă desfătarea şi comodităţile cu atâta uşurinţă şi pe ascuns toate eforturile noastre de a ne menţine sănătatea.
Rugăciunea și cererea fără răspuns
In episodul cu femeia canaaneancă (Mt. 15,22), îl vedem pe Hristos, cel puţin la început, refuzând să răspundă unei rugăciuni. Acesta este un caz de rugăciune încercată într-un mod extrem de dur. Femeia a cerut ceva întru totul potrivit, a venit cu o credinţă desăvârşită şi nici măcar nu a spus „dacă poţi”, doar a venit, sigură că Hristos poate şi că va fi dispus, iar copilul ei va fi tămăduit. La toată această credinţă, răspunsul a fost „Nu”.
Nu călca pe acest drum!
Nu e nevoie să mai spunem că tânărul trebuie să se păzească a nu cădea în această cumplită strâmtorare. Nu călca pe acest drum! Alungă semnele care îl vestesc ‒ tristețea aceea fără sens și simțământul de singurătate. Împotrivește-te fățiș. Dacă te-ai întristat, nu te lăsa în voia visurilor, ci îndreptă-ți atenția asupra vreunui lucru de seamă și va trece.
Să nu ne cuprindă delăsarea!
O primejdie mare pentru viaţa duhovnicească o reprezintă delăsarea şi lenea noastră. Ele pot fi stări fireşti, izvorâte din firea noastră care lesne se istoveşte, dar foarte adesea sunt pricinuite şi de înrâurirea diavolească asupra noastră. După ce te-ai ostenit o vreme asupră-ţi, săvârşind voia lui Dumnezeu cu silire de sine către nevoinţă, pentru curăţirea sufletului nostru de păcate, de tine se poate apropia în chip nevăzut ispititorul şi începe, cu viclenie, să adune în cugetul tău astfel de gânduri:
Venirea la mărturisire este ca mersul la tribunal, sau ca mersul la spital?
În cartea lui Tito Colliander, Calea asceţilor, este redată o scurtă conversaţie între un monah şi un mirean. Mireanul îl întreabă pe monah: „Ce faci aici, în mănăstire?”. Iar monahul răspunde: „Cad şi mă ridic, cad şi mă ridic, cad şi iarăşi mă ridic”. Nu numai în mănăstire facem însă aceasta. Într-o lume căzută şi păcătoasă, un aspect extrem de important al personalităţii noastre este nevoia noastră de a fi vindecaţi, de a ne ridica după ce am căzut, nevoia noastră de pocăinţă, de a ierta şi de a fi iertaţi.