Deniile sunt slujbe specifice Postului Mare. Cuvântul Denie provine din cuvântul vdenia şi înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia, ca în cazul Privegherii din ajunul duminicilor, a sărbătorilor împărăteşti şi a sfinţilor cu priveghere.
-Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez?
Smerenia lui Hristos este uimitoare, un lucru înfricoșător! Îl vedem pe Dumnezeu-Omul smerit și călare pe un măgăruș! Ce lecție frumoasă primim prin exemplul Lui sfânt! Și, înaintând în Săptămâna Patimilor, vom întâlni mai mult smerenia Lui înaltă, căci Îl vedem suferind chinuri, batjocură, pălmuiri, necazurile temniței, ridicarea Crucii și greutatea ei. (…) Smerenia este frumusețea lui Hristos, căci dacă El n-ar fi fost smerit, n-ar fi fost nici Dumnezeu. El nu este stăpânitor, n-are o părere înaltă despre Sine, Slava Lui este smerenia. (Arhim. Efrem Filotheitul)
Cine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit. Cine aduce şi mai mare bucurie casei? Un prieten al casei. Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasă, după o lipsă îndelungată. Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit! Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten! Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit! Dar unii nu-L cunoşteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre în mâinile lor ca să le arunce în El şi cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.
„Ghid duhovnicesc al Săptămânii Mari. Explicația fiecărei zile” – Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Ne aflăm în ultimele ceasuri ale vieţii lui Iisus pe pământ, în mica cetate a Betaniei, care se afla la poalele răsăritene ale faimosului munte al Măslinilor. Era la o depărtare de aproximativ doi kilometri şi jumătate de Ierusalim. Stăpânul unei case din Betania era fariseul Simon, tată a trei copii: Lazăr, Marta şi Maria. Casa lor era vizitată din când în când de Iisus, care se împrietenise cu Lazăr. Fusese găzduit şi bine-primit acolo şi într-un fel o mustrase pe sărmana Marta pentru multele ei griji şi lăudase ascultarea şi iubirea Mariei.
Ne rugăm, și înlăuntrul nostru intră Dumnezeu. Odată cu răsuflarea, intră Hristos.
Sărbătorile Bisericii sunt diferite. Astăzi prăznuim Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Este una dintre cele mai triste sărbători ale anului bisericesc. S-ar părea că toate întâmplările legate de ea reprezintă o sărbătoare: Hristos intră în sfântul oraş, este întâmpinat de mulţimea poporului pregătit să facă din El un lider politic şi care aştepta de la El biruinţa asupra vrăjmaşului. Oare în acestea nu se regăseşte durerea Mântuitorului?
În rezumat, aceasta înseamnă că se deschide Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului în care toate cele ale noastre încetează, concentrându-ne exclusiv pe zilele de foc ale lui Hristos, pe toate semnele și cuvintele pe care le spune și le face din dragoste pentru noi. Sunt cuvinte și gesturi esențiale, care concentrează în ele miezul lucrării lui Hristos de prefacere și înnoire a lumii. Așadar, important este să fim în jurul Lui, zi și noapte, punând în paranteză preocupările de noi și cele ale noastre, ca să nu pierdem nimic din gesturile, cuvintele sau tăcerile Lui de Taină.
În primul rând, Tainele Bisericii ne educă pentru Înviere. Un prunc câtă vreme e în pântecele mamei, nu prea știe el la ce îi folosesc ochii, gura, nasul, inimioara…
Săptămâna a șasea din post este plină de evenimente și de mare densitate duhovnicească. În treacăt, ea ne aduce aminte de tradiția pustnicească a primelor veacuri creștine, pomenită în viața Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârșitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obște de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtășirea cu Sfintele Taine și împreună-prăznuirea Sfintelor Paști. „Veniți cei de prin pustii, de prin munți și de prin peșteri, adunați-vă împreună cu noi, ținând, ca să întâmpinăm pe Împăratul și Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniț).
Au trecut cele patruzeci de zile mult folositoare sufletului nostru şi ne aflăm acum în pragul Sfintei şi Marii Săptămâni, în care vom sărbători Pătimirile Domnului nostru, faptul că a biruit moartea prin moartea Sa.
Problema nu este ceea ce faci, ci ceea ce dorești, ceea ce te lupți să dobândești. Nu te teme, așadar, și nu te neliniști dacă vezi că astăzi ești păcătos. Chiar dacă o mie de ani te va chinui un păcat, căutând să-l biruiești, lupta te va duce în Rai.
Dacă oamenii ar frâna puţin viteza minţii lor şi mintea le-ar fi odihnită, atunci şi harul dumnezeiesc s-ar apropia mai uşor de ei. Cunoaşterea fără iluminare de sus este o catastrofă. Când cineva face lucrare duhovnicească întru sine, când se nevoieşte, atunci e iluminat de Dumnezeu. Are iluminare dumnezeiască, experienţe dumnezeieşti, iar nu gânduri personale, de aceea şi vede departe. Cineva care suferă de miopie vede bine lucrurile din apropiere, dar nu vede departe. Iar unul care nu are miopie va vedea puţin mai departe, dar nici aceasta nu înseamnă nimic. Ochii trupeşti sunt doi, pe când cei duhovniceşti sunt mulţi.
Proclamarea morții lui Hristos este Sfânta Liturghie. Sfinții Părinți spun că atunci când Sfânta Liturghie nu se va mai săvârși, atunci nu va mai fi niciun motiv pentru ca lumea să existe, și se va petrece A Doua Venire a Domnului. Atunci când Sfânta Liturghie nu se va mai săvârși.
De vreme ce pocăinţa este îndreptarea greşelilor care privesc fapte şi înţelesuri, primul lucru care se impune este îndepărtarea noastră de motivele şi cauzele care le-au provocat. După aceea, trebuie să urmeze hotărârea curajoasă şi statornică, lucru care nu este străin caracterului şi voinţei noastre, să nu mai repetăm acele lucruri care au provocat vinovăţia. Împreună cu această hotărâre trebuie să corelăm şi continua invocare a ajutorului dumnezeiesc, şi astfel să readucem harul dumnezeiesc, pe care păcătoşenia noastră l-a întristat şi l-a alungat.
Ce spunea Sfânta Stareță Gavriilia? „Vreau să trăiesc taina zilei de mâine, nu să încerc să controlez totul. Nu vreau să deslușesc și să mă frământ pentru ziua de mâine, ci să o las în darul lui Dumnezeu. Lasă ziua de mâine… las-o în pace. Ajunge grija, controlul și anxietatea zilei de azi. Lasă ziua de mâine în voia lui Dumnezeu.”