Această sentinţă nu e un joc de cuvinte şi nici nu ascunde vreo formulă sibilinică. Exprimă un adevăr filocalic mai rar conştientizat, din păcate. Cu alte cuvinte, dacă te dedici rugăciunii doar în timpul consacrat ca atare (seara, dimineaţa, când mergi la slujbe, înainte sau după masă etc.) – nu ai făcut mare lucru.
„Gândului care caută saturare de vin în zi de sărbătoare:
«Să nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzanie, ci vă umpleţi de Duh, vorbind între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând în inimile voastre Domnului»” (Ef 5,18-19).
Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este leacul. Aşa cum sunt răni şi leacuri pentru trup, tot aşa pentru suflet sunt păcatele şi căinţa. Păcatul are ruşinea, iar căinţa are îndrăzneala.
Adună-te, rogu-te, şi fii cu cea mai mare luare-aminte la cele ce-ţi spun, ca să nu le încurci şi să pierzi folosul ce-l poţi avea din dreapta lor înţelegere.
Creștinul cel înțelept, ascultând îndemnul Sfintei Biserici: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”, nu îndrăznește să-și vădească cu îndrăzneală credința în Sfânta Împărtășanie și dragostea sa față de Hristos, înainte de a se umple cu frica lui Dumnezeu cea mântuitoare și înainte de a o lucra în Sfânta Taină a Pocăinței.
A văzut Cuviosul Nifon doi îngeri înâlţând un suflet la cer. Iar după ce s-au apropiat de vama desfrânării şi de alte vămi ale păcatelor, au început cei mai mari draci de la vamă să se mânie şi să se tulbure, zicând „Cum de îndrăzniţi voi să treceţi sufletul acesta pe lângă noi, fiindcă al nostru este?”.
Un alt motiv, la fel de necesar, care impune rânduiala programului este nestatornicia caracterului omului după căderea lui Adam. Dar şi starea de păcătoşenie, pe care fiecare dintre noi o poartă, toceşte curajul şi hotărârea. De asemenea, şi lipsa de experienţă, neştiinţa, felul necunoscut al războiului nevăzut şi inegalitatea acestei lupte, măresc, cum este şi firesc, descurajarea.
Odinioară era legea, dar legea conducea la păcat. A fost înlocuită legea prin har, și harul este lumină, mișcarea luminii. Lumina este energia lui Dumnezeu care este dată în mod special prin Duhul Sfânt fiecărui trup. Lumina este perceptibilă firii omenești. Când va str
Ne-am deprins să ne împotrivim totdeauna la ceva, căci întotdeauna ceva nu este după voia noastră. Nu ne-am deprins cu ascultarea. Nu am învăţat să ne supunem voii lui Dumnezeu, ci dorim să fie voia noastră. Ei, păi, fiule, voia ta nu trebuie s-o faci!
Într-o căsnicie, părinții și copiii sunt persoane respectate, dragi, egale în drepturi și libere. Modelul familiei creștine este Sfânta Treime, Cea deoființă, neîmpărțită și nedespărțită. Astfel, orice hotărâre a unui mădular al familiei este bine să fie luată într-o atmosferă de bună înțelegere și consens, și nu să vină ca o consecință a împotrivirii, îndârjirii sau disputei. Chibzuința, realismul, calmul și prevederea se cuvine să adumbrească deciziile familiei.
Din scrisoarea dumneavoastră parcă ar curge lacrimi. V-aţi ostenit să ajungeţi la o poziţie înaltă. Aţi crezut că prin aceasta veţi ajunge îndată la fericire. Şi mulţi alţii din jurul dumneavoastră. Au făcut acelaşi lucru. Pentru asta a trebuit să vă luptaţi, să daţi din coate, să treceţi prin spaime.
– Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic. Ce înseamnă aceasta?
– Ia ascultă! Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiţi de ele.
După ce am cerut mai întâi „unitatea credinței” și „împărtășirea Sfântului Duh”, ne încredințăm lui Dumnezeu „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră”. Dar ce este unitatea credinței? Zice Scriptura: „Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacob 1, 8), numind „îndoielnic” pe omul nehotărât, care nu e deloc sigur. Unul ca acesta, șovăind când într-o parte, când într-alta, nu se hotărăște niciodată pentru un singur lucru.
Avem trei mijloace foarte puternice prin care putem dobândi harul lui Dumnezeu, care devine izvor de insuflare pentru toată buna lucrare spre mântuirea noastră.
Conţinutul şi formele rugăciunilor soţilor pot fi destul de variate. Ele se stabilesc conform necesităţii sufleteşti, experienţei religioase a soţului şi a soţiei, evenimentelor prin care au trecut membrii familiei sau cei apropiaţi ei.
Baza rugăciunii zilnice a mireanului constituie pravilele de dimineaţă şi de seară.
Astăzi, când Sfînta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gândit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.
Cine dintre noi nu este întristat? De la cel sărman şi până la cel ce poartă diademă nu găseşti aici pace şi linişte desăvârşită. Şi toate acestea le trimite Domnul fiecăruia la timpul său şi pe măsura trebuinţei lui, pentru ca pe calea întristărilor şi a durerilor să ne ducă în Împărăţia cerului. Prin suferinţe se curăţă păcatele şi oamenii sunt feriţi de păcate şi li se încearcă credinţa.
Tot așa, cugetul evlavios stăpânește gândurile care curg, prin cercetarea și condamnarea lor, pentru ca, prin cugetul care stăpânește, să se vădească trupul și patimile mișcate în trup.