Iată că vin iarăşi eu, smeritul tău părinte, să-ţi ridic, prin cuvinte, râvna ta.
Înainte de cădere premerge mândria, iar înainte de har, smerenia…
„Invaţă-mă Tu cum să-l iubesc, dă-mi Tu din iubirea Ta!”
Din nefericire, noi îl iubim pe aproapele nostru având în minte nişte criterii omeneşti. Iubirea de aproapele este o poruncă dumnezeiască, adică noi ar trebui să ajungem în așa fel încât, indiferent cum se prezintă el în faţa ochilor noştri, indiferent cum se prezintă el în societate, noi să-l iubim aşa cum îl iubeşte Dumnezeu. Aceasta este ţinta. Dacă ne-au zis Părinţii că iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu, înseamnă că iubirea la care avem noi acces este una nelimitată. Dar noi, din păcate, ne raportăm la aproapele cu criterii pur omeneşti.
Piedică în calea dobândirii smereniei suntem noi înșine, și nu semenii noștri
Avva al nostru, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Serafim (Sobolev) ne istorisea despre un monah căruia i s-a dat să aibă în grijă porcii mănăstirii. Și el auzise multe lucruri despre smerenie, dar tot nu știa cum să o dobândească. Și suspina neîntrerupt după ea, spunând: „Până acum aș fi ajuns sfânt, dar mă împiedică porcii!”. Iată, noi râdem de acest monah! Dar oare știți că aproape toți cugetăm ca el?
Omul nu este făcut de Dumnezeu numai pentru această lume a pământului
Omul nu este făcut de Dumnezeu numai pentru această lume a pământului. Ci această lume este pentru noi numai un câmp de luptă, un stadion de încercare a puterilor sufletești și trupești, din care creștinul – făcând bine și răspândind lumină în jurul lui – încearcă să iasă biruitor pentru ca să merite premiul, adică fericirea vieții viitoare și nesfârșite.
Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?
„Mântuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu” (Psalmul 7, 1-2)
– Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?
– De mântuire au nevoie mai ales cei slabi; de izbăvire, cei care sunt ținuți în robie. De aceea, cel care are în el însuși slăbiciunea, dar primește în sine credința, este condus la mântuire de propria sa credință.
Dumnezeu primeşte să fie ţinut cu totul în afara vieţii noastre, dar nu primeşte să fie doar o parte a vieţii noastre…
Când citim Evanghelia, iar chipul lui Hristos devine irezistibil, plin de slavă, când ne rugăm şi devenim conştienţi de măreţia, de sfinţenia lui Dumnezeu, spunem noi vreodată „nu sunt vrednic ca El să vină până la mine”? Ca să nu mai pomenesc de toate acele ocazii în care ar trebui să fim conştienţi de faptul că nu poate veni până la noi fiindcă ne-am făcut cu totul nevrednici de asta.
Cei care va rămâne credincios în clipa acediei, acela va spori duhovniceşte…
De-acum încolo vom ţine şi privegherile şi veţi participa şi dumneavoastră, atât cât vreţi şi cât puteţi. Insă trebuie să vă atenţionez asupra faptului că aici în general cea care este cea mai periculoasă este oboseala. Omul, atunci când îl ajunge oboseala din urmă, simte că vrea să le lase baltă pe toate. Spun asta pentru că am început să observ acest lucru.
„Vă aud că-Mi ziceți Tată, dar nu vă văd cinstindu-Mă în inimile voastre…”
Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Matei 7, 21).
Ceea ce ne face evident postul nu este abstinența față de hrană, ci fuga față de păcat
Sunt suficiente postul trupesc și semnele exterioare ale pocăinței? Nu. Nu. Trebuie să fie schimbată viața. Vreți o dovadă cu privință la aceasta? Ascultați ceea ce spune prorocul.
Care este voia Ta, Doamne?
Sunt de părere că diferitele greutăţi pe care le avem fiecare în jurul nostru nu trebuie să le percepem şi să le înfruntăm fatidic. Ne necăjim, ne tulburăm şi ne luptăm omeneşte să depăşim lucrurile, să se echilibreze atât cât se poate. Adică, în loc să cugete cine este, ce simte, de ce există, omul se străduieşte printr-un efort istovitor, cu puterile de care dispune, să depăşească, să echilibreze lucrurile şi intră într-un cerc vicios iar starea lui se înrăutăţeşte.
Numai cu rugăciune, mâncarea de post ne dă putere
Atunci când mâncăm trebuie să ne şi rugăm. Toate mâncărurile au înlăuntrul lor puterea ziditoare a lui Dumnezeu. Astfel, cu rugăciunea, apropiem materia hrănitoare şi asta ne ajută.
„Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Duminica a XXV-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
„Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.” (Pildele lui Solomon 1, 19)
„Soţiei tale să nu-i mai vorbeşti niciodată despre post”
Despre spre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această problemă Părintelui Porfirie, el i-a sfătuit în felul următor:
Predică la Duminica a XXV-a după Rusalii – Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina
Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.
Investiți în Dumnezeu…
R. Rădulescu: Părinte profesor, o altă pildă despre relația omului cu ceea ce posedă el, Pilda bogatului nemilostiv, așa este numită în Scriptură. O auzim astăzi la Evanghelia din cadrul Sfintei Liturghii. Ogoarele unui om au rodit mai mult decât în alți ani, încât a trebuit să-și mărească hambarele sale, și chiar să-și construiască altele noi. Mântuitorul Hristos spune că a apelat la o soluție nebunească. Vă întreb de ce o apreciază în felul acesta Mântuitorul Hristos, de ce-i spune: „nebune”?
Cum se dobândește smerenia în viața de familie?
Rolul femeii în familie este același cu rolul bărbatului în familie. Doi oameni, bărbat și femeie, vin împreună la Biserică pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Scopul cel mai de seamă al unirii lor în căsătorie este să se completeze unul pe altul prin darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu și, astfel, să dobândească acea desăvârșire duhovnicească pe care le-a hărăzit-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. Iar bunul pe care l-au dobândit prin viața lor împreună îl transmit mai departe copiilor lor. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice că taina aceasta este mare în Hristos (cf. Efeseni 5, 32), adică viața de căsătorie este o viață deosebit de creatoare la toate nivelele, dacă se împlinește în Hristos. Acestea sunt numai câteva aspecte ale acestei teme deosebit de vaste, despre care am putea vorbi la nesfârșit.
Sfinții lucrează minuni dincolo de puterea noastră de a le înțelege
Mulți Sfinți ai vremurilor noastre, de la Sfântul Gheorghe (Karlslidis), Sfântul Iacov (Țalikis), Cuviosul Paisie, Cuviosul Porfirie, Sfântul Iosif Isihastul și până la părintele Efrem din Arizona, au absolvit doar câteva clase. Iar noi, care am studiat zeci de ani, ajungem tot la un părinte simplu și îi spunem: „Părinte, roagă-te pentru mine! Pune un cuvânt bun pentru sufletul meu, ca să mă mântuiesc!”