Vedem adesea străduința rudelor celui mort de a face o înmormântare cât mai luxoasă și de a ridica un mormânt cât mai bogat. Mai mulți bani se cheltuiesc uneori pentru monumente fastuoase. Mulți bani cheltuiesc rudele și cunoscuții pentru coroane și flori și, pe deasupra, florile trebuie scoase din sicriu înainte de închiderea lui, pentru ca acestea să nu grăbească descompunerea trupului.
– Gheronda, la gropniță trebuie să ardă candela?
Pe drumul vieții sale, omul are de înfruntat zilnic multe și felurite ispite. Aceste ispite, în afară de sugestiile și greutățile cu care vin, de multe ori aduc și căderea în păcate. Este ceva care ne vânează pe toți, fără excepție. Așa e? Și noi, oamenii din Biserică, care ne luptăm și vrem să fim ai Domnului, avem zilnic aproape, clipă de clipă, faptul căderii noastre sau a oricărei căderi. Să nu credem că doar un păcat trupesc sau o crimă, un furt, înseamnă o cădere. De multe ori căderea poate însemna doar un simplu cuvânt sau o privire, o simplă mișcare fizică sau sufletească. Avem în fața noastră căderea.
Ar trebui să nu uiţi niciodată, copilul meu, că orice îţi spun gândurile este de la diavolul cu scopul de a te arunca în deznădejde, în timp ce el stă pe spate şi chicoteşte. Prin urmare, şi tu ar trebui să-ţi bagi joc de el şi să nu dai vreo atenţie cuvintelor sale prosteşti. Niciodată nu vei fi vătămat atunci când nu-l bagi în seamă. Ai grijă să nu bagi în seamă indeferent ce ţi-ar spune şi eşti salvat.
Treapta cea mai ridicată pe care o poate atinge creatura este indicată de Domnul prin cele spuse lui Toma: „Fericiți cei ce au văzut și au crezut; dar mai fericiți cei ce au crezut fără să vadă.” A crede fără dovezi palpabile și fără înscrisuri. Fără zapisuri și ispisoace. Surete și izvoade. Lucrul cel mai puțin neguțătoresc ce poate fi. Cel mai nobil. Să ai încredere. Să nu te îndoiești. Să primești adevărul fără să mai treacă pe calea ocolită a rațiunii cortexului. A crede pe cuvânt, cuvântul Domnului Hristos, Care El Însuși nu-i decât Cuvântul (Pr. Nicolae Steinhardt).
Atunci când a avut loc prima arătare a lui Hristos către ucenicii Săi, Sfântul Apostol Toma nu era de faţă. Cu toate acestea, şi el s-a învrednicit de vederea lui Hristos după opt zile, adică în duminica următoare (Ioan 20, 24-30).
„Hristos a Inviat!
Astăzi prăznuim ziua Sfântului Apostol Toma. De a cărui îndoială ne amintim adeseori. Într-adevăr, el este cel care a pus la îndoială vestea dată de ceilalți Apostoli: „Hristos a Înviat! Noi l-am văzut!”.
Nefiind Toma de faţă, ucenicii, în lumina bucuriei divine, când îl întâlnesc, îi spun: „Tomo, am văzut pe Domnul înviat!”. Iar el, o clipă răscolit de o memorie sfântă (memoria petrecerii cu Iisus trei ani şi ceva, memoria cuvintelor Lui, memoria durerii Lui din grădina Ghetsimani…), auzind, se cutremură: „Cum L-aţi văzut?!“„Viu!”
Omul drept ştie că suferinţa este îngăduită de Dumnezeu spre răbdarea greutăţilor pentru binele altora şi că pentru a ajunge la desăvârşire trebuie să trăiască o viaţă dură ca fierul care, pentru a deveni oţel, este trecut prin foc. Păcătosul care s-a pocăit ştie că suferă şi pătimeşte din pricina păcatelor lui; rabdă greutăţile şi suferă pentru purificarea lui, asemenea unei ţesături care, pentru a deveni mai albă, este supusă la mare presiune şi la frecare. Păcătosul pocăitsuferă greutăţile în lumea aceasta, pentru a nu suferi în viaţa viitoare.
Cine are putere sufletească este mai tare decât ispitele, însă față de mulți oameni sunt mai tari ispitele. De ce te asuprește un gând? Sunt oameni care sunt îngrijorați mereu ce va fi mâine sau aud de tot felul de înarmări, că este amenințată pacea lumii, se gândesc mereu ce va fi, cum va fi, ce va fi cu copiii noștri, au o zdroabă sufletească de felul acesta.
Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Matei 7, 21).
Să ştiţi că nu există suflet sub cer care şi-a pus nădejdea în Maica Domnului şi să rămână ruşinat până la urmă!
Ne aflăm încă în Săptămâna Luminată şi în această săptămână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului- Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună și preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul în viața Lui pământească şi a suferit foarte mult, ca o mamă lângă Pruncul-Dumnezeu.
Cât de binecuvântați sunt creştinul şi neamul acela care o au pe Maica Domnului drept izvor al tămăduirii, izvor al milei, al vieții şi al blândeții!
Aşa şi voi, pe toate să le înfruntaţi cu gânduri bune. De pilda, s-a trântit o uşă? Să spuneţi: „Dacă, Doamne fereşte, o soră ar fi păţit ceva, s-ar fi lovit şi şi-ar fi rupt piciorul, aş mai fi dormit? Dacă s-a trântit uşa, se vede că sora aceasta o fi având vreo treabă”.
Simptomul care ne chinuie este de cele mai multe ori chiar ceea ce într-adevăr ni se întâmplă. Este un adevăr pe care trebuie să-l ascultăm, și nu să-l cenzurăm încă o dată. Este o realitate care ne vorbeşte, care vrea să ne transmită ceva. Să nu ne grăbim să o excludem din viaţa noastră. Să așteptăm cu răbdare și să ascultăm ce vrea să ne spună.
