Înainte de a Se urca la Cer, Hristos le-a poruncit Ucenicilor ca, după înălţarea Sa, aceştia să se întoarcă la Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi înveşmântaţi cu putere din Cer. Aşadar, El le-a făgăduit Ucenicilor că vor primi Duh Sfânt, despre Care a vorbit în timpul vieţii Sale.
În această duminică, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor, ca unul dintre cele mai mari praznice împărăteşti. Ea se numeşte în greceşte „Cincizecime”, deoarece este a cincizecea zi după Paşti. Icoana care descrie evenimentul utilizează acest cuvânt ca înscris, preluându-l din Noul Testament. Cuvântul apare în Faptele Apostolilor şi în Epistola întâi a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni.
Care este rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhovnicească?
Biserica Ortodoxă a rânduit sâmbăta ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate însă, în chip special, pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne – Moșii de Iarnă, și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt – Moșii de vară.
Ce putere au rugăciunile pentru cei adormiţi?
Odată, am fost invitat la o școală teologică din America pentru a ține un cuvânt de învățătură și, la sfârșit, mi s-au pus o mulțime de întrebări.
Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, a fi bolnav cu trupul și a-L slăvi pe Dumnezeu în boală este o dovadă a sănătății duhovnicești. Părinții nevoitori pun în lumină multe fațete ale acestui adevăr. După Sfântul Diadoh al Foticeii, răbdarea în încercările vieții și mulțumita adusă lui Dumnezeu în nenorociri reprezintă o a doua mucenicie. Boala este socotită atunci de Dumnezeu mucenicie, a cărei cunună omul o va primi, după cuvântul lui Hristos: „Cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui” (Matei 10:22).
Păcatul este la îndemână chiar și celor foarte drepți, iar pocăința nu este tuturor la îndemână, pentru că moartea este aproape și, înaintea ei, vine deznădejdea. De aceea, bine este să nu cădem; iar dacă se întâmplă să cădem, bine este să ne ridicăm. Iar dacă am căzut, să nu deznădăjduim și să nu ne înstrăinăm de iubirea de oameni a Stăpânului. Căci, dacă voiește, El poate să facă milă cu neputința noastră, numai să nu ne depărtăm de El și să nu ne tulburăm ori să ne descurajăm dacă, silindu-ne, nu izbândim să împlinim poruncile.
Lucrurile pentru care se cuvine să aducem mulțumită sunt fără de număr. Putem începe prin a-I mulțumi pentru binefacerile lui cele văzute, pentru faptul că ne-a adus pe lume și că ne-a izbăvit de atâtea ori de la moarte, fie că am fost sau nu conștienți de aceasta.
Oare nu este un semn al vremii noastre această zbuciumare, frământare, istovire, căutare şi neurastenizare a omului? Doctorii prescriu tuturor bolnavilor odihnă şi linişte. S-au făcut „case de odihnă” şi „staţiuni de odihnă” pentru oamenii neurastenizaţi; s-au inventat metode de odihnire, de relaxare, încât, parafrazând cuvântul Avvei Dorotei „omul de azi, mai mult decât orice, are nevoie de odihnă”. De ce nu o găseşte? „Învăţaţi-o de la Mine, Cel smerit, ne îndeamnă Domnul, şi veţi avea odihnă sufletelor voastre!”
Dar nu numai cele spuse până acum, îndatorează pe tot creştinul, care nu are impedimente, să se împărtăşească des, ci şi însăşi Dumnezeiasca Taină şi împărtăşirea, dacă ne gândim bine, ne atrage să ne împărtăşim des pentru că este un element esenţial al vieţii sufletului. Să vedem ce însemnează acest lucru.
In mijlocul zarvei şi batjocurii oamenilor, rugăciunea mea se înalţă către Tine, o, Împăratul meu şi Împărăţia mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul şi o înalţă spre Tine şi Te atrage pe Tine către el.
– Gheronda, în fiecare zi spun: „De mâine voi lua aminte, mă voi îndrepta”, dar apoi cad iarăşi în aceleaşi greşeli.
Cine sesizează progresul păcătuieşte groaznic, pentru că aşa e progresul duhovnicesc: nu poate fi măsurat, nu-i pot fi făcute diagrame. La începutul credinţei, eu îi bănuiam pe sfinţi că sunt oleacă prefăcuţi. Cum poate să spună Sfântul Apostol Pavel că e cel dintâi dintre păcătoşi? Mă gândeam că-şi aducea aminte de trecut. Dar mă uitam la sfinţii din Vieţile Sfinţilor. Ce viaţă au avut! N-au făcut nimic rău de mici şi ziceau că-s păcătoşi, şi atunci unde era progresul?
Înainte de cădere, Adam se bucura de firescul convorbirii neîntrerupte cu Dumnezeu. Era plin de curăţie, lumină, simplitate, smerenie. După cădere, această legătură minunată s-a tulburat. Mintea lui s-a întunecat, s-a înceţoşat, s-a înnegurat. Mintea întinată nu poate să primească Harul dumnezeiesc.
Precum mormolocii îi înfricoșează pe prunci, așa și umbrele pe cei mândri. Nu e cu putință ca cel ce se teme cu adevărat de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu dă curaj de a birui orice frică lașă de ceva de pe pământ.
O altă boală a inimii este iubirea de plăceri. În loc să-şi concentreze plăcerea şi desfătarea asupra iubirii de Dumnezeu, o astfel de inimă va fi iubitoare de sine, slujind doar plăcerilor trupeşti, care nu sunt bineplăcute lui Dumnezeu. Inima iubitoare de plăceri este o temniţă a sufletului, mai ales în ceasul cel din urmă. Sfântul Marcu Ascetul remarca: „Inima iubitoare de plăceri, în vremea ieşirii, i se face sufletului închisoare şi lanţ”.