Când vorbim despre faptul că harul este cu omul, însă el nu-l simte, este vorba de o deosebită pronie a lui Dumnezeu pentru noi. Harul îşi poate ascunde prezenţa, dând omului din plin să simtă prezenţa în sine a liberei alegeri. Însă prezenţa lui se poate cunoaşte din faptul că omul îşi aminteşte de Dumnezeu, se înfrânează de la păcat, luptă împotriva patimilor. Într’o astfel de vreme, omului toate i se dau cu trudă şi cu durere. Astfel de părăsiri se aseamănă cu o mamă care, învăţându-şi pruncul să meargă, îşi ia mâinile de pe el, dar ea însăşi merge după el cu atenţie încordată, ca în clipa când este nevoie, din nou să-l reţină de la cădere cu mâinile sale.
Ştiu că nu m’ai osândit pentru faptul că mult ţi-am vorbit despre sinemi. De-ai ştii cât de mult a trebuit să sufăr pentru faptul că nu am avut un adevărat povăţuitor, adică unul care să-mi fi împlinit căutările mele, ale sufletului şi ale minţii, fie şi într’o oarecare măsură. De câte ori nu m’am poticnit, şi până acum mă poticnesc, iar uneori aproape mortal. Dorirea mea era ca, într’o măsură, măcar la începutul căii matale, să te feresc de acele lucruri ce m’au vătămat, poate în chip de neîndreptat. Merg printre oameni şi adesea am aerul vesel, dar sufletul meu se mâhneşte aproape până la moarte. Aş vrea să plâng căzând la pământ şi să nu mă mai ridic până-n ziua Judecăţii, dar sufletul se istoveşte până la neputinţă. Multe cuvinte ţi-aş putea spune drept dovadă netăgăduită a adevărului, însă cândva trebuie să pun capăt nebuniei mele: adică a vorbi despre sinemi.
Înţelege doar, iubite întru Hristos părinte, că după cuvântul Mântuitorului, cel ce caută ale sale, acela este mincinos, dar cel ce caută ale lui Dumnezeu sau folosul fratelui său, acela petrece în adevăr. Căci ce nedreptate este în cel gata să-şi pună sufletul pentru fratele său (adică pentru tot omul)? Sau ce am putea căuta mai mult? Dacă mântuirea este în dragoste, atunci oare nu este aceasta mântuirea – când cineva iubeşte până la a fi gata de jertfa?
Foarte drept vorbeşti în scrisoarea din Nissa despre josnicie şi celelalte. Josnicia noastră este când nu plângem noi înşine. Josnici sântem când în inima noastră nu avem compătimire pentru oameni – pentru cei înjosiţi, bolnavi, nefericiţi trupeşte şi sufleteşte. Când inima noastră este nemilostivă, mândră. Iată adevărata noastră josnicie (iar eu în această josnicie m’am afundat până la capăt). Domnul să mă miluiască, pentru rugăciunile matale.
De două ori ţi-a scăpat expresia despre lipsa simţământului realităţii vieţii duhovniceşti. Bucura-mă-voiu când voiu auzi de la mata că acum conştientizezi că numai cea duhovnicească este adevărata realitate, iar tot restul este asemenea unei viziuni ireale a visului.
În terminologia ascetică se pot întâlni expresii care la prima privire par a contrazice învăţătura dogmatică, ceea ce, bineînţeles, nu este cu putinţă, căci una de alta sânt de nedespărţit. Cel ce rătăceşte în dogmatică neapărat va rătăci şi în viaţa lăuntrică, morală. De aceea, de neocolit ne este a primi punctul de vedere că Adevărata Biserică va fi adevărată şi în una şi în cealaltă, şi că greşind în una, numaidecât va greşi şi în cealaltă.
Desigur, aci noi vorbim despre Biserica în întregul ei. Diferitele sale mădulare, deşi trăind în Biserică, pot a nu cunoaşte multe şi chiar a greşi în câte ceva, fără ca totuşi să-şi piardă mântuirea din pricina nedeplinei cunoaşteri – pe care, între noi fie zis, nici un om nu o poate atinge în deplinătatea ei, ci este numai moştenirea întregii Biserici.
Cu alte cuvinte, voiesc să zic că pentru mântuire neapărat trebuie să fim mădulare ale adevăratei Biserici, în afara căreia nu este cu putinţă omului a primi nici harul, nici cunoaşterea adevărurilor.
*
În ce constă libertatea noastră?
Poate numai în faptul că avem stăpânia să ne supunem înţelegător şi din convingere legii lui Dumnezeu, lucrării harului, sau dimpotrivă, să respingem şi legea şi harul. Oare nu astfel vorbea Apostolul Pavel în Epistola către Romani, cap. 6, stihul 18?
Arhimandritul Sofronie – Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu, Scrisori de la Athos (catre D. Balfour), Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2006