Rugăciunea este vorbirea şi unirea omului cu Dumnezeu

79058

Rugăciunea poate să scoată din iad sufletele oamenilor şi să învie trupuri, să dezrădăcineze munţii şi copacii din uscat şi să-i sădească în firea cea umedă a apei, după cum am văzut că au făcut unii din oamenii îmbunătăţiţi. Şi pe scurt, tot ce va voi să facă un credincios, semne şi minuni, să facă numai rugăciune cu evlavie şi cu credinţă, şi să nu se îndoiască în inima sa, şi îl va asculta Stăpânul, precum a zis în Sfânta Evanghelie.

Continuare …

Pământul a devenit prin Cel Înviat mama învierii

366-111

De multe ori m-am gândit la consistenţa ontologică a pământului. Materie diversă, unde nimic nu se pierde, totul se transformă. Un uriaş conglomerat de ţărână, în care se amestecă morţii cu viii, regnul vegetal cu cel animal etc. Pământul acesta negru care se transformă în noroi după ploaie a fost odată amforă plină cu vin, trup de om, ochi de prunc privind uimiţi lumea, snop de grâne coapte de razele soarelui. Au fost sute, poate mii de metamorfoze ale pământului mumă trecând prin durerile naşterii, făurindu-se prin foc, arzându-se de gheaţă, devenind mereu ţărână fecundă, purtată cu grijă de Dumnezeu.

Continuare …

Originalitatea teologiei Sfântului Chiril al Alexandriei

sf_chiril3_2

În timp ce Nestorie susţinea nepătimirea divină absolută, care submina unitatea persoanei lui Hristos, Chiril avea o concepţie substanţial diferită despre nepătimirea divină. Pentru Chiril, nepătimirea divină însemna că Cuvântul a rămas nebiruit de pătimire şi de moarte şi că a fost incapabil să experieze pătimirea în a Sa „divinitate dezgolită”, ci numai în şi prin trup. Prezenţa Cuvântului a transformat pătimirile omeneşti ale lui Hristos, în timp ce a păstrat realitatea lor tragică. Cuvântul era într-un sens restrâns pătimitor, până în gradul în care Şi-a impropriat pătimirile omenităţii. Asumând experienţele omenităţii, Cuvântul le-a direcţionat către un scop mântuitor şi le-a făcut dătătoare de viaţă.

Continuare …

Durerea este ceasul deşteptător din somnul unei vieţi somnambule

55336

Ea ne arată că nu suntem în rai, că raiul nu este pe acest pământ, şi că raiul se zideşte de fiecare dintre noi, dacă alegem să fim cu Cel ce „astăzi poate fi cu noi în rai”, dacă acceptăm să ne fie El Domnul şi Stăpânul nostru în această viaţă pe care nu putem s-o trăim decât în această lume, după legile ei. Dumnezeu nu S-a făcut om ca să schimbe legile acestei lumi, ci ca să ne dea puterea să ne purtăm cu ea şi cu legile ei ca El. S-o biruim primind biruinţa Lui, intrând în ea şi făcând-o a noastră. Lumea aceasta ne învaţă să fugim de durere, să o negăm, să o anesteziem şi să ne minţim. Aşa ne ţine robii ei. Domnul ne învaţă şi ne dă putere să o acceptăm, să nu ne împotrivim răutăţii ei, ci s-o trăim ca El şi cu El.

Continuare …