Precum mormolocii îi înfricoșează pe prunci, așa și umbrele pe cei mândri. Nu e cu putință ca cel ce se teme cu adevărat de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu dă curaj de a birui orice frică lașă de ceva de pe pământ.
O altă boală a inimii este iubirea de plăceri. În loc să-şi concentreze plăcerea şi desfătarea asupra iubirii de Dumnezeu, o astfel de inimă va fi iubitoare de sine, slujind doar plăcerilor trupeşti, care nu sunt bineplăcute lui Dumnezeu. Inima iubitoare de plăceri este o temniţă a sufletului, mai ales în ceasul cel din urmă. Sfântul Marcu Ascetul remarca: „Inima iubitoare de plăceri, în vremea ieşirii, i se face sufletului închisoare şi lanţ”.
Dacă Dumnezeu vi se înfățișează ca un Judecător aspru, iar Judecata ca o pieire inevitabilă — fiindcă nimeni nu va putea împlini așteptările Judecătorului — atunci, cred, nu ar trebui să vă exprimați aceste gânduri. Voi spune însă ce simt eu în această privință.
Să nu fim influenţaţi de lucrurile pe care le simţim. Nu sunt atât de înfricoşătoare cum le simţim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi şi să dăm naştere la stări şi mai rele. În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurenţă cum se întâmplă astăzi. Nu exista motiv de concurenţă. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: „Ei au fost aleşi, eu n-am fost ales; ei au reuşit, eu n-am reuşit!”. Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifesta într-o măsură foarte mică.
Pentru mine, a trăi în viaţa publică nu se deosebeşte de fel, de modul de a trăi în pustie. E mult mai uşor, într-un anumit sens, să fii sărac din punct de vedere material, decât să fii sărac lăuntric, decât să fii fără legături. A trăi fără legături e foarte greu, nu ajungi la acest stadiu decât progresiv, din an în an. Înveţi atunci, cu adevărat să apreciezi lucrurile la adevărata lor valoare, să-i priveşti pe ceilalţi şi să le descoperi frumuseţea luminoasă fără a voi însă să-l ai în stăpânire.
Cine sunt în faţa mea? Sunt cea care doresc să fiu. Noi nu ne împăcăm niciodată cu ce suntem şi bine facem. N-avem cum să fim mulţumiţi de noi, pentru că nu suntem. Suntem după chipul lui Dumnezeu, dar suntem creaturi.
Vom analiza metodele terapeutice generale, care se aplică tuturor patimilor.
Astăzi multă lume suferă în felurite chipuri și, de aceea, mulți se neliniștesc. Nu există om care să nu treacă prin acest cuptor. Este vorba despre o puternică experiență universală. Durerea profundă și felurită aduce, de obicei, mâhnire, întristare și tulburare. Boala aduce aminte de înfricoșătoarea moarte. Încercările prin care trecem ne strică planurile, ni le spulberă, ne schimbă pe cele programate și plănuite. Epoca de bunăstare nu îngăduie nicio durere, ci vorbește despre fericire, confort, și despre netulburata iubire de materie. Există o aversiune față de durere, de osteneală și trudă.
Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).
Evanghelia despre Rugăciunea Domnului și Mântuitorului nostru pentru noi.
La începutul Dumnezeieștii Liturghii, atunci când clerul este deja pregătit să înceapă slujba, când poporul binecredincios s-a adunat, când s-a săvârșit Proscomidia — partea pregătitoare a Liturghiei, adică atunci când și pâinea, și vinul sunt gata, și preotul este pregătit să rostească primul cuvânt liturgic: „Binecuvântată este Împărăția…”, el, poate, în necoacerea sa duhovnicească, în naivitatea sa, ar putea gândi: „Acum voi săvârși cea mai mare minune de pe pământ: voi preface această pâine în Trupul lui Hristos, acest vin – în Sângele lui Hristos.”
Părinte, grija depărtează totdeauna de Dumnezeu?
Sfântul Simeon Noul Teolog scrie: „Acum însă suntem atât de stăpâniți de patimi și am ajuns într-o asemenea întunecare și neștiință, încât nu mai simțim nici măcar lucrurile în care ne aflăm și nu mai cunoaștem nici măcar că făptuim cele rele”.
Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae, şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite. (Canonul Sfântului Ierarh Nicolae)
Sfântul Ierarh Nicolae este cinstit ca un mare sfânt. Pe cei care au nevoie de ajutorul său îi sprijină nu doar cu cuvântul, ci și cu fapta. Nu-i trece cu vederea pe cei îndurerați, pe cei care sunt ispitiți și pe cei care plâng și pier. Dumnezeu săvârșește prin el minuni mari, al căror număr nu poate fi socotit.
Iată zece lucruri mai puțin cunoscute din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei:
Se înalță din smerenia la care S-a coborât, dar înalță cu Sine și umanitatea Sa, fără să rupă legătura cu cei pe care vrea să-i facă frații Săi. Numai așa este umplut și ca om de Duhul în întregime. Și numai așa Îl poate trimite, Îl poate iradia din Sine deplin fraților Săi oameni, ca să-i facă să înțeleagă și să trăiască starea Sa ridicată la această supremă slavă și bogăție, și să le dea putința să urce și ei la slava de membri ai Împărăției Sale. (Sf. Dumitru Stăniloae)