Monahii ştiu cum să „frângă” şi cele mai împietrite inimi şi să le întoarcă spre Dumnezeu

Pentru că Sfinţii Părinţi duc o viaţă sfântă şi au devenit unelte ale Sfântului Duh, înalţă „trâmbiţe mistice” ale Sfintei Treimi, ale Iubirii, ale Cuvântului şi ale Înţelepciunii, în orice cuvinte s-ar exprima. Au „cuvinte” să vorbească, deoarece faptele lor sunt din belşug. Şi atunci când sunt întrebaţi, ei rostesc aceste „cuvinte”. 

Continuare …

Fii smerit, teme-te de tine și de neputința ta!

Când vrăjmașul nu poate birui nici pe cei ce au fost robiți de păcat, nici pe cei ce luptă a se elibera de el, aleargă la cei îmbunătățiți duhovnicește, luptă împotriva lor cu mult meșteșug, făcându-i a uita de inamicul lor (diavolul), care-i lângă dânșii, îi atacă cu mare violență și îi hrănește. Ei își închipuie lucruri peste puterea lor, mai înainte de a ajunge la desăvârșire.
Din aceasta ia naștere neglijența față de rănile primite. Socotind aceste pofte și hotărâri ale săvârșirii ceva deja realizat, se mândresc în diferite chipuri.

Continuare …

Viaţa monahului este o mucenicie continuă

Înaintea fiecărei mângâieri dumnezeieşti, Stareţul Iosif trecea printr-o întristare de moarte, printr-o nesuferită apăsare sufletească şi întunecare. Despre aceasta spunea: „Mai întâi beam întristarea cu butoiul, şi abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu linguriţa”.
Ispitele sale erau atât de crâncene, încât adeseori ne spunea: „Dacă vă voi descrie lupta mea cu ispitele, nu veţi suferi să ascultaţi, fiindcă toată viaţa mea a fost o mucenicie.

Continuare …

Rugaţi-vă fraţii mei Maicii Domnului când viforul urii şi răutăţii se porneşte în casa voastră

Purcezând a te ruga împărătesei de Dumnezeu Născătoare, mai înainte de rugăciune să ai încredinţare tare că nu vei pleca de la ea fără a dobândi milă. Cu vrednicie şi cu dreptate este a cugeta astfel şi a avea atare încredinţare în privinţa ei. Ea este Maica Atotmilostivă a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvântul, iar despre milele ei cele nenumărat de mari şi multe trâmbiţează toate veacurile si toate Bisericile creştine. Ea este cu adevărat adâncul bunătăţii şi al îndurărilor, precum se spune despre ea în canonul Odighitriei (cântarea 5, troparul 1).

Continuare …

Nu pentru că păcătuim nu ajungem în Rai…

Nu pentru că păcătuim nu ajungem în Rai. Trebuie să știți că singurul fără de păcat a fost Hristos și nimeni altcineva. Nu pentru că facem păcate, nu ajungem în Cer. În timp ce suntem încă în viață și ochii noștri sunt deschiși – păcătuim tot timpul. Vom merge în Rai, doar dacă încercăm cu toată puterea noastră să fim ceea ce Hristos vrea să fim și această strădanie ne va mântui.

Continuare …

„Stai liniștit și ascultă!”

Când locuiam cu mama și bunica, în apartamentul nostru au început să apară șoareci. La început, erau doar unul, doi, dar apoi au devenit o mulțime. Se plimbau liniștiți prin casă, iar noi nu știam ce să facem. Nu am vrut să folosim capcane, pentru că ne era milă de ei. Atunci mi-am amintit de o rugăciune pe care o găsisem în molitvenic — o rugăciune a unui sfânt adresată animalelor sălbatice. Începea cu leii și tigrii și se încheia cu ploșnițe. M-am gândit că poate ar merita să încerc și eu.

Continuare …

Sfântul Nicolae Velimirovici: Evanghelia mântuirii oamenilor şi pieirii porcilor

„Şi trecând El dincolo, în ţinutul gherghesenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea sa treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus cele întâmplate cu îndrăciţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui lisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, lisus a trecut şi a venit în cetatea Sa”.

Continuare …

Smerenia topește pe diavol

Smerenia are mare putere și topește pe diavolul. Este cel mai puternic șoc pentru diavol. Acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc. Și acolo unde nu există diavol, e firesc să nu existe ispite. Odată un pustnic a silit pe aghiuță să spună: „Sfinte Dumnezeule…”. A spus aghiuță: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, dar nu spunea „miluiește-ne pe noi”. Spune: „miluiește-ne pe noi”. Nimic. Dacă ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuță, dar pe „miluiește-mă” nu-l spune, pentru că trebuie smerenie. „Miluiește-mă” are smerenie și sufletul ce îl rostește primește mila cea mare a lui Dumnezeu.

Continuare …

Fiecare om este o taină

Omul astăzi și-a lărgit înfricoșător cunoștințele. Cu toate acestea, deși cunoaște ce se întâmplă în cele patru margini ale pământului și în universul infinit, rămâne cu totul ignorant în ceea ce privește sinele său. Avem informații din galaxii, din cele cinci continente și avem dificultăți în a comunica cu aproapele nostru. Cu toate acestea, în mod netăgăduit, cele ce cunoaștem sunt cu siguranță mult mai puține decât cele pe care nu le cunoaștem. Tehnologia se dezvoltă excesiv și neînchipuit de mult, totuși ne este cu neputință să preîntâmpinăm răul să se producă.

Continuare …

În viață nimic nu este banal, mărunt, neînsemnat!

În Muntele Athos, atunci când eram încă începător, un călugăr bătrân mi-a spus, într-o zi, ceva remarcabil în ceea ce privește lucrările cele mai smerite: „Niciun lucru nu înjosește valoarea persoanei umane. Dar păcatul degradează viața divină în noi”. Îndeletnicirile care nu pot să devină o patimă se potrivesc cel mai bine cu viața duhovnicească. Dacă sunt bucătar, pregătesc hrana, rugându-mă pentru cei pe care Domnul nostru îi iubește. Nu există patimă. În același timp, această ascultare are o mare valoare, pentru că îmi permite să slujesc oamenii pe care îi iubește Hristos. Se poate trăi foarte frumos cu o astfel de atitudine.

Continuare …

Avem un Dumnezeu atât de bogat, de înalt, Care are un atât de mare har și noi trăim totuși săraci…

Trebuie să ne concentrăm toată atenția numai la faptul de a nu greși, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea omului, nici față de lucruri. Și din această viață simplă, dar concentrată pe acea poruncă, se naște starea omului când el, ființial de acum trăiește în Dumnezeu. (…) Dacă vom introduce o oarecare disciplină, dacă vom începe să ne dezbinăm unul de altul, fiindcă cuiva nu-i place caracterul altcuiva, atunci mănăstirea noastră nu va avea nicio valoare. Și eu nicicum nu doresc să zidesc sau să întemeiez aici o astfel de mănăstire, unde să se ivească certuri și socoteli omenești meschine.

Continuare …