Văd unii oameni care constată că au anumite slăbiciuni, anumite stări deloc bune înlăuntrul lor. Vai, vai! Mai au puțin și înnebunesc. De ce? Oare atât de mult resping păcatul dinlăuntrul lor? Nu este așa.
Lăsarea în voia lui Dumnezeu aduce odihnă
Nu există înaintare fără prezenţa noastră la sfintele slujbe
Dacă faci rele, devii rău; dacă faci bune, devii bun. Şi atunci de ce să nu te sileşti şi să faci nişte lucruri care să te apropie de Dumnezeu şi care să-ţi dea o linişte sufletească? Sigur că celui care nu-i obişnuit nu-i place, nu îi e comod să stea două ceasuri în biserică la o slujbă pe care nu o înţelege sau, dacă o înţelege, nu participă la ea.
Este foarte important să te rogi pentru altul
Este foarte important să te rogi pentru tine, dar și mai important este să te rogi pentru alții. Atât de important, că în limba greacă există două cuvinte deosebite pentru rugăciunea obișnuită: rugăciunea pentru tine însuți și rugăciunea pentru altul.
Cea mai grea stare în care poate ajunge un om este cea în care se simte părăsit de Dumnezeu
Durerile sunt crucea care arde păcatele pe care noi nu le recunoaştem a fi păcate. Şi de aceea trebuie să mulţumim milosârdiei lui Dumnezeu, trimisă nouă prin dureri. Fiecărui creştin îi revine să treacă prin focul păcatelor şi e uşor de înţeles aceasta, căci nu există om care să fi trăit şi să nu fi greşit.
Să nu-ți pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu!
– Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc întotdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.
Mântuirea e o lucrare continuă
Mai mult decât a face ceva, lui Dumnezeu Îi place să vrei! Să încerci! Chiar dacă tu nu reuşeşti. Vrea Dumnezeu să te găsească în această osteneală. Că, până la urmă, El împlineşte, El dăruieşte, El desăvârşeşte ceea ce vrei tu să primeşti sau ceea ceai vrea să ajungi. Dar El vrea să vadă voinţa ta, osteneala, strădania, că vrei, că nu te laşi; cazi de mii de ori, te ridici de mii de ori şi încerci din nou.
Rugăciunea și trezvia în fața ispitelor neașteptate
Iarăși, a te ruga nu este deloc un lucru simplu, pentru că suntem înconjurați de ispite, încercări, greutăți din afară și dinăuntru, iar Domnul ne învață să priveghem, să păstrăm trezvia, să fim statornici în rugăciune.
Amintiți-vă cuvintele Lui din Evanghelia după Marcu (13, 33-36) despre necesitatea privegherii: Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme.
Ca nişte luptători duhovniceşti, vom câştiga roadele strădaniilor noastre
Avva Isaac spune că atunci când omul se smereşte din suflet, el este înfăşurat de harul lui Dumnezeu.
Doreşti liniştea gândului şi a inimii şi nu o poţi găsi? Dar Însuşi Domnul ne spune unde şi cum trebuie să căutăm această pace, care este mereu o răsplată şi un mare dar al Său pentru cei care-I urmează: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).
Ferește-te de pericolul generozității nebunești și a risipei
Pentru că trăieşti în lume şi ai familie, nu cred că poţi să împarţi săracilor toată averea ta. Prin urmare, trebuie să găseşti „tăietura de aur” şi fii statornic în urmarea ei: nici să nu întorci spatele semenilor tăi, nici să le împarţi tot ce ai.
Eşti dator să asiguri copiilor tăi, cu cea mai mare grijă, lucrurile de care au cu adevărat nevoie. Dacă-ţi prisoseşte ceva, dă şi săracilor.
Adevărata apropiere de Dumnezeu se naște din iubire, milă și iertare
În ceea ce privește vrednicia, iertați-mă, milioane de oameni postesc și țin un post aspru atât înainte de împărtășire, cât și în alte împrejurări; dar putem oare spune cu sinceritate că prin aceasta devin mai buni, adică mai aproape de Dumnezeu? Nu, nu putem. Foarte adesea ar trebui mai degrabă să spunem: mai bine să nu fii atât de fățarnic, atât de scrupulos în împlinirea tuturor rânduielilor, uitând însă de iubire, de milă, de iertare și de toate virtuțile despre care vorbește Hristos.
Grijile vieții de zi cu zi nu trebuie să ne împiedice a petrece în duh cu Hristos
Nu vă pierdeți vremea trăind fără rugăciune, fără cugetare. Totul în viața noastră are un înțeles duhovnicesc. Să căutăm așadar mai întâi cum putem lucra păstrându-ne inima, duhul și cugetul în Dumnezeu.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kazan
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kazan este cea mai cunoscută şi venerată icoană de pe întreg cuprinsul Rusiei. Aceasta poate fi întâlnită, practic, în fiecare casă. Începând cu Botezul, faimoasa icoană de la Kazan îl însoţeşte pe credincios în toată viaţa sa.
Dumnezeu Se odihnește în blândețe și în smerenie
Dumnezeu Se descoperă în primul rând celor ce se smeresc sincer. De obicei Se ascunde de cei mândri. Dumnezeu Se odihnește în blândețe și în smerenie.
„De unde acesta mă socoate bun, când numai Dumnezeu este bun?”
Când se întâmplă că cineva te iubește și te laudă pentru vreun bine ce ți-a dat Dumnezeu, reculege-te, nu ieși nicidecum din nimicnicia ta, ci întoarce-te întâi la Dumnezeu, zicând din toată inima: „Domnul meu, să nu-mi îngădui vreodată a deveni fur al cinstei și darului Tău; Ție se cuvine laudă, mărire, și cinste, iar mie rușine; Ție, Doamne, dreptatea, iar nouă rușinea fețelor” (Daniel, 9, 7).
Vrăjmașul nu este primejdios în război deschis ci în cel nevăzut
Dar există draci? – întreabă unii. Nu sunt oare aceștia numai întruchipări ale răului din lume?
Biserica lui Hristos, întemeindu-se pe dumnezeiasca Descoperire (Iov 1, 6; Marcu 1, 23; Apocalipsa 20,10) și pe cercarea Sfinților Părinți, învață cu tărie că există demoni, numiți si duhuri rele, draci. Asemenea îngerilor, duhurile rele sunt ființe duhovnicești, nevăzute și dăruite cu înțelegere, care s-au abătut de la bine din pricina relei întrebuințări date voii slobode ce li s-a dăruit de Dumnezeu, punând, astfel, început răului în lume.
Putem şi trebuie neapărat să ne ridicăm după ce am căzut
Dacă eşti învins, smereşte-te; însă nu fugi de la Dumnezeu şi nu fi îndărătnic. Grăbeşte-te să-ţi înmoi inima şi să o aduci la pocăinţă. Este imposibil să nu cădem, însă putem şi trebuie neapărat să ne ridicăm după ce am căzut.
De unde începe tristețea
O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea. În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „cel ce fuge de toate poftele lumeşti se aşază pe sine mai presus de toată întristarea lumească” şi dă ca leac al întristării dispreţuirea celor materiale.