Este mai bine să fim păcătoși în Biserică decât să părem virtuoși în afara ei. Nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Faptul că uneori nu reușim să facem tot ce ne propunem nu înseamnă că am eșuat. Nu există păcat mai mare decât iubirea lui Dumnezeu; nu există păcat care să nu poată fi biruit prin iubirea Sa. De aceea, să ne spovedim, să ne împărtășim și să rămânem aproape de Biserică.
Este mai bine să fim „neastâmpărați” alături de Hristos decât „cuminți” în preajma diavolului. Nu bunătatea noastră ne mântuiește, ci dragostea pe care o purtăm lui Hristos și lupta noastră duhovnicească pentru El.
Se povestește că, într-o mănăstire, un călugăr a adormit în timpul slujbei. La sfârșitul slujbei, când călugării ieșeau din biserică și așteptau să fie chemați la masă, un frate, dorind să-l tachineze, i-a spus:
– Părinte, am văzut că ați adormit în timpul rugăciunii!
Călugărul a răspuns liniștit:
– Mai bine să adormi în Corabia lui Noe decât să fii treaz în afara ei.
Este mai bine să fim mântuiți de Hristos, chiar dacă am ațipit în biserică, decât să veghem afară, în mijlocul potopului. Pocăința este ceea ce ne mântuiește. De aceea, trebuie să ne pocăim neîncetat, pentru că greșim neîncetat. Dar nu trebuie să ne lăsăm legați sau doborâți de greșelile noastre. Avva Dorotei spunea că putem păcătui chiar și printr-o privire care rănește sufletul altuia. Și atunci, ce să facem? Să ne ascundem și să așteptăm sfârșitul?
În fiecare dimineață, când ne trezim, să spunem: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” și „Slavă lui Dumnezeu!”. Aceste cuvinte ne vor purta în Rai, fără îndoială. Prin ele arătăm că dorim să fim cu Hristos, că nu vrem să păcătuim cu voia noastră, iar când greșim, o facem fără voia noastră.
Gheron Nikon de la Nea Skiti