Vă invităm la Hramul Mănăstirii Suruceni
Omilia Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.
Rugăciune Către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorul de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Nimeni nu poate viețui cu Dumnezeu, dacă nu este îndrăgostit de El
Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).
Sufletul sfânt odihneşte pe cei din jurul lui
Sfântul să se sfinţească şi mai mult. Deviza noastră a tuturor, şi a duhovnicilor, şi a monahilor, şi a mirenilor, aceasta trebuie să fie: să sporim în sfinţenie. Să nu stagnăm. Capitalul cel mai mare, cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic pentru drumul nostru este sfinţenia!
A te împărtăși cu Sfintele Taine înseamnă a te uni cu Iisus Hristos…
Iar împărtășirea — dacă ne ținem de imaginea pe care am folosit-o mai înainte — este hrană. Dacă îți este cu adevărat foame, vino la masă; dar să nu vii ca un gurmand, să nu vii pentru că „poate se va găsi ceva plăcut”. La masă trebuie să vii fie din foame, fie dintr-un avânt al sufletului.
Să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar
Unui ucenic apropiat i-a spus Părintele Paisie aceste scurte sfaturi:
– Ocara să-ți fie ca lauda. Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: „Iartă-mi mie, Doamne, cum iert și eu”. Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită și bănuită. Iar răbdarea este de două feluri: dobitocească și cu dragoste.
Cel ce se smerește pe sine se va înălța…
Dumnezeu cel Smerit „celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” Harul este vița Sa, a lui Dumnezeu, și El Își dă viața cărora năzuiesc către asemănarea Lui.
Păcatul este lipsirea de viața veșnică, adică lipsirea de harul necreat al lui Dumnezeu
Păcatul nu este căderea din lumea ideilor, pierderea arhetipurilor, ci întunecarea minții, prin care omul pierde comuniunea și unitatea cu Dumnezeu.
Sfântul Simeon Noul Teolog accentuează faptul că păcatul este, în realitate, cădere din slava lui Dumnezeu și pierdere a demnității cerești.
Nu mâine ori poimâine. De astăzi, din clipa aceasta, să ne întoarcem la Dumnezeu…
Vedeți cum lăcrimează omul sau chiar plange, și ochii îi sunt neliniștiți în ceasul morții? Deoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii să-i smulgă sufletul. Și sufletul tremură cum tremură frunza de toamnă la cea mai ușoară adiere de vânt. Căci îngerii zic: „După faptele tale, Aliluia! Te-am fi ajutat dar trebuia să ne ajuți și tu cu faptele tale”.
„Mai bine este a te încrede în Domnul, decât a te încrede în om“ (Ps. 117, 8) Duminica a IV-a după Paști la Mănăstirea Suruceni
Dacă, atunci când suntem bolnavi, săpăm puțin sub picioare, în loc să aruncăm cu pietre în cer, se poate să dăm imediat peste izvorul vindecării noastre, ajunge ca Dumnezeu să vrea asta. Noi doar să ne încredințăm în mod deplin lui Dumnezeu, să nu simțim că ni se întâmplă ceva, să nu fim îndurerați, să nu fim strâmtorați, să nu ne îngrijorăm, să nu deznădăjduim, ci să ne încredințăm în mâinile lui Dumnezeu. (Arhim. Emilianos Simonopetritul)
Minunea de la scăldătoarea Vitezda. Cuvânt la Duminica a IV-a după Paşti
După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta. (Ioan 5:1-16)
„Voieşti să te faci sănătos?”
Iubiţii mei, Sfânta Evanghelie istoriseşte astăzi o minune, una din nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor, în ciuda demonilor, Domnul nostru Iisus Hristos.
Adevărata luptă se dă în inimile oamenilor, între iubire și ură, între lumină și întuneric…
Adevărata luptă se dă în inimile oamenilor, între iubire și ură, între lumină și întuneric, între Dumnezeu și cel ce este ucigaș de oameni dintru început.
Toată lupta e spre a dobândi smerenia
La început, când omul vine spre a lucra Domnului, Domnul, cu harul Său, dă sufletului puterea de a râvni binele și totul îi este ușor și prielnic; iar când sufletul vede în sine acestea, necercat fiind, gândește: „Toată viața mea voi râvni așa”.
Veşnicia este inevitabilă. Dar oare cum va fi ea?
Dragi prieteni, timpul vieţii noastre reprezintă tezaurul nostru, în care adunăm. Dar cine dintre noi se mai gândeşte la valoarea timpului? Aproape întotdeauna omul îşi îndreaptă gândurile în viitor, uitând că dispune în realitate doar de clipa prezentă, următoarea nefiind în stăpânirea lui. Irosind necugetat timpul prezent sau folosindu-l pentru păcate, noi omorâm timpul, pierdem valoarea vieţii omeneşti.
Trebuie să ajutăm toată lumea cu rugăciunea, ca să nu facă diavolul orice vrea
Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi de aceea este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.