Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, şcoală de pocăinţă

Pocăinţa este singura cale de întoarcere la Dumnezeu. „Nu suntem condamnaţi pentru păcatele noastre, doar pentru că n-am vrut să ne pocăim”, spune un Sfânt Părinte. Este adevărat că, uneori, cel mai greu este să te ierţi pe tine însuţi, dar, mare este mila lui Dumnezeu! În măsura în care vom răspunde cu iubire la iubirea Lui şi ne vom schimba, vom fi salvaţi. Lupta cu noi înşine pentru Împărăţia lui Dumnezeu este adevărata semnificaţie a Postului.

Continuare …

Săptămâna întâia a Postului Mare

În vremea războiului duhovnicesc, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul [1], luptătorul trebuie să astupe izvoarele apelor celor dinafara cetăţii şi să nu se îndeletnicească decât cu rugăciunea şi cu muncirea trupului prin filosofia cea lucrătoare, adică cu ostenelile trupeşti.
Apele cele dinafară cetăţii sunt cugetele trimise de fiecare simţ din lumea sensibilă, care străbat sufletul asemenea unui râu ce trece prin cetate.

Continuare …

Duminica Lăsatului sec de brânză

Iată-ne ajunși la ultimele zile dinaintea Postului. Deja din timpul săptămânii lăsatului sec de carne, care precede “Duminica Iertării”, doua zile – Miercurea și Vinerea – au fost rezervate spre o “postire” deplină: Sfânta Liturghie nu se va oficia, iar întreaga rânduială și tipicul slujbelor poartă caracteristicile liturgice ale Postului. Miercurea, la Vecernie, ne bucurăm de venirea Postului prin acest imn minunat: “Răsărit-a primăvara postului și floarea pocăinței. Deci sa ne curățim pe noi fraților de toată spurcăciunea și Dătătorului de lumină să-I zicem: Slavă Ție, Unule Iubitorule de oameni.”

Continuare …

✝) Duminica lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai)

Înainte de cădere, Adam se bucura de firescul convorbirii neîntrerupte cu Dumnezeu. Era plin de curăţie, lumină, simplitate, smerenie. După cădere, această legătură minunată s-a tulburat. Mintea lui s-a întunecat, s-a înceţoşat, s-a înnegurat. Mintea întinată nu poate să primească Harul dumnezeiesc.
Păcatul constituie o mişcare împotriva firii, care nu numai că îl lipseşte pe Adam de comuniunea cu Dumnezeu, dar nici energia dumnezeiască nu mai poate fi de acum înainte curăţitoare, luminătoare şi îndumnezeitoare. Amăgirea lui Adam de către Eva şi a Evei de către diavol a dus la lipsirea de dumnezeiescul Har. Cum se vor întoarce la frumuseţea de la începutul zidirii? Numai prin pocăinţă. Pocăinţa adevărată are putere să tămăduiască, să cureţe, să readucă la starea anterioară căderii. Pocăinţa de Dumnezeu dăruită şi care se dăruieşte pe sine lui Dumnezeu este capabilă să lumineze întunericul minţii, să cureţe inima şi vederea duhovnicească.

Continuare …

Cunoaşterea neclară a binelui şi răului este cea care naşte mulţimea de patimi rele

Că plăcerea şi durerea sunt rele se vede şi din felul în care strâmbă conştiinţa morală a omului căzut. Într-adevăr, acesta în chip „firesc” preţuieşte lucrurile după plăcerea sau durerea pe care i-o produc; şi judecata sa morală socoteşte plăcerea drept bine, iar durerea ca rău.

Continuare …

Amintirea de vremea ieșirii sufletului este suspin de fiecare ceas

După cum cugetarea precede orice cuvânt rostit, tot astfel amintirea de moarte și rememorarea păcatelor preced suspinele și plânsul. Amintirea de moarte înseamnă o moarte zilnică; amintirea de vremea ieșirii sufletului este suspin de fiecare ceas. Teama de moarte este ceva firesc omului și își are originea în neascultare; spaima în fața morții este semnul că n-am făcut destulă pocăință pentru păcatele noastre. Hristos s-a temut de moarte, dar nu s-a înspăimântat.

Continuare …

Despre războiul nevăzut

De vreme ce [războiul] acesta este nevăzut, nu îl vedem. Doar adevărații nevoitori îl cunosc din lucrările și consecințele sale. Martor nemincinos al acestui fapt este Apostolul Pavel: „Căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute” (II Corinteni 2, 11), spune vorbind despre meșteșugirile diavolului. Războiul nevăzut există din pricina atotcuprinzătoarei pervertiri a firii, care se împotrivește ținerii legii dumnezeiești și a voii dumnezeiești.

Continuare …

Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului

Părinte, individualismul este, se pare, o boală a societăţii. Se extinde, oare, şi asupra credincioşilor?
Da, este într-adevăr un mare defect al momentului istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că este nevindecabil.
Noi suntem atenţi cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare, care se face cu primul pas, dar pus bine, pe direcţie. Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanităţi trebuie trăită ca fiind propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere şi pentru cel care este lângă noi.

Continuare …

Întâmpinarea Domnului

Prima menţiune despre aceasta sărbătoare se găseşte în Catehezele baptismale ale Sfântului Chiril al Ierusalimului, rostite pe la anul 348. Omilii la această sărbătoare au fost rostite şi de Sfântul Ioan Gură de Aur, ca preot, în Antiohia, între anii 386-398.
Pelerina Egeria, o aristocrată de origine spaniolă, ruda împăratului bizantin Teodosie cel Mare, consemna în jurnalul său de călătorie prin Ţara Sfântă, între anii 381-384, că această sărbătoare era prăznuită în ziua de 14 februarie, la Ierusalim, datorita serbării Crăciunului odată cu Bobotează pe 6 ianuarie.

Continuare …

Dumnezeu este pretutindeni

Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă… Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de față (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârșită de altul.

Continuare …

Tatăl nostru cel ceresc ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniți de ceva

Părinţii noştri vor să fie copiii lor totdeauna mulţumiţi, bucuroşi, recunoscători şi mulţumitori pentru toată osteneala şi jertfa lor. Şi când văd că pruncii lor sunt trişti, nemulţumitori şi supăraţi, atunci le este greu.
Asemenea şi Tatăl nostru cel ceresc: ne-a dat totul, iar noi suntem veşnic mâhniţi de ceva.

Continuare …

Asceţii, când pentru o perioadă nu aveau nici o greutate sau nici o ispită, ziceau, cu nelinişte, că „i-a uitat Dumnezeu”

O suferinţă gravă a oamenilor contemporani, chiar şi a credincioşilor, este lipsa dispoziţiei de a ridica şi de a-şi duce propria cruce, şi de a-L urma pe Mântuitorul nostru Cel Răstignit.
Vrem binecuvântarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununile mântuirii, vrem Raiul, îi cinstim pe sfinţi şi pe mucenici, dar nu vrem pătimirea celor rele, nu vrem postul şi strâmtorarea înfrânării, nu răbdăm încercările şi bolile, nu suferim plecarea din viaţa aceasta a celor dragi nouă, nu suportăm nedreptăţile şi izgonirile. Confortul şi consumismul influenţează cadrul vieţii noastre duhovniceşti.

Continuare …

Taina iconomiei lui Hristos este simbolizată prin însăși Jertfa Sfintei Liturghii

Taina iconomiei lui Hristos este simbolizată prin însăși Jertfa Sfintei Liturghii. Dar ea este simbolizată și prin cele ce se săvârșesc și se rostesc atât înainte, cât și după Jertfă. Anume Jertfa vestește moartea, învierea și înălțarea Domnului, deoarece cinstitele daruri se prefac în Însuși dumnezeiescul Trup, cu care El a înviat și S-a înălțat la Ceruri. Cele dinainte de Jertfă închipuiesc cele petrecute înainte de moartea Domnului, adică întruparea, ieșirea la propovăduire și arătarea cea desăvârșită în lume, iar cele de după Jertfă amintesc „făgăduința Tatălui”, cum a numit-o Domnul Însuși, adică Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli (Luca 24, 49) și aducerea neamurilor la Dumnezeu și părtășia lor cu El, printr-înșii.

Continuare …

Să ne pomenim mereu unul pe celălalt în rugăciune

În rugăciune, exteriorul nu ar trebui să înlocuiască lăuntricul. Exteriorul ar trebui să contribuie mereu la lăuntric, dar îl şi poate stingheri. Atitudinea tradiţională a trupului la rugăciune contribuie neîndoielnic la o stare de evlavie, dar în nici un caz nu poate sluji ca înlocuitor pentru ce înseamnă în esenţă rugăciunea.
Nu ar trebui să uităm că anumite atitudini ale trupului nu sunt posibile pentru toată lumea. De exemplu, mulţi bătrâni pur şi simplu nu mai pot face închinăciuni complete. Sunt mulţi oameni care nu pot să stea în picioare.

Continuare …

Nu există boală a sufletului pe care Hristos să nu o poată tămădui

Bolile trupeşti se încheie odată cu moartea; cele sufleteşti, adică deprinderile şi patimile rele,nu rămân în suflet şi după ieşirea din trup?
Răspuns: Ba da, rămân, şi dincolo chinuie sufletul mai rău ca aici. Iată ce spune despre aceasta Cuviosul Dorotei: aflându-se în acest trup, sufletul capătă uşurare de patimile sale şi o anumită mângâiere: omul mănâncă, bea, doarme, stă de vorbă, umblă cu prietenii îndrăgiţi.

Continuare …

✝) Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei Judecăți)

(…) Noi poate nu vedem acum în semenul nostru pe Hristos, sau în Hristos pe semenul nostru. Aceasta o ştim deocamdată poate numai prin credinţă. Dar faptul acesta ni se va face revelat la Judecata din urmă. În Hristos vom vedea atunci chipul fiecărui om; în fiecare om vom vedea o rază a feţei lui Hristos. Atunci vom vedea că, neiubind un om, pe Hristos nu L-am iubit în acel om şi n-am lăsat pe Hristos să-l iubească în noi.

Continuare …