Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinţii despre aceasta.
Fiecare greşeală pe care o va săvârşi omul, dacă se va pocăi, păcatul i se va ierta, dar imaginea păcatului va rămâne până la cea din urmă suflare. Când îl va lua somnul sau când nu va mai purta de grijă, vrăjmaşul îi va aduce imaginea în trezvie sau în timpul somnului, pentru a-i întina gândul, pentru a-l face vinovat de păcatele cele vechi sau fie şi numai pentru a-i împrăştia mintea. Nu vezi pe proorocul David, când îl mustră Natan pentru Batşeba? Strigă: „Am păcătuit înaintea Domnului!” Şi proorocul Natan îi spune: „Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta”. A fost iertat, deci, de îndată. Cu toate acestea, toată viaţa lui a fost chinuit de acest păcat. Întâi a murit copilul pe care l-a născut Batşeba. Apoi a păcătuit fiul său faţă de fiica lui Tamar. După aceea l-a alungat fiul său Abesalom… Şi toate acestea i s-au întâmplat după ce a fost iertat de păcat. Deşi păcatul se iartă, rămâne canonul pe măsura fărădelegii.
Nu vezi pe Sfânta Teodora din Alexandria, care a trăit ca monah? A păcătuit, a plecat din lume, s-a căit şi s-a sfinţit. Şi totuşi, adulterul nu a fost uitat. Atunci când s-au adus defăimări la adresa ei şi a fost alungată, a crescut un copil străin, ea singură ştiind numai că este vorba de o defăimare. Dar şi Sfântul Efrem! Nu a fost băgat în închisoare pentru că a furat un viţel, deşi era sfânt când a fost închis? „Da – i-a spus Domnul – acum nu ai furat, dar când erai copil nu l-ai legat şi a fost prins de o fiară sălbatică.”
Prin urmare, deşi omul este iertat pentru păcatul său, rămâne imaginea păcatului şi lucrarea lui. Tu, deoarece te-ai lenevit în ultimul timp, a îngăduit Dumnezeu să se întoarcă ispita pentru a te trezi. Aşa că, scoală-te şi strigă: „Fiul lui David, vreau să văd” şi se va arăta Iisus, Dătătorul de lumină, trimiţându-ţi lumina pocăinţei şi a cunoştinţei dumnezeieşti.
Fiul meu, nu mă întristez pentru cele trecute, ci mă bucur pentru cele viitoare. Cel mai mic se binecuvintează de către cel mai mare, iar păcatul mic sau mare se şterge prin pocăinţa cea adevărată. Deci nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare.
Mă bucur foarte mult, fiul meu, că ceri mereu să înveţi. Aceasta este mărturie bună. Când cineva caută să înveţe ceva trebuie să şi înfăptuiască din ceea ce învaţă. Nu se poate altfel. Dar chiar dacă nu reuşeşte să înfăptuiască nimic, ştie măcar că sunt alţii care lucrează. Ruşinat de aceasta, se va smeri şi va cere de la Dumnezeu să trimită peste el mila Sa cea bogată şi să-l întărească. În felul acesta va ajunge şi el în rândul celor care reuşesc să lucreze virtutea.
Mărturii din viaţa monahală, Gheron Iosif Isihastul, Editura Bizantină, 2018