Unui tânăr i-aş spune că viaţa aceasta a noastră, pâmântească, nu se termină aici…Aici pe pământ putem umbla cu înşelătorii, cu minciuni, unii ne cred, alţii nu ne cred, dar e o viaţă mai uşuratică, se poate duce, dar după ce murim…
Toată mântuirea noastră se sprijină pe chemarea lui Iisus şi unirea cu El. Să-L chemăm şi El ne va vindeca prin venirea Lui. (…) Să strigăm ca acela care a căzut între tâlhari şi Bunul Samarinean va veni să ne cureţe rănile şi să ne călăuzească spre han, adică spre vederea luminii (theoria) care ne mistuie întreaga fiinţă.
Cele pământeşti pot fi cunoscute prin mintea omenească, dar Domnul şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt şi nu pot fi cunoscute numai cu mintea simplă.
Părinte, când mă mânii mă fac ca torentul; nu mă pot abţine.
Am să vă dau un exemplu. L-am mai amintit și altă dată. Era un monah tânăr în Sfântul Munte – din păcate acum nu mai este în viață. Atunci era tânăr, ca noi toți de altfel. El avea o problemă: dormea foarte mult în biserică. Dormea foarte, foarte mult, într-o măsură inimaginabilă. Avea o stare mare de somnolență, poate că și din pricini biologice, cine știe. Săracul se lupta să nu doarmă, însă dormea.
Spunea Mitropolitul Antonie de Suroj: „Aşa să vă rugaţi, aşa să staţi la rugăciune, ca şi cum aţi avea o veşnicie la dispoziţie cu Hristos”.
„Aceasta este bunătatea lui Dumnezeu că în clipa în care se întoarce omul de la păcatele lui, îl primește cu bucurie și nu-i mai socotește acele păcate, precum s-a scris în Evanghelia despre fiul mai tânăr”.
„În timpul războiului, o femeie, monahie rusă — maica Maria Skobțova — a fost dusă într-un lagăr de concentrare din Germania. După câțiva ani petrecuți acolo, într-o zi au venit să le cheme, după listă, pe femeile care urmau să fie duse la moarte. Printre ele era o fată tânără; voia să trăiască, se zbătea și plângea.
Să nu te miri, fiul meu. Aşa este monahul. Viaţa monahului este martiraj continuu. Prea dulcele Iisus se face cunoscut prin mijlocirea chinurilor. Şi când îl vei chema, îţi va ridica chinurile. Iubirea Lui se află prin suferinţe. Ţi se arată puţină miere, iar pe dedesubt e ascunsă mulţime de amărăciune. Mai întâi vine mierea harului şi apoi urmează amărăciunea ispitelor.
Vă roade grija pentru copii, pentru bunăstarea lor familială, iar conştiinţa a ajuns să se răzvrătească împotriva acestei griji. Dacă conştiinţa a ajuns să se răzvrătească, înseamnă că vă faceţi prea multe griji, deci trebuie să le împuţinaţi. Siliţi-vă să nu iscodiţi de ce au nevoie, iar dacă aflaţi fără să iscodiţi, apucaţi-vă de cele însemnate şi anevoioase, iar cu cele mici şi uşoare se vor descurca singuri. Astfel vă veţi dezobişnui puţin câte puţin de obiceiul dăunător. Sigur, omul nu poate să trăiască fără griji, dar totul trebuie să aibă măsură şi în primul rând trebuie să vă încredinţaţi voii lui Dumnezeu.
„Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.” (Evrei 11, 6)
Târziu Te-am iubit, frumusețe, atât de veche și atât de nouă, târziu Te-am iubit! Căci iată, Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, Te căutam pe Tine și, în urâțenia mea, mă năpusteam asupra lucrurilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine! Și mă țineau departe de Tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în Tine.
Cum să se mântuiască un om lipsit de smerenie, de blândeţe, de supunere si de ascultare faţă de Dumnezeu?