Principala provocare cu care ne confruntăm astăzi este „răcirea dragostei” (cf. Matei 24, 12) din cauza atâtor rele care se întâmplă în jur, dar și pentru negrija noastră de suflet. Iar când inima se răcește și nu mai iubește cu iubirea hristică și jertfelnică, ne simțim mohorâți, lipsiți de bucuria autentică, singuri și înstrăinați, orfani rătăcind fără sens într-un univers absurd, atașați doar de plăceri sau satisfacții efemere ce devin un drog prin care încercăm să uităm de sine și de povara existenței.
Iar semnul cel mai vizibil al acestei crize sufletești este singurătatea. Ne simțim singuri chiar și când ne aflăm în mijlocul familiei noastre. Singuri împreună, cufundați fiecare în ecranul personal al telefonului sau tabletei. Singuri și neînțeleși, singuri și veșnic nemulțumiți. Acest simțământ este amplificat, mai ales pentru noi, românii din diaspora, de faptul că ne aflăm în țară străină, departe de casa părintească și de locurile copilăriei și tinereții noastre.
Pentru ca dragostea să rămână vie ea trebuie să fie asemenea iubirii Dumnezeului nostru, dusă până la cruce și dincolo de ea și de moarte. Trebuie să fie ca iubirea necondiționată de mamă. „Sabie va trece prin sufletul tău” (Luca 2, 35), i-a spus Dreptul și Prorocul Simeon Preasfintei Fecioare Maria care ținea Pruncul în brațe. Sabie va trece și prin sufletul tău, dacă vei iubi autentic. O! mamă și tată, frate și soră, fiu și fiică! Nu este ușor să vezi cum cei iubiți ai tăi se îndărătnicesc pe căi primejdioase. Nu este ușor de purtat povara de a fi respins sau chiar asuprit de ai tăi.
Dar toate devin mântuitoare atunci când conștientizăm că aceasta este menirea și salvarea noastră și a celor dimpreună cu noi. Când devenim conștienți că, la măsura noastră, participăm prin această suferință a iubirii la dragostea cea mare a Maicii lui Dumnezeu și cea răscumpărătoare a Însuși Fiului său.
PS Macarie, Episcopul Europei de Nord