Atât timp cât suntem în viaţa aceasta, supuşi stricăciunii şi morţii, nu trebuie să contenim lupta cu patimile.
Numai prin smerenie se câştigă mântuirea
Să stai cu înţelepciune înaintea lui Dumnezeu
Singur Dumnezeu este biruitorul tuturor neputinţelor noastre, iar puterea Lui nu o putem primi decât prin rugăciune. Ea este izvorul tuturor împlinirilor, oricare ar fi acestea. Tot prin ea cerem şi dobândim umblarea în faţa Domnului.
Lucrarea aceasta este foarte simplă.
„Și va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi…” Duminica a XXI-a dupa Cincizecime la Mănăstirea Suruceni
„La Sfântul Munte se spune că dacă nu mori înainte să mori, atunci nu vei muri atunci când vei muri, înțelegând prin aceasta moartea patimilor înainte ca trupul nostru să ajungă în mormânt. Hristos a murit într-adevăr, dar a murit ca să îl întâlnească pe om acolo unde se găsește, în stricăciune și moarte, în chinuri și deznădejde și în absurd, ca să îl învieze. Prin moartea Lui, Hristos a înviat moartea, «cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le».” (Monahul Moise Aghioritul)
Învierea fiului văduvei din Nain
Mulţi şi-au dat singuri numele de „Salvatori al omenirii”, dar cine dintre aceştia ar fi putut măcar să viseze că ar putea scăpa omenirea de moarte? Mulţi învingători au fost, în istorie, dar câţi dintre ei au biruit moartea? Mulţi regi de pe pământ şi-au numărat cu milioanele supuşii, dar între ei cine şi-a numărat drept supuşi ai săi şi viii, şi morţii?
Mult bine face o vorbă bună, o privire, o mică rugăciune…
Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, o mică rugăciune…
Dumnezeu se silește ca din cea mai mică pricină să-l mântuiască pe om
Pe omul care are dispoziție să se mântuiască mila lui Dumnezeu îl va vâna. Până în ultima clipă îl va vâna mila lui Dumnezeu, fiindcă El cu lupa ce o are, găsește în inima creștinului particule mici de dorință pentru mântuire. Va exploata aceste particule și îi va da puterea să se mântuiască, chiar și în ultima clipă.
Lupta pentru adevăr
Viaţa veşnică ni s-a arătat – viaţa veşnică „ce era de la-nceput, pe care am auzit-o, pe care cu ochii noştri am văzut-o şi mâinile noastre au pipăit-o” (I In. 1, 1). Şi cu toate acestea, în cel de-al doilea secol al istoriei descrise de Noul Testament, lumea continuă să trăiască în masă ca şi cum am fi încă în Vechiul Testament, fără nici cea mai vagă aşteptare a lui Mesia ce urmează să vină. Mai mult, nu ne ridicăm nici măcar la nivelul Legii lui Moise.
Rugăciunea lui Iisus este un rezumat al Evangheliilor
Un ultim mod în care ne putem ruga ţine de utilizarea, mai mult sau mai puţin continuă, a rugăciunii rostite cu vocea, care serveşte ca un cadru sau ca un baston de-a lungul zilei şi vieţii noastre. Mă gândesc aici la ceva care este întrebuinţat mai ales de ortodocşi. Este ceea ce noi numim „Rugăciunea lui Iisus”, o rugăciune centrată pe numele lui Iisus. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
Nu trebuie să stăruim să facă Domnul ce vrem noi şi când vrem noi
Când Domnul nu ne dă ceva ce noi Îi cerem cu insistenţă, se întâmplă două lucruri: ori nu ne dă spre binele nostru, ori nu ştim noi cum şi când să-I cerem! Şi nu e exclus, uneori, ca ambele aspecte să fie valabile în acelaşi timp!
Să ne alăptăm din Sfânta Împărtăşanie, ca nişte prunci care se alăptează cu Harul Sfântului Duh
Şi aşa cum pruncul, când s-a născut, plânge şi cere cu multă stăruinţă hrana şi laptele lui, iar dacă nu suge şi n-are poftă este semn că este bolnav şi în primejdie să moară, tot aşa şi noi trebuie să stăruim ca să ne alăptăm din hrana cea duhovnicească, Sfânta Împărtăşanie, ca să vieţuim, iar dacă nu o facem ne primejduim de moartea sufletească.”
“Nici măcar diavolul nu poate face atât rău omului cât îşi face el singur”
Sfinţii Părinţi spun că trebuie să căutăm ca fiecare lucrare, gând şi muncă a noastră, totul să izvorască din inimă, căci cu inima simţim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetăm, iar când totul izvorăşte din inimă atunci ajungem la concentrarea tuturor puterilor minţii în inimă.
Care este sensul acestei vieți?
Părinte, care este adică sensul exact al acestei vieţi?
În înfruntarea duhovnicească a încercărilor nu există mâhnire
Oamenii duhovniceşti, care înfruntă toate încercările alături de Hristos, nu au propriile lor mâhniri, ci adună amărăciunile altora, dar în acelaşi timp primesc din belşug dragostea lui Dumnezeu. Atunci când cânt troparul: „Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi, Preasfântă Stăpână”, câteodată mă opresc la „ci primeşte rugăciunea robilor tăi…”.
Ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu…
Când omul primește primul mesaj [al lacrimilor], atunci înțelege că, fără să încerce, există o gândire adâncă. Adică mintea lui unește întru sine pe cele despărțite și creează numai o distanță lungă suitoare.
„Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine!”
Unora Părintele le dădea o astfel de pravilă: „De treizeci de ori «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!»; de zece ori «Preasfântă Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă!»; de zece ori «Sfinte îngere al lui Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine!»; de zece ori «Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine!», și așa toți Sfinții vor striga în ceruri: «Doamne, miluiește!», și îți vor fi ție pricinuitori de câștig”.
Să ne sârguim să-I plăcem lui Hristos!
Prin urmare, să ne sârguim, fraţii mei iubiţi, să găsim pe Hristos şi să-L vedem, să vedem cum sunt frumuseţea şi farmecul Lui, fiindcă pe mulţi oameni îi vedem răbdând, pentru pofta unor lucruri vremelnice, osteneli şi chinuri multe, şi făcând călătorii lungi, ba chiar dispreţuind până şi femeile şi copiii, şi orice altă slavă şi desfătare, şi nepreferând nimic altceva decât voia proprie, ca nu cumva să nu-şi atingă scopul lor.
Cum știm că suntem prinși în mijlocul războiului nevăzut
De vreme ce [războiul] acesta este nevăzut, nu îl vedem. Doar adevărații nevoitori îl cunosc din lucrările și consecințele sale. Martor nemincinos al acestui fapt este Apostolul Pavel: „Căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute” (II Corinteni 2, 11), spune vorbind despre meșteșugirile diavolului. Războiul nevăzut există din pricina atotcuprinzătoarei pervertiri a firii, care se împotrivește ținerii legii dumnezeiești și a voii dumnezeiești.