Sfânta Liturghie n-are asemănare în lumea aceasta. E ceva unic. Şi atunci zice Domnul Hristos: „Cel ce Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui din ceruri, iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui celui din ceruri”.
Lepădarea de Dumnezeu nu-i numai aceea, când zici că nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu vreau să ştiu de Dumnezeu.
Ce sfat ne daţi nouă, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?
— Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputinţă, dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută. „Împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea.” Prima dată să scoatem din inima şi cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese.
Fericit cel ce, luminându-și ochii inimii, Îl vede în sine întotdeauna pe Domnul ca în oglindă, că va primi ușurare de patimi și de gândurile viclene.
Fericit cel ce iubește cuvintele cele frumoase și bune și urăște cuvintele de rușine și stricătoare, că nu va cădea în robia celui viclean.
Condacul 1
Pe cea mai aleasă din toate neamurile, pe Sfânta Pruncă ce se aduce astăzi de Sfinţii săi Părinţi în Biserica Domnului şi se aşază în Sfânta Sfintelor, spre sălăşluirea Împăratului tuturor, cu cântări de laudă şi cu mulţime de făclii să o întâmpinăm. Iar tu care ai milostivire nemărginită, slobozeşte-ne din toate nevoile pe noi, care îţi cântăm: Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!
OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.
Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?
Misiunea Bisericii este şi de a le oferi membrilor săi convingerea că starea adevărată a personalităţii umane este aceea alcătuită din nemurire şi veşnicie şi nu din vremelnicie şi moarte, precum şi convingerea că omul este un călător care se îndreaptă din împărăţia timpului şi a morţii spre nemurire şi veşnicie.
Nu putem fi părtaşi în chip profund vieţii lui Dumnezeu decât dacă ne schimbăm întru totul. Aşadar, este esenţial să ne îndreptăm spre Dumnezeu astfel ca El să ne transforme şi să ne schimbe. Iată de ce, pentru a începe, ar trebui să cerem să ne schimbăm. Convertire înseamnă, în latină, o întoarcere – o schimbare în direcţia lucrurilor. Cuvântul grec metanoia arată o schimbare a minţii.
Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi început să pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.
Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut.
Călugărul nu trebuie să-și închipuie că, într-o vreme de haos, cum e a noastră, singurul său rost este să păstreze niște practici vechi. Desigur, aceste practici și obiceiuri sunt necesare, ele își au valoarea lor, întrucât ne ajută să trăim taina lui Hristos cu o conștiință mai liberă. Trecutul trebuie să supraviețuiască și călugărul este paznicul trecutului. Dar mănăstirea trebuie să fie altceva decât un muzeu.
Dumnezeu vrea să avem o însușire dumnezeiască, smerenia. Oriunde domnește smerenia, fie în familie, fie în societate, ea răspândește pace și bucurie.
„Când ai bogăție, cugetă cum vei îndura cu vrednicie sărăcia. Când ești fericit, cugetă cum vei îndura cu vrednicie nefericirea. Când te laudă oamenii, cugetă cum vei îndura cu vrednicie defăimările lor. Iar în toată viața cugetă cum vei muri cu vrednicie.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Veniți acum, cei care ziceți: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an, și vom face negoț, și vom câștiga, voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine: că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: „Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea”, și acum vă lăudați în trufia voastră: orice laudă de acest fel este rea. (Iacov 4, 13-16)
Toți suntem astfel. Toți ne construim viața așa cum dorim, toți mizăm că ea va dura mult timp.
Din păcate, societatea contemporană, tributară mentalităţii consumiste, se căznește să transforme și această perioadă liturgică din an, atât de importantă pentru viaţa noastră spirituală, într-un „produs”. Unele publicaţii, care trăiesc în bejenie faţă de valorile Ortodoxiei mai tot timpul anului, acum tipăresc cu o suspicioasă bunăvoinţă sfaturi despre post și reţete de post. Hipermarketurile, cu susceptibilă liberalitate, au expus în rafturi oferta generoasă pentru credincioșii postitori: pateu de post, salam de post, cașcaval de post și multe alte alimente care, chipurile, ar ușura „povara postului” bunului creștin.
Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm:
Creștinul cel înțelept, ascultând îndemnul Sfintei Biserici: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”, nu îndrăznește să-și vădească cu îndrăzneală credința în Sfânta Împărtășanie și dragostea sa față de Hristos, înainte de a se umple cu frica lui Dumnezeu cea mântuitoare și înainte de a o lucra în Sfânta Taină a Pocăinței.
Buruienile, cum ar fi păpădia, sunt bine-cunoscute pentru distrugerea pajiștilor, a grădinilor și căilor de acces de pretutindeni. Dar oare ar putea fi această buruiană considerată inferioara, o binecuvântare deghizată? O privire mai atentă dezvăluie designul extraordinar oferit de Dumnezeu chiar și acestor plante ambițioase și de-a dreptul surprinzătoare.
Eu aș zice să ne rugăm pentru pacea între creștini; asta ar fi o rugăciune curată: pentru pacea între creștini. Dar nu pentru unirea bisericilor, fiindcă asta înseamnă că, pe undeva, trebuie să se cedeze. Nu pot două săbii să stea în aceeași teacă.
Este foarte important să păstrăm unitatea în duh în Biserică.