Lucrurile pentru care se cuvine să aducem mulțumită sunt fără de număr. Putem începe prin a-I mulțumi pentru binefacerile lui cele văzute, pentru faptul că ne-a adus pe lume și că ne-a izbăvit de atâtea ori de la moarte, fie că am fost sau nu conștienți de aceasta.
Oare nu este un semn al vremii noastre această zbuciumare, frământare, istovire, căutare şi neurastenizare a omului? Doctorii prescriu tuturor bolnavilor odihnă şi linişte. S-au făcut „case de odihnă” şi „staţiuni de odihnă” pentru oamenii neurastenizaţi; s-au inventat metode de odihnire, de relaxare, încât, parafrazând cuvântul Avvei Dorotei „omul de azi, mai mult decât orice, are nevoie de odihnă”. De ce nu o găseşte? „Învăţaţi-o de la Mine, Cel smerit, ne îndeamnă Domnul, şi veţi avea odihnă sufletelor voastre!”
Dar nu numai cele spuse până acum, îndatorează pe tot creştinul, care nu are impedimente, să se împărtăşească des, ci şi însăşi Dumnezeiasca Taină şi împărtăşirea, dacă ne gândim bine, ne atrage să ne împărtăşim des pentru că este un element esenţial al vieţii sufletului. Să vedem ce însemnează acest lucru.
In mijlocul zarvei şi batjocurii oamenilor, rugăciunea mea se înalţă către Tine, o, Împăratul meu şi Împărăţia mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul şi o înalţă spre Tine şi Te atrage pe Tine către el.
– Gheronda, în fiecare zi spun: „De mâine voi lua aminte, mă voi îndrepta”, dar apoi cad iarăşi în aceleaşi greşeli.
Cine sesizează progresul păcătuieşte groaznic, pentru că aşa e progresul duhovnicesc: nu poate fi măsurat, nu-i pot fi făcute diagrame. La începutul credinţei, eu îi bănuiam pe sfinţi că sunt oleacă prefăcuţi. Cum poate să spună Sfântul Apostol Pavel că e cel dintâi dintre păcătoşi? Mă gândeam că-şi aducea aminte de trecut. Dar mă uitam la sfinţii din Vieţile Sfinţilor. Ce viaţă au avut! N-au făcut nimic rău de mici şi ziceau că-s păcătoşi, şi atunci unde era progresul?
Înainte de cădere, Adam se bucura de firescul convorbirii neîntrerupte cu Dumnezeu. Era plin de curăţie, lumină, simplitate, smerenie. După cădere, această legătură minunată s-a tulburat. Mintea lui s-a întunecat, s-a înceţoşat, s-a înnegurat. Mintea întinată nu poate să primească Harul dumnezeiesc.
Precum mormolocii îi înfricoșează pe prunci, așa și umbrele pe cei mândri. Nu e cu putință ca cel ce se teme cu adevărat de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu dă curaj de a birui orice frică lașă de ceva de pe pământ.
O altă boală a inimii este iubirea de plăceri. În loc să-şi concentreze plăcerea şi desfătarea asupra iubirii de Dumnezeu, o astfel de inimă va fi iubitoare de sine, slujind doar plăcerilor trupeşti, care nu sunt bineplăcute lui Dumnezeu. Inima iubitoare de plăceri este o temniţă a sufletului, mai ales în ceasul cel din urmă. Sfântul Marcu Ascetul remarca: „Inima iubitoare de plăceri, în vremea ieşirii, i se face sufletului închisoare şi lanţ”.
Dacă Dumnezeu vi se înfățișează ca un Judecător aspru, iar Judecata ca o pieire inevitabilă — fiindcă nimeni nu va putea împlini așteptările Judecătorului — atunci, cred, nu ar trebui să vă exprimați aceste gânduri. Voi spune însă ce simt eu în această privință.
Să nu fim influenţaţi de lucrurile pe care le simţim. Nu sunt atât de înfricoşătoare cum le simţim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi şi să dăm naştere la stări şi mai rele. În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurenţă cum se întâmplă astăzi. Nu exista motiv de concurenţă. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: „Ei au fost aleşi, eu n-am fost ales; ei au reuşit, eu n-am reuşit!”. Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.
Pentru mine, a trăi în viaţa publică nu se deosebeşte de fel, de modul de a trăi în pustie. E mult mai uşor, într-un anumit sens, să fii sărac din punct de vedere material, decât să fii sărac lăuntric, decât să fii fără legături. A trăi fără legături e foarte greu, nu ajungi la acest stadiu decât progresiv, din an în an. Înveţi atunci, cu adevărat să apreciezi lucrurile la adevărata lor valoare, să-i priveşti pe ceilalţi şi să le descoperi frumuseţea luminoasă fără a voi însă să-l ai în stăpânire.
Cine sunt în faţa mea? Sunt cea care doresc să fiu. Noi nu ne împăcăm niciodată cu ce suntem şi bine facem. N-avem cum să fim mulţumiţi de noi, pentru că nu suntem. Suntem după chipul lui Dumnezeu, dar suntem creaturi.
Vom analiza metodele terapeutice generale, care se aplică tuturor patimilor.
Astăzi multă lume suferă în felurite chipuri și, de aceea, mulți se neliniștesc. Nu există om care să nu treacă prin acest cuptor. Este vorba despre o puternică experiență universală. Durerea profundă și felurită aduce, de obicei, mâhnire, întristare și tulburare. Boala aduce aminte de înfricoșătoarea moarte. Încercările prin care trecem ne strică planurile, ni le spulberă, ne schimbă pe cele programate și plănuite. Epoca de bunăstare nu îngăduie nicio durere, ci vorbește despre fericire, confort, și despre netulburata iubire de materie. Există o aversiune față de durere, de osteneală și trudă.
Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).
Evanghelia despre Rugăciunea Domnului și Mântuitorului nostru pentru noi.