Ne punem de foarte multe ori încrederea în ceea ce avem, în ceea ce putem, în ceea ce ştim noi şi uităm repede de Dumnezeu şi credem că în cele 10 minute pe care le-am putea da dimineaţa întâi lui Dumnezeu stă eficienţa zilei care începe.
Spunea Părintele Stăniloae o vorbă mare: știți de ce se sinucid unii oameni? Pentru că, eu cred, se simt foarte singuri.
Pentru a putea să te rogi trebuie să te afli în acea stare ce ar putea fi definită prin sintagma „Împărăția lui Dumnezeu”. Trebuie să recunoaștem că El este Dumnezeu, că El este Împăratul; trebuie să ne predăm Lui. Să fim cel puțini preocupați de voința Sa, chiar dacă încă nu suntem capabili să o împlinim.
Vaso și Taki s-au căsătorit de tineri, Vaso era o femeie bună și pioasă, în timp ce Taki, deși era și el un om bun, nu era apropiat de biserică.
Pentru a înţelege mai bine acest lucru, vă voi spune şi altceva. Fraţilor! Omul poate deveni al lui Dumnezeu şi astfel să devină om firesc şi să se bucure, să fie fericit, liber şi să dobândească tot ceea ce caută oamenii în lume şi nu găsesc nicăieri, atunci când va iubi pe Hristos. Numai atunci. Luaţi aminte, însă, că este lucru rar să găseşti un om care să-L iubească pe Hristos. Să nu vi se pară ciudat ce vă spun. Toţi Îl iubim pe Hristos, dar interesat.
Dumnezeu vine și ascultă, dar noi nu suntem întotdeauna capabili să primim ceea ce El ne dă. Există un loc minunat și totodată înfricoșător la Sfântul Simeon Noul Teolog, care spune că dacă cineva se apropie de Împărtășanie mecanic, fără o relație vie cu ceea ce face, fără pocăință, atunci Dumnezeu, Care nu dorește ca omul să fie ars în Împărtășirea Sfintelor Taine, cumva întoarce Pâinea în starea de pâine, iar omul primește pâine, e adevărat, sfințită, dar nu se împărtășește pe deplin din Taină. Aici trebuie să reflectăm.
Smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice! Iisus Hristos, chipul smereniei şi al blândeţii înfruntă şi mustră pe cei mândri!
Este necesar totodată să arătăm că smerenia trebuie legată de înţelepciune. Ele nu pot fi despărţite. Dacă le desparţi, greşeşti.
După învăţătura revelată a Bisericii, Dumnezeu este esenţă, natură şi lucrare, şi dacă natura Sa, firea, substanţa, este de nepătruns omului, lucrarea Sa este posibil să fie simţită, înţeleasă. Lucrarea lui Dumnezeu, precum învaţă Sfântul Grigorie Palama, este dătătoare de viaţă, înţelepţitoare, îndumnezeitoare, astfel toată natura, toată zidirea participă în mod corespunzător stării ei la lucrările lui Dumnezeu, dar doar sfinţii şi îngerii participă în mod îndumnezeitor la lucrarea Lui.
Toate catehismele şi cărţile de învăţătură ortodoxe definesc căsătoria ca o „Taină a Bisericii”. La prima vedere, această definiţie poate părea ciudată; căsătoria a fost şi este practicată, de creştini şi de necreştini, de atei, de generaţii întregi de fiinţe umane care nu au ştiut niciodată sensul cuvântului „Sfântă Taină”.
Fecioara Maria a trăit cea mai mare unire cu Dumnezeu pe care o poate realiza omul. Ce înțelegere pentru Fiul Său, ce înțelegere pentru taina omului, taină care-și are rădăcina în Dumnezeu, ce înțelegere pentru Dumnezeu Întrupat… Importanța Maicii Domnului vine din legătura ei cu Hristos. Această unire supremă cu Dumnezeu Întrupat e experiența ce ni se pune înainte.
Crucea reprezintă pentru noi – pentru creștini, pentru poporul care își face semnul înainte de orice faptă și la toate rugăciunile – suprema iubire a unuia pentru altul și suprema iubire a fiilor pentru neamul lor. Crucea presupune să mergi până la moarte, de bunăvoie, pentru ceilalți.
Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea de sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă.
Cei care se îndepărtează de Hristos se lipsesc de iluminarea dumnezeiască, pentru că lasă locul însorit şi, ca nişte neghiobi, merg acolo unde nu este soare şi astfel este firesc să răcească şi să se îmbolnăvească duhovniceşte. Deşi toţi am fost înzestraţi de Dumnezeu cu harismele potrivite fiecăruia, nu le folosim spre mântuirea sufletului nostru şi cea a semenilor noştri, ci, de cele mai multe ori, le folosim spre răul nostru şi al celorlalţi.
Să vorbeşti despre smerenie a fost totdeauna foarte dificil, întrucât cu adevărat poate vorbi despre smerenie doar cel ce s-a smerit. Câte ceva însă se poate spune, pentru a identifica o oarecare direcţie.
Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva.