Când vorbim despre faptul că harul este cu omul, însă el nu-l simte, este vorba de o deosebită pronie a lui Dumnezeu pentru noi. Harul îşi poate ascunde prezenţa, dând omului din plin să simtă prezenţa în sine a liberei alegeri. Însă prezenţa lui se poate cunoaşte din faptul că omul îşi aminteşte de Dumnezeu, se înfrânează de la păcat, luptă împotriva patimilor. Într’o astfel de vreme, omului toate i se dau cu trudă şi cu durere. Astfel de părăsiri se aseamănă cu o mamă care, învăţându-şi pruncul să meargă, îşi ia mâinile de pe el, dar ea însăşi merge după el cu atenţie încordată, ca în clipa când este nevoie, din nou să-l reţină de la cădere cu mâinile sale.
