Fiul meu, întotdeauna trebuie să-l îndreptățești pe fratele tău și să te osândești pe tine însuți. Niciodată să nu îndreptățești faptele tale, ci învață să spui „iertați” si smerenia se va sălășlui întru tine. Fă răbdare și treci cu vederea greșelile fratelui tău, amintindu-ți de îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu față de greșelile tale.
Starețul avea o dorință atât de mare să-i vadă pe oameni venind la Sfânta Împărtășanie, încât, de îndată ce distingea o pocăință sinceră, nu punea canoane aspre. Arăta multă compătimire și îngăduință față de cei care se mărturiseau, însă nu putea trece cu vederea condițiile de bază pentru Sfânta Împărtășanie.
Iar acum o „digresiune lirică” în domeniul psihologiei. Fără îndoială, judecata sănătoasă ne ajută să supravieţuim în lumea noastră deloc simplă – însă atunci când devenim obsedaţi de judecata sănătoasă şi de raţionalismul excesiv gândirea noastră devine inertă, lipsită de flexibilitate şi autocritică, şi ne împiedică să privim cu alţi ochi la noi înşine şi la situaţia în care ne aflăm.
Crede-mă, iubite părinte David, chiar dacă sunt un ignorant, că drumul către contemplare și dumnezeiasca dragoste este unul singur: pocăința. Ea constă în frica lui Dumnezeu, căință pentru păcate și năzuința ca, după putere, a nu mai mâhni pe Dumnezeu prin repetarea greșelilor de care ne căim. Iarăși zic: «De Dumnezeu te teme și poruncile Lui păzește».
Părinților ai căror copii cresc și care, după o perioadă în care au fost credincioși, mergeau la biserică și îndeplineau tot ceea ce părinții așteptau de la ei, le spun brusc: „Nu, nu mai pot crede; demonstrează-mi că trebuie să cred!”, ce ar trebui să facă?
Cum ar fi lumea, cum ar fi viața noastră, în general, dacă nu ar mai fi suferință, dacă n-ar mai fi boală, sărăcie, probleme?
Despre chipul omului în care lucrează harul Duhului Sfânt
„Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în mila Sa, a luat asupra Lui acest blestem și din ea a făcut cinstea cea mai mare, căci Crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvântare, armă de nebiruit împotriva diavolului.” (Pr. Rafail Noica)
Pentru noi, monahii, sensul Crucii este centrul vieții noastre, mândria noastră, nădejdea și așteptarea mântuirii noastre. Când vedem cu câtă sălbăticie ne atacă vrăjmașul, când vedem multiplele slăbiciuni ale firii noastre, când vedem patimile și poftele care ne asediază și ne amenință existența, atunci nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în Crucea lui Hristos și să prindem curaj pentru a ne continua lupta, pentru a ieși învingători.
Crucea este esența misiunii lui Hristos – a lui Mesia pe acest pământ.
Ce măreție este Dumnezeiasca Liturghie! Cât de mult cinstește Dumnezeu pe om! Vine împreună cu cetele îngerești la fiecare Dumnezeiască Liturghie și-l hrănește pe om cu Preasfântul Său Trup și Sânge! Dumnezeu ne-a dăruit totul!
Fiecare rugăciune adevărată este o luptă cu moartea şi o negare a morţii. Fiecare rugăciune adevărată este o luptă pentru viaţă şi o recunoaştere a vieţii.
R. Rădulescu: Este posibilă lepădarea de sine în lumea noastră tumultoasă, dinamică, cu multe responsabilități, cu multe preocupări, cu presiuni din toate părțile? Este posibil? Cum să facem?