Încă tânăr fiind, Sfântul Pahomie, cu dragostea lui Dumnezeu înfocându-se la inimă, avea râvnă a se face călugăr; vestindu-se lui despre un sihastru pe nume Palamon, ce locuia deosebi [singur], a venit către dânsul, vrând a locui împreună cu el. Ajungând la chilia lui, care era aproape de pustie, a început să bată în uşă, iar acela, deschizând puţin, a zis către dânsul: „Ce voieşti, şi pe cine cauţi?”.
Sfinții părinți cu multă osârdie îndeamnă să se îndeletnicească omul cu nevoința tăcerii. În chip minunat, Avva Isaia sfătuiește: „Înțelepciunea constă nu în faptul de a nu vorbi, ci în faptul de a ști când să vorbești. În știința de a tăcea și în știința de a vorbi!
După Pavecerniţă, dacă nu ai vreo ascultare, obişnuieşte-te să alergi ca iepurele la chilia ta.
Sfinţii Părinţi spun: „Stai în chilia ta şi ea te va învăţa”. Adică dacă eşti odihnit, începe îndată privegherea. Dacă însă eşti obosit, dă trupului birul pe care îl cere, iar după aceea noaptea este a ta.
„Ce faci?”, a întrebat preotul necunoscut. „Acesta este tot grâul pe care-l aveţi? Nimic mai mult?”
Părinţii de la acea mănăstire din Muntele Athos au răspuns că, într-adevăr, era tot ceea ce aveau. Se găseau în luna decembrie şi nu puteau procura mai mult din pricina ocupaţiei fasciste.
După ce a petrecut doi ani cu Părintele Nicodim, Grigorie a avut parte de o vedenie dumnezeiască. Într-o zi, pe când se îndeletnicea cu rugăciunea minții, i s-a arătat un bărbat măreț și străluminat. Grigorie l-a recunoscut pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul, Fiul Tunetului, ucenicul cel iubit și prietenul lui Hristos.
Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
– Mă gândeam că e vorba despre „gânduri” în învăţătura Sfinţilor Părinţi pentru că până la urmă lupta noastră e o luptă care are de-a face cu schimbarea logicii noastre, e o luptă care are de-a face, cum am mai discutat, cu schimbarea unor sinapse.
Şi unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraţilor, de la faţa Lui Dumnezeu (Psalmi 138, 7)? Căci dacă urcăm la Cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este şi acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ţine sufletele şi trupurile noastre (Psalmi 138, 9-10).
Duminica a IV-a după Înviere, cea a Slăbănogului, a adunat la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, numeroși creștini pentru a se ruga alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.
Astăzi, în a patra Duminică după Paşti, suntem îndemnaţi să cugetăm la vindecarea bărbatului paralitic. Pericopa este din Evanghelia după Ioan, care a fost însoţitorul nostru constant de când am început să citim din ea, în noaptea de Paşte, când am citit afirmaţia că Iisus Hristos este Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, că a devenit trup şi locuieşte în mijlocul nostru – acum.
În Pateric se spune că la avva Pimen s-a dus un frate și a zis: „Ce să fac, părinte, că-mi vin tot felul de gânduri rele în minte?”.
Astăzi te iubeşte un boier şi-ţi făgăduieşte să-ţi facă mult bine, iar mâine întoarce dragostea în urâciune, şi te urmăreşte ca să te omoare. Şi acestea toate se fac, fiindcă lumea nu are nicio statornicie sau adevăr, cum s-a văzut lămurit nu numai la oamenii ceilalţi, ci şi la însuşi Stăpânul nostru când a intrat în Ierusalim şi L-a primit poporul cum are cinste şi slavă nemăsurată, şi în puţină vreme L-a batjocorit cu necinste şi defăimare.
Dacă rugăciunea pe care doreşti să o aduci lui Dumnezeu nu este importantă şi nu are înţeles pentru tine în primul rând, atunci nu vei putea s-o înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu eşti atent la cuvintele pe care le rosteşti, dacă inima ta nu răspunde la ele, sau dacă viaţa ta nu este orientată înspre aceeaşi direcţie precum rugăciunea ta, rugăciunea nu se va îndrepta către Dumnezeu.
„Vorbim despre mânia lui Dumnezeu nu ca de o pasiune a Lui, ci ca de un mijloc sever de îndreptare a oamenilor care au săvârșit păcate grele și numeroase. Că e în stare să îndrepte ceea ce numim mânia și urgia lui Dumnezeu și că aceasta a fost și intenția Logosului dumnezeiesc, reiese limpede din psalmul al șaselea:
Hristos a fost proslăvit în Ceruri ca urmare a suferinţelor cumplite suferite pe pământ. Biruinţa Lui s-a este evidentă şi constituie o probă de măreţie a însăşi fiinţei umane, care trebuie să ajungă în slava cerească. Cine îşi dă seama de măreţia sufletului său trebuie să-şi dea seama şi de teribila lui cădere, din care nu se poate răscumpăra decât prin grele suferinţe, asemenea lui Hristos.
Gheronda, cum poate cineva să păstreze înlăuntrul său bucuria?
Dacă înfruntă totul duhovniceşte. Atunci bucuria nu i-o pot lua nici bolile şi nici încercările.
Pentru a înfrunta duhovniceşte încercările, oare nu trebuie ca omul să se fi izbit de propriile patimi?